Istorie

     Se estimează la aproximativ cincizeci de milioane populaţia Imperiului. Roma era locuită de o populaţie care oscila, probabil, între 800.000 şi 1.000.000 de oameni. Se pare că în Europa romană locuiau aproximativ 25.000.000 de oameni, faţă de 20.000.000 în Asia romană şi 10.000.000 pe teritoriile africane. Poate că la Roma nu se aflau decât 300.000-400.000 de cetăţeni, dintre care, astfel cum am arătat, doar 200.000 beneficiau de distribuţiile frumentare.      Populaţia globului pământesc, în primul secol d.C, a fost evaluată la aproximativ 300 de milioane de oameni, dintre care, în exteriorul Imperiului, ar fi locuit în Germania şi Scandinavia 4 milioane, în Europa estică de asemenea 4 milioane (în Dacia 1 milion), în Parthia 15 milioane, în Arabia şi în Asia Centrală 5 milioane, în India 90 de milioane, în China 70 de milioane, pe continentul american 8 milioane. În interiorul Imperiului, aproximativ 7 milioane şi jumătate populau Italia, faţă de 8 milioane în Gallii şi 5 m

      Augustus iniţiază fie construirea, fie restaurarea unor temple la Roma. Acest proces al unui urbanism ambiţios începuse înainte de 27 î.C. si   nici un zeu nu a fost neglijat. Desigur, cel mai luxos templu a fost cel al lui Apollo, inaugurat oficial în anul 28 î.C, zeul privilegiat al principelui, divinitatea care patronase victoria de la Actium, însă a fost onorat şi zeul victoriei de la Philippi, Mars Ultor, adică Marte răzbunătorul, neîndoielnic, al uciderii lui Iulius Caesar. Prevăzută deci încă din 42 î.C, clădirea acestui templu a fost încheiată şi inaugurată abia în 2 î.C. în acelaşi moment, a fost inaugurat şi Forul lui August. De altfel templul lui Marte, construit în marmoră, se înălţa în acest for. Încheierea construirii, care a durat patruzeci de ani, a fost însoţită de sărbători somptuoase. S-au organizat o luptă de gladiatori, vânători desfăşurate în Marele Circ, în cursul cărora au fost ucişi 260 de lei, o bătălie navală, ce reconstituia celebra înfruntare de la S

       Cele mai importante ordine sunt cel senatorial şi cel ecvestru. Cu siguranţă au existat şi alte ordine mai puţin relevante. Este însă contestată, de către unii cercetători, existenţa unui adevărat ordin decurional, format din demnitarii municipali şi membrii consiliilor oraşelor.   În procesul cuceririi romane, Republica se sprijinise adesea pe elitele locale. Ea a continuat să le favorizeze şi după anexarea teritoriilor respective. Aceste elite au constituit de fapt capete de pod ale impunerii şi persistenţei dominaţiei Republicii şi ulterior ale procesului de romanizare a populaţiilor din vestul „imperiului',' pentru că, în est, elenizarea nu a putut fi înlocuită de romanizare. Dacă în Balcani şi îndeosebi în Macedonia, pe termen lung, romanizarea a reuşit, în schimb ea a eşuat în Asia Mică, în pofida eforturilor întreprinse de statul Romei.       Indubitabil, elitele locale au contribuit substanţial la reuşita procesului de munici-palizare şi urbanizare a aşezări

       Caesar operează profunde restructurări în compoziţia aparatului judiciar. El impune în 46 o lege judiciară stipulând ca tribunalele speciale, devenite permanente, quaestiones perpetuae, să aibă o alcătuire mixtă: 50% senatori, 50% cavaleri; în special subsistemul vechilor demnităţi sau magistraturi este reorganizat. Nu numai prin înfiinţarea consulatelor suffecte şi, după exemplul lui Sulla, prin menţinerea consulilor în timpul dictaturii. în 44 î.C, numărul magistraţilor ajunsese sensibil crescut. Funcţionează şaisprezece pretori, şase edili, dintre care doi sunt curuli, şi patruzeci de quaestori, în loc de douăzeci. în acest mod se asigură încadrarea administrativă a Romei, a Italiei, a imperiului teritorial roman şi satisfacerea ambiţiilor susţinătorilor dictatorului. în tabăra lui Caesar se conturează diverse grupuri.        Principalele reforme instituţionale ale lui Caesar vizau compoziţia şi atribuţiile senatului. Aici exista o grupare cezariană, ca şi o alta, consti

      Cu toate acestea mutaţiile, chiar erodarea vechiului mod de trai şi de a gândi se dovedeau inevitabile. Deşi deocamdată totul se afla sub control şi noile mentalităţi incipiente erau obligate să se muleze pe vechile tipare. Romanul încă muncea din greu, în cele mai multe zile ale anului. Totuşi, puţin câte puţin, câştigă teren un alt mod de existenţă, valorizat prin excelenţă în zilele nelucrătoare: cetăţeanul se scoală devreme, îşi salută patronul, după care exercită diverse activităţi, se plimbă şi discută cu prietenii şi cunoscuţii în for, se distrează cu diferite prilejuri, îşi exercită îndatoririle civice şi petrece seara în familie ori în exteriorul acesteia. Dar şi în vremea Republicii romane cetăţenii preferau „să facă politică" în discuţiile din for mai mult decât cu prilejul adunărilor electorale, unde, din cauza structurării oligarhice a societăţii lor, numeroşi electori nici nu apucau să voteze.       Celula familială este dominată în continuare de „tatăl fa

