Istorie

     Puterea lui pater familias asupra descendenţilor este desemnată prin sintagma patria potestas şi se exercită asupra fiilor, fiicelor şi nepoţilor din fii, nu şi asupra nepoţilor din fiice, pentru că aceştia se aflau sub puterea tatălui lor.      La origine, patria potestas a avut două caractere definitorii: - caracterul perpetuu; - caracterul nelimitat.       În virtutea caracterului perpetuu, patria potestas se exercită până în momentul morţii lui pater familias. Potrivit caracterului nelimitat, pater familias putea să exercite o putere nelimitată asupra persoanelor şi bunurilor. Puterea nelimitată asupra persoanelor se explică prin faptul că pater familias avea asupra descendenţilor: - ius vitae necisque (dreptul de viaţă şi de moarte); - dreptul de abandon, noul născut putând fi recunoscut prin ridicarea pe braţe sau abandonat pe un loc viran; - dreptul de vânzare, care se exercita conform Legii celor XII Table.       Pater familias îşi putea vinde f

     Persoana juridică este o colectivitate care are un patrimoniu propriu, dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii distinct de membrii care o compun. Persoana juridică are caput, are capacitate, pe care o numim personalitate juridică.      Prima persoană juridică a fost statul roman, care avea patrimonial său, ager publicus , venea la moştenire, avea debitori.      După modelul statului roman, au devenit persoane juridice coloniile şi municipiile din Italia, iar mai târziu şi cele din provincii. Statul, coloniile şi municipiile aveau personalitate juridică atât în domeniul dreptului public, cât şi în domeniul dreptului privat şi erau desemnate prin termeni precum universitas sau corpora .      Apoi au apărut persoane juridice şi în domeniul dreptului privat, numite corporaţii, collegia . Întrucât, spre sfârşitul Republicii, o serie de persoane juridice sau implicat în viaţa politică, au fost luate măsuri pentru îngrădirea activităţii lor.   Sursa: Emil Molcuț, Drep

      În dreptul roman sunt cunoscute două forme de căsătorie: - cu manus; - fără manus.      Multă vreme, s-a practicat numai căsătoria cu manus, în virtutea căreia femeia măritată trecea sub puterea bărbatului. Spre sfârşitul Republicii, femeile au început să trăiască în uniuni nelegitime, pentru a nu trece sub puterea bărbatului, motiv pentru care a fost sancţionată căsătoria fără manus, prin care femeia rămânea sub puterea lui pater familias din familia de origine.      Căsătoria cu manus se realiza în trei forme: - confarreatio; - usus; - coemptio .     Confarreatio este o formă de căsătorie rezervată patricienilor, căci presupunea prezenţa lui pontifex maximus şi a preotului lui Jupiter.     Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi, iar dupăexpirarea termenului de un an, femeia trecea automat sub puterea bărbatului.     Coemptio se realiza printr-o autovânzare fictivă a viitoarei soţii către viitorul soţ.      Căsătoria fă

     Digestele lui Justinian au fost adoptate în anul 533 e.n. Această lucrare enciclopedică este o culegere de fragmente din lucrările jurisconsulţilor clasici.      Metoda de lucru a comisiei a fost elaborată chiar de către Justinian, prin trei constituţiuni imperiale, care apoi au devenit prefeţe ale Digestelor. Comisia, condusă tot de către Tribonian, era formată din 15 profesori şi avocaţi, care au constatat că opiniile jurisconsulţilor clasici erau în mod frecvent diferite. Or, lucrarea ce trebuia alcătuită de membrii comisiei urma a fi aplicată în practică, astfel încât soluţiile trebuiau să fie unitare. Tribonian l-a sesizat pe împărat în privinţa existenţei acestor controverse, precum şi în legătură cu faptul că unele instituţii erau depăşite. Împăratul a decis, prin 50 de constituţiuni imperiale, să pună capăt tuturor controverselor şi să desfiinţeze toate instituţiile juridice depăşite.      Pentru elaborarea Digestelor, comisia a valorificat peste 2000 de lucrări cl

