Contrareforma
În pofida aspiraţiilor credincioşilor şi a câtorva reuşite izolate, Biserica romană s-a dovedit incapabilă să promoveze şi să realizeze ea însăşi profunda reformă religioasă atât de aşteptată: ea are loc în afara şi împotriva ei. Cu toate acestea, Roma se hotărăşte în sfărşit să ia atitudine, începând cu 1540. Din această cauză, acţiunea întreprinsă este în acelaşi timp contrareformă şi reformă catolică : contrareformă, adică reacţie de apărare (nu numai doctrinară, dar deseori violentă) faţă de poziţiile adoptate de cei pe care-i numim, începând din 1530, protestanţi ; reformă catolică, adică răspuns original dat aşteptării credincioşilor şi comparabil în această privinţă diferitelor reforme protestante. În afara creării Companiei lui Isus de către Ignacio de Loyola, partea cea mai importantă a acestei opere e realizată de conciliul de la Trento, reunit în 1545, la iniţiativa papei Paul III. Conciliul, care-şi ţine ultima sesiune în 1563, după mai multe întreruperi şi reluări,