       Înainte de abdicare, Sulla efectuase reforme fundamentale, sortite renovării statului, în primul rând, ca să-şi făurească o clientelă fidelă, devotată, a împroprietărit şi colonizat în Etruria, Umbria, Laţiu, Campania, chiar în Corsica, 120.000 de oameni, care serviseră sub flamurile sale. Reformele lui Sulla dezvăluie o personalitate împărţită între deschiderea spre mentalităţile Orientului elenistic şi fidelitatea faţă de anumite valori şi reprezentări tradiţionale. Ele traduc un amestec între preconizarea viitorului şi prezervarea trecutului.       Dictatorul a radiat pe unii adversari ai săi din corpul cetăţenesc, dar a confirmat dreptul de vot şi înscrierea noilor cetăţeni în triburi, care astfel şi-au pierdut definitiv factura teritorială. A fixat în iulie alegerile consulare, cu ţelul de a permite oamenilor înstăriţi din Italia şi clienţilor, invitaţi de patronii lor, să ajungă la Roma în momentul decisiv: nobiles trebuiau să controleze strict maşina electorală. A pu

     Prosperitatea economică, fastul şi măreţia Imperiului roman au atras, ca spre o ţară a făgăduinţei, numeroase popoare ale antichităţii. Ele veneau din regiuni apropiate sau mai depărtate şi se aflau la un nivel inferior şi inegal de dezvoltare şi de organizare social-economică. Între acestea se numără şi populaţiile vechi germanice constituite ulterior in confederaţia de triburi condusă de goţi.      Atacurile gotice asupra litoralului pontic şi a provinciilor romane dunărene au început a avea consistenţă încă din prima jumătate a secolului al III-lea, cînd romanii au fost nevoiţi să le plătească subsidii.   În migraţia lor către Imperiul roman, populaţiile germanice au trebuit să afecteze şi teritoriul dacic. Începutul acestor presiuni a fost făcut încă din a doua jumătate a secolului al II-lea, cînd hasdingii au încercat să cucerească pămînturile costobocilor. Înaintarea lor în teritoriul dacic este totuşi foarte limitată în această vreme. Organizaţi în mici formaţiuni teri

     Negocierile au început între beligeranţi încă din 1644, dar s-au desfăşurat cu încetineală. Spania semnează o pace separată cu Pro­vinciile Unite în ianuarie 1648; acestora (după cum am arătat, deja) li se recunoaşte independenţa şi li se acordă privilegii comerciale şi avantaje teritoriale.  Asigurată din această direcţie, Spania decide să continue lupta împotriva Franţei. Dar împăratul, la stăruinţele principilor catolici germani, aliaţii săi, semnează pacea cu Franţa şi Suedia la 24 octombrie 1648. Toate textele cunoscute sub numele de Tra­tatele Westphalice consacră eşecul ambiţiilor Habsburgilor de la Viena şi victoria politicii franceze.       Într-adevăr, tratatele cer din partea lui Ferdinand III să menţină divizarea religioasă a Imperiului şi să slăbească autoritatea imperia­lă. Clauzele păcii de la Augsburg sunt nu numai confirmate, dar calviniştii se bucură pe viitor de toate avantajele acordate luteranilor. În numele "liber­tăţilor germanice", Franţa

       Eşecul expediţiei siciliene a avut consecinţe dramatice asupra Atenei, influențând decisiv şi evoluţia ulterioară a Helladei. Ea a fost o ‘răscruce ’ şi pentru istoria generală a Anitichităţii, pentru că slăbirea Atenei a permis revenirea Imperiului Achemenid ca forţă politică şi militară în Marea Egee. Dacă în 424 î.Hr., tratativele lui Epylikos au reprezentat reînoirea păcii lui Kallias, politica stupidă a Atenei de a sprijini, în anul 414 î.Hr., pe Amorgos, un dinast karian alungat de perşi, a provocat reacţia persană.        După catastrofa din Sicilia, Dareios al II –lea îşi poate permite să considere pacea lui Kallias ca fiind anulată şi-i ordonă lui Tisaphernes, satrapul Lydiei şi lui Pharnabazo, satrapul Phrygiei, să încaseze tributul restant de la polisurile greceşti din Asia Mică. Achemenidul va trece de partea Spartei, acordându-i subsidii, spartanii cerându-i perşilor pe grecii mikroasiatici.        Ca urmare, Chios, Mytilene, Methymna se desprind de Liga

