Istorie

Razboiul ruso-turc din 1710-1711, la care a participat si Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, s-a incheiat cu victoria turcilor in batalia de la Stanilesti (18-22 iulie 1711). In 22 iulie 1711, s-a incheiat pacea de la Vadul Husilor prin care rusii au cedat turcilor cetatea Azov. Razboiul austro-turc din 1716-1718, s-a incheiat cu victoria Austriei. Prin semnarea pacii de la Passarovitz (1718), Turcia ceda Austriei si teritoriile romanesti Banat si Oltenia. Razboiul ruso-austro-turc din 1736-1739, in cursul caruia Rusia a reusit sa ocupe Moldova, s-a incheiat cu infrangerea Austriei si semnarea pacii de la Belgrad, prin care Oltenia a fost retrocedata Tarii Romanesti. Banatul ramanea in continuare in posesia habsburgilor. Razboiul ruso-turc din 1768-1774, in cursul caruia Rusia a ocupat Tarile Romane, inlaturandu-i pe domnitorii fanarioti. La Congresul de pace de la Focsani (24 iulie 1772-22 martie 1773), delegatii ale boierilor romani au inmanat Congresului memorii prin ca

      Comisia mixtă româno-polonă pentru delimitarea frontierei între cele două ţări, infiinţată prin Tratatul de la Sevres , s-a constituit şi a lucrat în perioada dintre 1921 şi 1935, în şase conferinţe plenare, la nivel guvernamental. Delimitarea definitivă a frontierei Bucovinei s-a făcut în cea dea cincea conferinţă plenară care a avut loc la   Bucureşti în ziua de 26 ianuarie 1928. Cu acest prilej s-a convenit căteritoriul din nord-estul Bucovinei, care aparţinea Polonieie să revinăRomâniei. O serie de alte probleme de frontieră litigioase între cele două ţări îşi găsesc reglementarea. Guvernele României şi Poloniei au acceptat concluziile Comisiei mixte româno-polonă şi au făcut cunoscută aceastăhotărîre, prin notificarea unor note diplomatice identice, schimbate la Varşovia în 10 octombrie 1928. În cea dea şasea şi ultima şedinţă a Comisiei Mixte care a avut loc la Bucureşti la 17 noiembrie 1935 luînduse la cunoştinţă de lucrările Subcomisiei tehnice de delimitare pe teren

       Viaţa socială din cadrul obştei săteşti era reglementată prin norme de conduită fără caracter juridic, adică norme de conduită care nu erau impuse prin forţa de constrângere, pentru că nu exista aparatul de stat care să exercite o asemenea constrângere. De aici putem trage concluzia că acele norme erau respectate de bună-voie, întrucât ele exprimau interese comune.       În materia bunurilor , hotarul satului se identifica cu moşia obştei săteşti, care era stăpânită în devălmăşie. Acest lucru s-ar traduce prin faptul că asupra pământului obştei purta un drept de proprietate colectivă (“stăpânire de-a valma”). Din acestă stăpânire devălmaşă s-a desprins încă din epoca statului geto-dac stăpânirea individuală asupra terenurilor destinate agriculturii. În perioada cuprinsă între secolele IV şi VIII e. n., prima desprindere din fondul devălmaş a fost locul pe care membrii obştei şi-au întemeiat casa şi curtea . Ulterior, din câmpul de cultură obştea a atribuit pentru totdeauna fi

           Un fenomen interesant si plin de consecinte a fost cel cunoscut sub numele de tradarea generosilor . In 1899, in conditiile slabirii Partidului Social Democrat, un grup de lideri ai acestuia, in frunte cu Constantin Mille si Ion Nadejde au decis sa paraseasca Partidul, si au intrat in Partidul National Liberal. Fireste, pentru PSDMR, a fost o lovitura gera, formatia fara lideri, fiind practic decapitata. Va urma un proces de refacere, pina in 1910, cind a aparut Partidul Social-Democrat. Aceasta trecere a fost denumit de publicistica vremii, tradarea generosilor. Grupul de fosti socialisti intrati in PNL, va fi apropiat lui Ion I.C (Ionel) Bratianu, si il va sprijini in cistigarea pozitiei de sef al partidului, ca parte a acelei fractiuni a probratieniste, cunoscute sub numele de Oculta . In acest fel, influenta lor in PNL a fost remarcabila, dupa accesul lui Ionel Bratianu la sefia partidului. Oameni cu pregatire intelectuala deosebita, fostii socialisti au reusit sa cons

        După anul 1683, dezvoltarea economică şi socială în Transilvania au impus reglementări juridice noi. Dar, în acelaşi timp, au continuat să se aplice şi vechile reglementări. Aşa se face că dreptul în Transilvania după anul 1683 este extrem de eterogen şi lipsit de unitate.        De aceea, se constată şi după anul 1683 existenţa a două rânduieli juridice: - obiceiul juridic, creat şi aplicat de populaţia majoritară românească; - un drept suprapus, creat prin hotărâri ale Curţii de la Viena şi a Dietei Transilvaniei.         Ca urmare a legilor privind organizarea judecătorească şi desfăşurarea proceselor, impuse de monarhia habsburgică şi de Dieta Transilvaniei, obiceiul juridic românesc nu s-a mai putut aplica în practica tuturor instanţelor, ci numai în aceea a instanţelor inferioare. În acest fel, aplicarea oficială a obiceiului juridic românesc s-a limitat la procesele de mai mică importanţă, judecate potrivit procedurii orale. Aplicat sistematic în comunităţile s