     Constituţiunile imperiale (hotărârile împăratului) au devenit izvor de drept în sens formal tot în vremea împăratului Hadrian. Până în acel moment, hotărârile împăratului aveau natura juridică a edictelor magistraţilor, în sensul că erau valabile numai pe durata magistraturii imperiale. După reforma lui Hadrian, hotărârile imperiale, numite constituţiuni imperiale, au devenit obligatorii pentru totdeauna.      Ele erau împărţite în patru categorii: - edicta; - mandata; - decreta; - rescripta.       Edicta sau edictele imperiale cuprindeau norme juridice de maximă generalitate, atât în domeniul dreptului public, cât şi în domeniul dreptului privat.       Mandata sau mandatele erau constituţiuni imperiale cu character administrativ, adresate înalţilor funcţionari ai statului, în mod deosebit guvernatorilor de provincii.       Decretele erau hotărâri judecătoreşti pronunţate de către împărat în calitate de judecător suprem. Când aspectele erau mai compli

     La intrarea în funcţie, magistraţii romani beneficiau de ius edicendi , adică de dreptul de a publica un edict prin care arătau cum înţeleg să-şi exercite funcţiile şi ce mijloace juridice vor utiliza în acest scop. Edictul publicat era valabil vreme de un an, adică atât timp cât dura magistratura. La origine, aceste edicte au fost formulate oral, de unde şi etimologia cuvântului, care provine de la ex dicere . Dar, începând cu secolul al III-lea î.e.n., ele au fost afişate în Forum pe table din lemn vopsite în alb, ce purtau numele de album. În afara edictelor valabile pe timpul exercitării funcţiilor, mai erau şi edicte ocazionale, date cu prilejul unor sărbători sau evenimente publice.      Edictele valabile pe întreaga durată a magistraturii se numeau perpetue, edicta perpetua , pe când cele ocazionale se numeau neprevăzute, edicta repentina.      Edictele care prezintă cea mai mare importanţă sunt edictele pretorilor, cei mai importanţi magistraţi judiciari romani. Pr

     Ca urmare a actului Marii Uniri din 1918 s-a simtit necesitatea modificarii Constitutiei, ca sa se reglementeze noua situatie sociala, economica si politica a tarii. România si.a dublat practic teritoriul si populatia. Unirea Vechiului Regat cu Basarabia a fost proclamata de Sfatul Tarii la Chisinau, la 27 martie 1918 si recunoscuta prin decretullege din 9 aprilie 1918. Unirea cu Bucovina a fost proclamata de Congresul General din Cernauti, la 28 noiembrie 1918 si recunoscuta prin decretul - lege din 18 decembrie 1918. La 1 decembrie 1918 a fost proclamata la Alba-Iulia unirea Vechiului Regat al României, cu Transilvania, Banatul, Crisana, Satmarul si Maramuresul- act consfintit prin decretullege din 11 decembrie 1918. Actele de Unire , ratificate prin legile din 1 ianuarie 1920, nu au abrogat Constitutia din 1866. Practic, organizarea statului s-a extins si a functionat pe tot cuprinsul României întregite. Serviciile publice din teritoriile alipite, încredintate în mod provizori

     Rudenia era o relatie speciala între persoane, fie izvorâta dintr-o origine comuna biologica- rudenia de sânge, fie bazata pe anumite principii religioase- rudenia prin alianta, care se creeaza între grupul de rude al unui sot cu grupul celuilalt sot, fie rezultata în urma botezului si cununiei, numita rudenie spirituala, întrucât îsi are sorgintea în cele doua taine. Rudenia de sânge se socotea în functie de autorul comun pe linie directa, suitoare si coborâtoare si pe linie colaterala, fiecare cu grade sau trepte numerotate dupa numarul generatiilor ce se interpun între rudele respective. Ea a creat drepturi si obligatii de ajutor reciproc si întretinere, precum si de vocatie succesorala. Totodata a impus anumite impedimente la casatoria persoanelor înrudite prin sânge, în scopul dezvoltarii armonioase a fiintei umane.       Familia lua nastere în orânduirea feudala prin casatorie, filiatiune si înfiere. Casatoria se putea desface prin despartenie. Din relatiile de familie