Istorie

Stabilirea svabilor în Transilvania nu a fost rezultatul unei miscări populare spontane, ci rezultatul unei decizii a statului austriac. Războiul purtat cu succes de Austria împotriva Turciei (1716-1718), victoria printului Eugen la Petrovaradin si cucerirea Timisoarei la 13 octombrie 1716 i-au obligat pe turci să părăsească Banatul. Alipirea Banatului la Austria s-a realizat prin tratativele de pace de la Karlowitz. Sub numele de „Banatul timisorean”, a apărut un nou teritoriu administrativ austriac condus direct de autoritătile central vieneze. Ca domeniu al Coroanei, era subordonat unui guvernator, devenind un spatiu de colonizare, pentru ca astfel statul austriac să obtină venituri mai mari din impozite. Majoritatea celor nou stabiliti în Banat veneau din vestul si sud-vestul Imperiului german. Colonizarea Banatului s-a realizat în trei etape. A început după Pacea de la Passarowitz (1718), sub împăratul Carol al VI-lea, si s-a încheiat odată cu războiul cu turcii (1737-1739). C

În Dacia colonizarea s-a făcut foarte rapid, statul însusi contribuind la asezarea în aceste regiuni a nenumărati cetăteni romani si locuitori din întregul imperiu. Colonizarea s-a făcut cu scopul de a controla mai bine numeroasa populatie autohtonă, pentru a lua în stăpânire si exploata cât mai eficient teritoriul cucerit. Noua populatie, care se aseza în orase si sate, a ajuns în Dacia fie din initiativă proprie (atrasă fiind de perspectivele economice si sociale oferite – această formă de colonizare a fost mai intensă pe parcursul secolului II si în prima jumătate a secolului III), fie coordonată de către stat, având un caracter oficial. Putem astfel să distingem două forme ale colonizării oficiale romane în Dacia. Una traditională, prin întemeierea de colonii. În cazul Daciei a fost creată o singură colonie întemeiată exclusiv prin acest procedeu – Ulpia Traiana (denumită mai târziu si Sarmizegetusa). Cea de-a doua formă, a fost generată de atribuirea de pământ din ager pub

Despre viata de familie a geto-dacilor se stiu putine lucruri. Familia lor, ca si la alte popoare ale vremii, era una patriarhală, în care cultul strămosilor, rolul bărbatului era foarte important. De asemenea, geto-dacii din vremea statului erau monogami, fapt dovedit de două pretioase surse de informare - Columna lui Traian si Trofeul de la Adamclisi, unde bărbatii daco-geti sunt înfătisati cu câte o singură femeie. Pentru femeile dacilor istoriografia a fost de-a dreptul vitregă, informatiile ajunse la noi fiind foarte putine. Cu toate acestea, în societatea geto-dacă, rolul femeii trebuie să fi fost cu totul deosebit după cum se vede si din chipurile de femei dace sculptate pe Columna înăltată de romani după războaiele dacice. Columna ne înfătisează femeia dacă în mai multe ipostaze, ipostaze în care acestea apar zvelte dar cu expresii aspre si mândre, cu o finete incontestabilă a trăsăturilor, cu fată ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, păr l