      Regimul dualist a constituit formula politică prin care cercurile conducătoare din Austria şi Ungaria şi-au promovat interesele prin asuprirea naţională a popoarelor cuprinse în hotarele imperiului. Instaurarea regimului dualist a însemnat pentru Transilvania începutul unei perioade de cumplită oprimare, căci prin integrarea sa forţată în cadrul statului ungar, şi-a pierdut identitatea politică proprie, de care se bucura, iar naţiunii române majoritare i s-au negat toate drepturile.        Instaurarea dualismului şi încorporarea Transilvaniei de către Ungaria au fost pregătite printr-o serie de acte care s-au succedat între 1865 şi 1867. Astfel, în septembrie 1865 Dieta de la Sibiu a fost desfiinţată, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a fost convocată o nouă Dietă la Cluj , aleasă pe baza unei legi feudale din anul 1771, profund defavorabilă românilor. Constituită în aceste condiţii, noua Dietă, având o majoritate maghiară, a votat, în decembrie 1866, anexarea Transilvani

        În legătură cu organizarea fiscală, în ţările române domnul exercita un drept de proprietate supremă asupra întregului teritoriu al statului – dominium eminens . Din acest drept de proprietate supremă decurgea dreptul domnului de a percepe impozite (dări) de la supuşii săi. Ţăranii aserviţi, însă, aveau asemenea obligaţii atât faţă de stat, cât şi faţă de boieri. Aceste impozite erau percepute într-un sistem ce dădea expresie celor trei forme ale rentei de tip feudal – renta în natură, renta în muncă şi renta în bani. Faţă de faptul că până prin secolul al XVI-lea economia ţărilor române a fost predominant naturală, predominau impozitele în natură şi în muncă. Mai târziu, în secolele XVII şi XVIII trec, treptat, pe primul plan impozitele în bani.        Impozitele în natură se numeau dijme domneşti . Reprezentau a zecea parte din produsele animaliere şi cerealiere, din produse piscicole şi din albinărit. De aceea se mai numeau zeciuială (în Ţara Românească) şi deseatină

     Persoanele au capacitate de drept şi capacitate de fapt. Capacitatea de drept desemnează aptitudinea fiinţelor umane de a fi subiecte de drept.         Capacitatea de fapt desemnează aptitudinea fiinţei umane de a avea reprezentarea consecinţelor actelor şi faptelor sale. Î n dreptul modern, capacitatea persoanelor este unitară, pe când în dreptul sclavagist era foarte diversificată. În societatea feudală capacitatea persoanelor era reglementată printr-un sistem al castelor de tip feudal, caste care reprezentau categorii sociale închise şi ereditare şi care au un statut juridic de sine stătător.         Conform Legii ţării, existau cinci asemenea caste: - boierii; - ţăranii liberi; - ţăranii aserviţi; - orăşenii; - robii.      Conceptul de “boier” are, în istoria noastră socială, două accepţiuni: una economică şi una politică.  Din punct de vedere economic, erau consideraţi boieri marii proprietari funciari.  Din punct de vedere politic, erau consi

        În perioada anilor 1541-1683, Transilvania a fost organizată ca principat, aflat în dependenţă faţă de imperiul Otoman. Această organizare a fost urmarea cuceririi Belgradului de către turci în anul 1521 şi a victoriei acestora de la Mohacs în anul 1526, când statul ungar şi-a încetat existenţa. În aceste condiţii, Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea Porţii.        Prin hotărârile Dietei din 1542 şi 1545, Transilvania s-a transformat în principat sub conducerea unui principe vasal Turciei. Pe plan central, în această perioadă, Transilvania era condusă de către un principe ales de Dietă şi confirmat de sultan. Dar spre deosebire de domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, principii Transilvaniei nu erau obligaţi să se deplaseze la Istanbul pentru a primi steagul de domnie. Steagul de domnie era trimis de către sultan prin intermediul unui reprezentant al său în Transilvania. În perioada de referinţă, autoritatea principelui tinde să se consolideze

           Familia era formată din rudele cele mai apropiate, având ca nucleu părinţii şi copiii. Era consacrată o anumită egalitate între soţi, determinată de condiţiile de viaţă specifice obştii săteşti. Astfel, ambii soţi exercitau puterea părintească asupra copiilor, iar soţia supravieţuitoare putea exercita singură puterea părintească asupra copiilor minori. În cadrul familiei exista obligaţia reciprocă de întreţinere şi protecţie.             Rudenia de sânge este legătura dintre persoanele care descind din acelaşi autor. Legea ţării distinge între rudenia de sânge în dreaptă linie, în sus şi în jos şi rudenia de alături.          Alianţa este legătura dintre rudele unui soţ şi rudele celuilalt soţ.         Rudenia spirituală, în conformitate cu dispoziţiile Legii ţării, rezulta din tainele botezului şi ale cununiei; practic, în sfera sa de cuprindere includea relaţiile dintre naşi şi fini.         Legea ţării prevede, totodată, gradele de rudenie, numerotate dup