     Una din cauzele înfrângerii de la Mohâcs fusese şi ezitarea atât a banului Croaţiei, cât şi a voievodului Transilvaniei, Ioan Zâpolya (Szâpolyai, de altfel şi el de origine croată), care n-au venit la vreme în ajutorul armatei regale. Exista, de pe atunci, o ostilitate foarte răspândită în nobilimea ungară împotriva perspectivei unei succesiuni a coroanei ungare în favoarea Habsburgilor — cum fusese convenit, mai înainte, între regele Ungariei şi Ferdinand de Habsburg, fratele împăratului Carol Quintul, cumnat al regelui. După moartea regelui Ludovic al II-lea pe câmpul de luptă, s-a deschis succesiunea la tronul Ungariei, iar pătrunderea turcilor până în inima ţârii nu a împiedicat împărţirea — imediată — a nobilimii maghiare în două tabere: cei care acceptau urcarea pe tron a Habsburgului şi cei, grupaţi în jurul lui Ioan Zâpolya, care-l voiau pe acesta rege, chiar cu preţul unui ajutor din partea turcilor. Şi ajutor de la turci însemna atunci supunere. A început o lungă luptă

       Pretul victoriei din 1595 atat de greu dobandite se arata teribil: teritoriul pustiit, putinele orase jefuite si arse, populatia satelor, forta de munca activa prin efortul careia se producea intreaga bogatie a tarii, parte risipita, in bejenie, parte robita, depozitele de grane pradate, bucatele si vinul ridicate de dusmani, comertul obisnuit la sud de Dunare complet blocat. Era deci de ridicat, din ruine, tara si Mihai nu ezita sa o faca. Mutat la Targoviste, caci Bucurestii suferisera mult in urma invaziei otomane, domnul recheama locuitorii, reface casele distruse, imparte semintele necesare cultivarii pamantului. Foarte probabil, in acest timp al refacerii va initia atat de controversata sa "legatura". De altfel, primul text care prezinta explicit aceasta noua relatie sociala, un document intern din 1613, afirma: “iar Mihai voievod, domnia lui asa a facut asezamant atunci care pe unde va fi sa fie vecin in veci". Indiferent de felul in care este interpretata

      Programul lui Stefan cel Mare a cuprins refacerea domeniului domnesc ruinat anterior, ceea ce a echilibrat raportul de forta economica intre domn si marii posesori de pamant. Pe de alta parte, prin danii si stimularea cumpararilor el a favorizat cresterea avutiei micii boierimi si taranimii libere, pivotul principal al marilor actiuni militare pe care intentiona sa le intreprinda. Intarirea autoritatii domnesti si sporirea puteri economice a voievodului au determinat restructurarea principaleler institutii ale statului, cu deosebire a Sfatului domnesc, in alcatuirea caruia a sporit rolul dregatorilor Curtii. intre acestia, parcalabii, comandantii cetatilor, carora li se incredinteaza si conducerea administrativ-judecatoreasca a tinuturilor, care ocupau locul imediat urmator marelui vornic. 0In preocuparile lui Stefan, armata a detinut o pozitie privilegiata. Mai intai, in "Oastea cea mica" a crescut rolul garzii domnesti si al formatiunilor care depindeau direct de vo

      Continuând o direcție începută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioada dintre 1900 și 1914 a fost decisivă pentru devoltarea economică și socială a României. În multe domenii, aceasta a înaintat către forme moderne. Populația a sporit constant și a devenit într-o mai mare proporție urbană, industrializarea a luat avânt și a început să se completeze infrastructura unei economii avansate. Partidele Liberal și Conservator au încurajat întreprinderile private, dar rolul statului ca întreprinzător și regulator s-a dovedit indispensabil pentru progresul economic. Printre realizările remarcabile ale liberalilor s-au numărat măsurile luate pentru îmbunătățirea situației țăranilor, permițând înființarea băncilor populare din 1903 și a cooperativelor sătești din 1904. La rândul lor, conservatorii, prin legislația promulgată de guvernul Petre Carp între 1910 și 1912, au abordat la nivel global problemele majore ale dezvoltării economice și sociale a țării. Promovând legi care

    Dupa eliberarea bucovinei de nord, Armata a III-a română coman­dată de generalul Petre Dumitrescu a fost subordonată Armatei a XI-a germa­­ne din Grupul de armate „Sud”, în vederea continuării operaţiunilor ofensive peste Nistru. Între trupele româneşti şi sovietice au avut loc lupte crâncene în zona localităţilor Balki, Vladimirovka, Mianovka, Akimovka. Pierderile românilor au fost foarte mari, la unele unităţi ele situându-se la aproximativ 50 % din efectiv. La mijlocul lunii octombrie 1941 Armata a III-a română a revenit sub autoritatea Marelui Stat Major Român, unităţile sale fiind dispuse în po­ziţii defensive pe litoralul Mării Negre şi Mării Azov. O parte din unităţile acesteia au continuat însă să fie prezente în linia întâi.       La 12 septembrie 1941 Armata a XI-a germană ajungea la poarta „principală” din nord a Crimeei, foarte bine fortificată. Deşi, conform pla­nu­rilor strategice ale lui Hitler, Crimeea era considerată obiectiv primordial, acestei operaţiuni nu