Istorie

       Este cea mai reprezentativă cultură a neo-eneoliticului românesc, descoperită încă din anii 1884-1885, prin cercetările unor entuziaşti amatori (Theodor Burada, Gr. Buţureanu, N. Beldiceanu, D. Butculescu şi G. Diamandi), în staţiunea eponimă de la Cucuteni-Cetăţuie. Comunicarea rezultatelor acestor cercetări la un congres internaţional de antropologie de la Paris de către Gr. Buţureanu, Al. Odobescu şi G. Diamandi, a atras atenţia lumii ştiinţifice asupra caracterului excepţional al descoperirilor de la Cucuteni. Astfel între anii 1910-1911, savantul german Hubert Schmidt, va întreprinde aici săpături sistematice, care vor avea ca rezultat publicarea în 1932 a unei monografii a acestei staţiuni, în care este definită noua cultură şi sunt stabilite fazele principale de evoluţie.  În acest răstimp au fost cercetate sistematic zeci de staţiuni, dintre cele mai importante sunt cele de la Hăbăşeşti, Ruginoasa, Fedeleşeni, Corlăteni, Drăguşeni, Târpeşti, Traian, Izvoarele, Neamţ

  Numele de Sumer este de origine accadiană. Sumerienii îşi numeau propria ţară Kengir sau Kalam. Partea de nord a Mesopotamiei se numea în sumeriană Uri. Prima epocă istorică a Mesopotamiei, cea sumeriană, este perioada înfloririi unei civilizaţii extraordinare, în care s-au pus bazele panteonului mesopotamian, a fost creată scrierea cuneiformă, iar artele şi ştiinţele au înregistrat progrese remarcabile. Cele maivechi urme de locuire din sudul Mesopotamiei datează din jurul anului 4500 a.C. Sunt agricultori originari din regiunile mai înalte din nord sau din est, cunoscut sub numele de ubaidieni. Despre limba acestei populaţii nu se ştie mai nimic, cu excepţia acelor urme păstrate într-un număr de denumiri geografice şi de cuvinte din sumeriană. Originea sumerienilor nu este clară. În Biblie, s-a păstrat o preţioasă tradiţie care spune că sumerienii erau veniţi de undeva din Orient. Sunt cel puţin două teorii majore referitoare la originea acestei populaţii. Una dintre ele

        Este denumită după o aşezare din judeţul Dolj. Geneza sa este expresia revitalizării fondului local eneolitic spre sfârşitul perioadei de tranziiţie şi începutul epocii bronzului. Cultura Coţofeni a luat naştere, pe o parte din aria fostelor culturi eneolitice ale eneoliticului dezvoltat. Petreşti, Bodrogkeresztúr şi Sălcuţa, dar şi cu participarea unor elemente gumelniţene tîrzii, împinse spre nord şi vest de expansiunea   culturii Cernavoda I şi III. Din amestecul acestor fonduri culturale, a luat naştere un orizont de mixtură Sălcuţa IV-Cheile Turzii-Băiele Herculane, care sub impulsurile venite dinspre bronzul egeean capătă aspectul definitoriu al culturii Coţofeni. În evoluia sa, cultura Coţofeni, care a cuprins Oltenia, vestul Munteniei, Transilvania şi o parte a Banatului, a cunoscut trei faze principale şi mai multe variante locale (olteană, bănăţeană, transilvăneană), în funcţie de influenţele şi fondul pe care s-a format. Purtătorii acestei culturi s-au adapta

Din punct de vedere cultural, aproape întreg teritoriul României a fost cuprins într-un vast complex cultural de origine balcanică, cunoscut sub numele de complexul cultural Starčevo-Criş. Denumirea culturii provine de la o localitate din Serbia şi după bazinul Crişurilor, unde s-au făcut primele descoperiri pe teritoriul României. La rândul său, cultura Starčevo-Criş face parte dintr-un vast complex cultural circumediteranean – complexul cu ceramică cardială, denumit după decorul speific al ceramicii realizat prin impresiuni cu scoica Cardium, specie de scoică prezentă numai în bazinul Mării Mediterane. Aria culturii Starčevo-Criş ocupă un spaţiu geografic imens formând mai multe grupuri culturale distincte, dar înrudite: Starčevo şi Anzabegovo (Iugoslavia), Körös (Ungaria), Karanovo-Kremikovci (Bulgaria) şi Sesklo (Grecia mai exact în Thesalia). Această cultură ocupă aproape tot teritoriul României cu excepţia estului Munteniei şi Dobrogea; limita estică a acestei cul