Războiul dekeleic şi ionic. Ultima parte a razboiului peloponesiac

       Eşecul expediţiei siciliene a avut consecinţe dramatice asupra Atenei, influențând decisiv şi evoluţia ulterioară a Helladei. Ea a fost o ‘răscruce’ şi pentru istoria generală a Anitichităţii, pentru că slăbirea Atenei a permis revenirea Imperiului Achemenid ca forţă politică şi militară în Marea Egee.

Dacă în 424 î.Hr., tratativele lui Epylikos au reprezentat reînoirea păcii lui Kallias, politica stupidă a Atenei de a sprijini, în anul 414 î.Hr., pe Amorgos, un dinast karian alungat de perşi, a provocat reacţia persană.

       După catastrofa din Sicilia, Dareios al II –lea îşi poate permite să considere pacea lui Kallias ca fiind anulată şi-i ordonă lui Tisaphernes, satrapul Lydiei şi lui Pharnabazo, satrapul Phrygiei, să încaseze tributul restant de la polisurile greceşti din Asia Mică. Achemenidul va trece de partea Spartei, acordându-i subsidii, spartanii cerându-i perşilor pe grecii mikroasiatici.

       Ca urmare, Chios, Mytilene, Methymna se desprind de Liga de la Delos, urmate apoi de Milet, ceea ce a provocat mari dificulăţi Atenei. Dificultăţile acestea au determinat ca în 413 î.Hr. să se recurgă la mărirea contribuţiei alaţilor, în următorul an fiind atacată ultima rezervă de 1000 de talanţi. Este semnificativ, că în interior, democraţia este considerată responsabilă pentru eşecul expediţiei din Sicilia. Facţiunile aristocratice sunt în activitate. Se impun 4 lideri: Antiphon, unul dintre cei mai străluciţi avocaţi ai timpului, Peisandros, fost apropiat al lui Kleon, Phyrinichos şi Theramenes. În 413 î.Hr. au loc alegeri pentru cei 10 probuloi, membrii unei ‘comisii’ de consilieri ai Sfatului, care-şi asumă o parte importantă a prerogativelor acestuia. Este limpede că se produce reorganizarea în sens aristocratic a Atenei, în speranţa de a obţine o alianţă cu Persia.

       Alkibiades părăseşte Sparta şi intră în legătură cu noii lideri ai Atenei, oferindu-şi serviciile pentru a încheia un tratat cu perşii, în situaţia îndepărtării regimului democrtic. El a găsit audienţă la ofiţerii flotei din Samos, care aveau simpatii aristocratice. Dar perşii refuză o asemenea ofertă, reînnoindu-şi alianţa cu Sparta. În mai 411 î.Hr. are loc ‘revoluţia aristocratică’: în fruntea Atenei este impusă o ‘comisie’ de 30 de membri. În şedinţa ekklesiei din 8 iunie 411 î.Hr., sistemul democratic e desfiinţat. Se propune ca nimeni să nu mai primească salarii şi alte ajutoare din banul public, iar numărul cetăţenilor cu drepturi politice depline să fie limitat la 5000 de membri, care puteau decide în chestiuni politice majore, mai cu seamă în încheierea tratatelor dacă sfatul celor 400 găsea întemeiate aceste decizii.

         Între timp, Samos îşi recapătă autonomia, iar flota atenană, ancorată aici, respinge lovitura de stat de la Atena. Ea îşi alege noi strategi, dintre care merită menţionaţi: Thrasyllos şi Thasybulos, flota devenind sprijinul democraţiei împotriva oligarhiei. Liga de la Delos se destramă, practic, în 411 î.Hr. Eubeea se desface de Ligă, fiind pierdute apoi Byzantion şi Dardanele. Aceste ultime pierderi au provocat căderea Consiliului celor 400. Ca urmare, puterea trece la cei 5000 care ‘se puteau echipa militar’. Cei 5000 constituie un sfat cu 4 secţiuni, care să se ocupe de afacerile din stat. în acest chip, constituţia de inspiraţie beoţiană a lui Theramenes intra în vigoare, ea durând însă doar 8 luni.

