Istorie

Dupa moartea lui Stefanita, domn în Moldova devine Petru Rareş, un fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Despre viaţa lui Petru Rareş pînă la domnie practic nu se cunoaşte nimic. Legenda transmisă de cronicile noastre ne spune că el ar fi fost negustor de peşti. Noul domn a promovat o politică internă menită să-i asigure o lungă domnie:  - Rareş a atras boierimea pribeagă în ţară, mai ales pe acei boieri care complotaseră în 1523 împotriva lui Ştefăniţă, a colaborat cu marea boierime locală, dar la 1530, cînd boierii au încercat să-1 răstoarne, i-a pedepsit aspru;  - Rareş a urmărit asigurarea unei solide baze economice domniei, a protejat interesele categoriilor sociale care sprijineau economic, politic şi militar domnia; a urmărit realizarea tuturor veniturilor către vistieria domnească, a contribuit la dezvoltarea comerţului extern şi de tranzit, care aducea importante venituri domniei – cu Braşovul, Bistriţa, Liov;  - s-a străduit să păstreze intact domeniul domnesc.

Dupa moartea lui Bogdan al II lea cel Chior, domn al Moldovei devine un fiu nelegitim al lui Bogdan, Ştefăniţă, de vîrsta minoră, i se indică la o vîrstă a lui cuprinsă între 9 şi 15 ani, de aceea în calitate de regent a fost numit influentul boier Luca Arbore (deoarece Ştefăniţă era fiu nelegitim, mama lui nu putea fi regentă). În decembrie 1517, între Moldova şi Polonia a fost semnat un tratat de alianţă prin care părţile îşi luau angajamente reciproce: - Sigismund se obliga să respecte pacea şi inţelegerea cu domnul Moldovei şi fratele său Petru; - să-i acorde domnului Moldovei, familiei sale şi boierilor azil în Polonia în cazul în care Ştefăniţă şi-ar fi pierdut scaunul fiind atacat de un duşman mai puternic; - să apere Moldova împotriva tuturor duşmanilor; - să nu considere acţiunea lui Ştefăniţă duşmănoasă, în cazul în care el va fi silit de către otomani să le acorde ajutor împotriva Poloniei. Pe de altă parte, Ştefăniţă se obliga: - să acorde, pe cît îi va sta în pute

În pofida faptului că Ştefan cel Mare îl asociase la domnie pe fiul său Bogdan, indicînd astfel boierilor pe cine el doreşte să lase în scaunul ţării, boierimea moldoveana face încercarea să nu ţină cont de opinia domnului, care în 1504 era grav bolnav. Boierii discutau despre persoana care trebuia să vină în scaunul ţării. Unul dintre ei se afla la Constantinopol (Ştefan), altul era căpitanul Sucevei, Luca Arbore. Nu se cunosc motivele pentru care o parte din boierii ţării au fost împotriva urcării pe scaunul domnesc a lui Bogdan al III-lea. Unii cercetători consideră că iniţiativa împotriva lui Bogdan ar fi aparţinut clerului, motivul fiind acela că Bogdan era "însemnat", chior, şi deci, după obicei, nu putea fi ales domn. În octombrie 1505, Bogdan III trimite o solie spre Veneţia pentru a anunţa Republica de venirea lui în scaun şi căsătoria cu sora regelui Poloniei. Solia moldoveană ducea şi o scrisoare de la regele Ungariei Vladislav, semn că raporturile din

Deşi s-a produs într-o manieră conspirativă, la adăpostul nopţii, implicând din partea celor care au acţionat grave deziceri de responsabilităţi de natură politică, administrativă, militară şi, nu în ultimul rând, morală, actul de la 11/23 februarie 1866 a semnificat cu mult mai mult decât provocarea sfârşitului unei domnii. În determinarea sa imediată nu a avut cum să prevaleze elanul popular, ci calculul politic, propriu unei elite în măsură să răspundă cu promptitudine unui anumit imperativ istoric. După cum au dat de înţeles “făptuitorii lui 11 februarie”, provocarea abdicării domnitorului Alexandru Ioan I a fost necesitată de însuşi procesul “realizării integrale” a programului naţional, adoptat de adunările ad hoc la 1857. Dintre cele patru “puncte” sau “dorinţe mari” (autonomia deplină, Unirea, prinţul străin şi guvernământul constituţional) ale amintitului program, menit consacrării fiinţei politice a statului român modern, doar primele două şi, parţial, cel de-al patr