Istorie

             Legea electorală a Republicii Socialiste România nr. 67 din 20 decembrie 1974 cuprinde   o   serie   de modificări majore faţă de reglementarea de până atunci. Pornindu-se de la prevederile Constituţiei din 1965, în legea electorală din 1974 este   prevăzut   rolul   care   revine,   în   organizarea   şi   desfăşurarea   alegerilor   şi depunerea   candidaturilor,   Frontului   Unităţii   Socialiste   (F.U.S.),   cel   mai   larg organism   politic   permanent,   aflat   sub   conducerea   Partidului   Comunist   Român. În acest sens, legea este foarte clară în ceea ce priveşte rolul major al F.U.S. în desfăşurarea   alegerilor:   acesta   organiza,   sub   conducerea   Partidului   Comunist Român, participarea cetăţenilor la desfăşurarea alegerilor, campaniile electorale şi propunea candidaţi de deputaţi pentru Marea Adunare Naţională şi consiliile populare. Aşadar, dreptul de a depune candidaturi revenea numai F.U.S., şi tot acelaşi   organism   este   cel   care,   o

Prin decretul nr. 1786, Carol I a promulgat revizuirea Constituţiei, iar   prin decretul nr. 1788 din 8 iunie 1884 este promulgată şi noua lege electorală   (140   de   articole), prin   care   se   pune   în   aplicare noul   sistem   electoral.   Revizuirea   privea, în primul, rând extinderea dreptului de vot: prin reducerea numărului   colegiilor   de   la   patru   la   trei   pentru   alegerea   Adunării   Deputaţilor,   prin   contopirea colegiilor unu şi doi (art.58); prin scăderea censu lui necesar pentru a   avea drept de vot (art.59, 60, 61, 67, 68, 69) şi prin extinderea scutirilor de cens   (art.75). Astfel, la colegiul I intrau alegătorii cu un venit funciar sau urban de cel   puţin 1200 de lei, în colegiul al II-lea intrau orăşenii care plăteau un impozit de   cel puţin 20 de lei, tot aici intrând şi cei cu profesiuni liberale, ofiţerii în retragere   şi absolvenţii învăţământului primar, care erau scutiţi de cens, iar colegiul al III-lea cuprindea pe cei care plăt

  Adoptată ca urmare a modificării Constituţiei din 1948 prin Constituţia   Republicii   Populare   Române   din   1952,   aceasta   modifică   unele   prevederi   ale   vechii legi electorale. Conform noii legi, vârsta minimă pentru ca o persoană să   poată avea drept de vot nu mai este 21, ci 18 ani, iar vârsta minimă pentru ca un individ să poată fi ales deputat coboară de la 25 la 23 de ani. Numărul de   locuitori pentru care se atribuie un mandat de deputat ramâne acelaşi, 40.000. O noutate prezentă în legea electorală din 1952 se referă la posibilitatea   oferită candidaţilor de a-şi face publicitate electorală: organizaţiile oamenilor   muncii, precum şi toţi oamenii muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române,   au   dreptul   nestânjenit   de   popularizare   prin   pre să, adunări şi alte mijloace, a   candidaţilor propuşi. Procedura tehnică de alegere este şi ea diferită faţă de cea utilizată până   atunci. Dacă la alegerile ţinute conform legii 560/1946 fiecare ale

  In   perioada interbelică au fost realizate schimbări în cadrul instituțional-legislativ,   determinate   atât   de necesitatea aplicării unitare a prevederilor legale referitoare la sănătatea publică pe întregul teritoriu național, cât și de imperativul sporirii eficacității măsurilor pentru reducerea precarității stării de sănătate pentru o parte însemnată a populației, cu deosebire a celei din mediul rural. Printre primele măsuri adoptate de autoritățile publice după Marea Unire a fost crearea, în anul 1919, a șapte regiuni sanitare care să poată gestiona cu mai multă eficacitate problemele de natură medicală apărute pe plan   local.   În   anul   1921   a   fost   înființat   Ministerul   Muncii,   Ocrotirilor   Sociale și Sănătății.   Astfel,   se   reliefa și din   punct   de   vedere   organizational importanța sănătății   publice   în   noul   context   economic și   social.   În   fapt,   se rupea o tradiție care dăinuia încă de la Legea sanitară din 1862, adoptată la sc