Demografia in secolul lui Augustus

     Se estimează la aproximativ cincizeci de milioane populaţia Imperiului. Roma era locuită de o populaţie care oscila, probabil, între 800.000 şi 1.000.000 de oameni. Se pare că în Europa romană locuiau aproximativ 25.000.000 de oameni, faţă de 20.000.000 în Asia romană şi 10.000.000 pe teritoriile africane. Poate că la Roma nu se aflau decât 300.000-400.000 de cetăţeni, dintre care, astfel cum am arătat, doar 200.000 beneficiau de distribuţiile frumentare.

     Populaţia globului pământesc, în primul secol d.C, a fost evaluată la aproximativ 300 de milioane de oameni, dintre care, în exteriorul Imperiului, ar fi locuit în Germania şi Scandinavia 4 milioane, în Europa estică de asemenea 4 milioane (în Dacia 1 milion), în Parthia 15 milioane, în Arabia şi în Asia Centrală 5 milioane, în India 90 de milioane, în China 70 de milioane, pe continentul american 8 milioane. În interiorul Imperiului, aproximativ 7 milioane şi jumătate populau Italia, faţă de 8 milioane în Gallii şi 5 milioane în Siria. în raport cu recensământul cetăţenilor din 70-69 î.C, care numărase 910.000 de oameni, sub Augustus cele trei recenzări ale populaţiei au dat următoarele rezultate: 4.063.000 în 28 î.C, 4.233.000 în 8 î.C. şi 4.937.000 în 14 d.C. Saltul pare uriaş, însă este probabil că, sub Republică, erau recenzaţi numai bărbaţii, pe când, în timpul Principatului augusteic, s-au înregistrat în plus femeile şi copiii. Oricum progresia anuală între primul şi al doilea recensământ s-a calculat la 8.500 anual, iar între al doilea şi al treilea la 33.500 pe an. August a fost relativ avar cu acordarea cetăţeniei romane. S-a estimat că, între 28 şi 8 î.C, s-au acordat între 1.500 şi 3.000 de brevete de cetăţenie, faţă de între 5.000 şi 10.000 ulterior. Accesul la cetăţenie depindea exclusiv de principe. Aproximativ 4 milioane de cetăţeni locuiau în Italia şi 900.000 în provincii. Relativa prosperitate a Imperiului se datorează, în mare măsură, unei excepţionale mobilităţi demografice şi sociale. Se dezvoltă mai cu seamă oraşele dotate cu o specialitate industrială sau cele situate pe marile artere comerciale şi porturile maritime. Vaste zone rurale erau slab populate. într-un ţinut slab urbanizat din Hispania densitatea locuitorilor fluctua între 8 şi 11 locuitori pe kilometru pătrat. Speranţa de viaţă se situa între 30 şi 35 de ani pentru bărbaţi şi între 25 şi 30 de ani pentru femei. Locuitorii se deplasau rapid dintr-o zonă în alta a Imperiului, în cadrul unei societăţi efectiv deschise. în această structurare a liberei întreprinderi nu se trecea greu de la un statut social la un altul. Totuşi nu se pot repera uşor criterii de promovare socială. Mobilitatea socială prilejuia un echilibru, centrat pe raporturi plurivalente între ocrotitori, patroni, şi ocrotiţii lor, clientes.

      În „secolul" lui Augustus, anticetatea se afla în plin proces de autoclădire. De aceea se desfăşoară şi o proliferare consistentă a fenomenului asociativ, a confreriilor de toate tipurile, a microunităţilor sociale, mai ales a sodalităţilor, a colegiilor. încă din timpul Republicii, statul se mefia de fiecare colegiu, collegium ori corpus sodalicium. Caesar limitase expandarea colegiilor, iar August şi urmaşii lui au luat măsuri împotriva colegiilor prea turbulente: chiar le-au dizolvat. Cu toate acestea colegiile învederau o utilitate publică, atunci când structurau şi dinamizau profesioniştii diverselor meserii. De altfel, ca să se legalizeze un colegiu era indispensabilă o decizie a senatului, care le proclama utilitatea publică. Se pot decela, în colegiile de la Roma, ca şi din Imperiu, mai ales în centrele prospere, colegii de navigatori, comercianţi, specializaţi în comerţul exterior sau în negoţul de textile, artizani, brutari etc. La Lugdunum, s-au identificat şaptesprezece colegii. La Ostia, zonă portuară, abundau, într-o cantitate impresionantă, asemenea colegii. De existenţa şi de propagarea colegiilor se poate corela şi propagarea evergetismului, adică subvenţionarea de către particularii bogaţi şi de către colegii a dezvoltării oraşelor Imperiului şi a plebei lor nevoiaşe. Evergetismul şi-a adus o contribuţie substanţială la procesul de aculturaţie, de romanizare.

     De expansiunea vieţii urbane a oraşelor şi de decantarea solidaritâţilor locale a depins şi emergenţa augustalilor. Ei au alcătuit coloana vertebrală a burgheziilor orăşeneşti din centrele urbane ale Imperiului. In majoritatea lor, ei proveneau din rândurile liberţilor relativ bogaţi şi ale fiilor de liberţi. Rostul lor era să promoveze un cult neoficial, în principiu oficios şi spontan, în onoarea lui August şi a succesorilor acestuia. Robert Etienne reliefează că augustalii nu se consacrau doar cultului suveranilor, pentru că venerau şi divinităţile auguste. în acest mod era exaltată componenta divină a principelui prin intermediul adorării virtuţilor şi a zeilor. Practic împărţeau cu flaminii sacerdoţii ale cultului imperial, adorarea stăpânitorului Romei. Se constituiau în corporaţii „profesionale". Categoria augustalilor statua mijloace de promovare socială în oraşele Imperiului. Iniţial augustalii formau un colegiu de şase bărbaţi, aşa-numiţii seuiri Augustales. în Gallia narboneză, s-au identificat augustali, Augustales, încă din 11 d.C. Astfel se explică numărul impresionant de portrete ale primilor împăraţi, descoperite de arheologi. în definitiv, augustalii constituie o categorie socială intermediară între plebea urbană şi elita cetăţilor. Printre augustali se numărau comercianţi şi transportori înstăriţi, grefieri, haruspici, meşteşugari relativ bogaţi, dar câteodată şi săraci. Prin urmare, augustalii conturau „clasa de mijloc" din oraşele Imperiului. Este cunoscut cazul lui Marcus Frontoninus Euporus, transportor maritim în Gallia narboneză, patron al unor corporaţii şi augustal al mai multor cetăţi.

 

Sursa: Eugen Cizek, Istoria Romei