       Decăderea Atenei se accelerează în 411 î.Hr., când în toamnă este pierdută insula Thassos, vitală pentru resursele ei financiare. Thalassocraţia Atenei era o amintire, fapt şi mai puternic resimţit în condiţiile în care spartanii, cu ajutorul perşilor, îşi construiesc o importantă flotă, ale cărei comunicaţii erau asigurate de flota syrakusană, comandată de Hermokrates. Cu toate acestea, atenienii, conduşi de Thrasybulos şi Alkibiades, îi înfrâng la Kynossema, Abydos şi Kyzikos pe spartani. Alkibiades reuşeşte ca, în mai 410 î.Hr., să distrugă flota spartană, ceea ce va permite Atenei să preia ciontrolul în Hellespont şi să redevină o putere navală: perceperea taxelor în Strâmtori îi consolidează finanţele. În urma dezastrului naval, Sparta este gata să ofere pace: cere Pylos şi Kythera pentru a evacua Dekeleea. Sub influenţa lui Kleophon, Atena a respins oferta, ceea ce a atras şi dispariţia constituţiei lui Theramenes. În iulie 410 î.Hr., democraţia este restabilită în vechea ei formă: s-a încercat hiar codificarea dreptului Atenei, acţiune eşuată însă. Din nenorocire, populismul deşănţat promovat de Klephon a ruinat finanţele ateniene: asigurarea aşa-zisei diobelie, adică a unei pensii de stat pentru cetăţenii fără demnităţi şi care nu servesc în armată.

Deşi, în 409 î.Hr., Alkibiades încheia un armistiţiu cu Pharnabazos şi este numit comandant suprem, sitaţia generală evoluase în defavoarea Atenei, el şi ceilalţi generali nemaiputând să redreseze lucrurile.

          Sparta a azut norocul să găsească în persoana lui Lysandros ceea ce îi lipsea: un excelent amiral. El i-a convins pe perşi că în avantajul lor nu este echilibrul în Hellada, ci victoria Spartei. Şi-a atras un preţios aliat, fiul lui Dareios al II –lea Ochos, pe energicul şi ambiţiosul prinţ Kyros cel Tânăr, karanos al armatei persane din Asia Mică. În primăvara lui 407 î.Hr., la Notion, Lysandros înfrânge pe atenieni, ceea ce a atras înlăturarea lui Alkibiades de la comandă. Acesta se va retrage în Chersonesul Thracic,pe un domeniu al său, unde va fugi în 404 î.Hr. la Pharnabazos, fiind asasinat de perşi la cererea lui Lysandros. Şi Lysandros va fi înlocuit la comandă de către Kallikratidas, care, certându-se cu Kyros, pierde subsidiile. În locul lui Alkibiades, comanda flotei este încredinţată lui Konon. Kallikratidas continuă seria victoriilor spartane, înfringându-l şi blocându-l pe Konon în portul Mytilene. Dar abilul şi ingeniosul amiral Konon construieşte 150 trireme şi, în august 406 î.Hr., la Aeginusse va zdrobi complet flota spartană, capturând peste 70 de corăbii.

      Ekklesia ateniană declanşeaza însă  procesul împotriva învingătorilor de la Arginusse, pentru a respinge apoi – la sugestia aceluiaşi Kleophon – o nouă ofertă de pace a Spartei. Dramatismul situaţiei Atenei este subliniat şi de încrederea de a obţine sprijinul cartaginez. Între timp atenienii pierd Strâmtorile, ceea ce a accelerat ruinarea econmică, întrucât pierderea acestora era conjugată şi cu ocuparea Dekeleei. Spre nenorocul Atenei, Lysandros revine în fruntea flotei spartane, care, în 405 î.Hr., la Aigos Potamoi provoacă, ajutaţi şi de inconştienţa lui Kolon, dezastrul naval al atenienilor, desăvârşit şi de executarea a cca. 4000 de prizonieri. Un singur membru al Ligii de la Delos, Samosul, rămâne lângă atenieni, restul trecând de partea Spartei. Lysandros blochează golful Saronic cu 150 trireme, combinându-şi manevrele cu trupele terestre, comandate de regii Agis i Pausanias al II –lea, care campau în faţa Atenei, la Akademie, chiar în faţa porţii Atenei.

     Întrucât Kleophon refuză discuţiile este ucis. Theramenas tratează cu Lysandros asupra următoarelor condiţii de pace:

 - Atena îşi pierde toate posesiunile;

 - este obligată să dărâme Zidurile Lungi;

- flota este redusă la doar 12 unităţi;

- exilaţii sunt reprimiţi;

- este obligată să redevină membru al Ligii Peloponesiace.

    Cu intrarea lui Lysandros în Pireu, în aprilie 404 î.Hr., şi capitularea Samosului, după un lung asediu, ia sfârşit războiul peloponesiac.

Sursa: Curs istorie antica universala

---