Istorie

Schimbarea regimului politic în Franţa în 1958 prin alegerea la preşedinţie a generalului Charles de Gaulle a zdruncinat fundamental procesul Construcţiei Europene. Fondatorul celei de-a V-a Republici va încerca să impună partenerilor occidentali propria concepţie despre alianţa şi construcţia europeană. Conducătorii Republicii a V-a contestau cu vehemenţă: superioritatea construcţiilor supranaţionale asupra cooperării interstatale tradiţionale orientarea diplomatică a Europei Occidentale către S.U.A, ancorată prea mult în ansamblul atlantic.           Reglementarea problemelor decolonizării27permite generalului de Gaulle să acorde prioritate afirmării independenţei naţionale. Prioritatea priorităţilor, pentru Preşedintele Franţei, în politica externă, o reprezenta reluarea poziţiei de mare putere pierdută după al doilea război mondial. Iniţiativele generalului de Gaulle, mai ales în perioada 1962-1968 fac ca tot ce se întâmplă în Europa Occidentală, de la relaţiile acestuia c

Încercând să exploateze slăbiciunile autorităţii centrale, aristocraţia a neglijat alte aspecte ale crizei generale, forţându-l pe rege să convoace Stările Generale. Slăbiciunile statului erau însă prea profunde pentru a fi exploatate într-un mod controlat, lăsând locul altor competitori pentru a culege roadele. A Treia Stare s-a autoproclamat Adunare Naţională (17 iunie 1789), iar mai târziu Adunare Constituantă Naţională (9 iulie 1789), o adunare care nu mai era a stărilor, ci a poporului. Primele produse vizibile ale Revoluţiei, care a oferit o soluţie ideologică generală în loc de compensaţii parţiale, au fost abolirea sistemului feudal în urma Decretului din august (4 august 1789) şi Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului (26 august 1789). Inspirându-se din revoluţiile americană şi engleză şi din gândirea radical a lui Jean-Jacques Rousseau, Adunarea Constituantă Naţională a produs infrastructura unui bun contract social’ între indivizi abstracţi ce îşi propun să

La 28 octombrie 1948, Comitetul Internaţional care organizase Congresul de la Haga a înfiinţat Mişcarea Europeană, organizaţie permanentă destinată progresului unificării Europei. Preşedinţi de onoare ai acesteia au devenit francezul Leon Blum, Winston Churchill, italianul De Gasperi şi belgianul Spaak, care îi garantau caracterul internaţional şi nepartizan. Crearea Uniunii Occidentale şi a Organizaţiei Europene de Cooperare Economică în cursul anului 1948 nu răspundea obiectivelor afirmate la Congresul de la Haga. În aceste circumstanţe, în iulie 1948 ministrul de externe al Franţei, Bidault, prezenta cu ocazia unei reuniuni a Consiliului Consultativ al Tratatului de la Bruxelles prima propunere oficială la nivel guvernamental referitoare la crearea unui parlament european. Propunerea a fost primită cu o anumită reţinere. Dar la 26 octombrie 1948, Consiliul de la Bruxelles decide constituirea unui Comitet pentru studiul şi dezvoltarea unităţii europene alcătuit din repreze

Relațiile bune dintre Parlament şi puterea regală, caracteristice domniei Tudorilor, începuseră să se strice încă din ultimii ani ai domniei Elisabetei. Venirea pe tronul Angliei a lui Iacob al VI-lea al Scoţiei  (1567- 1625), ca Iacob I al Angliei (r. 1603-1625), a marcat debutul unei îndelungate lupte între rege şi Parlament. Pe termen lung, acest conflict avea miza de a decide cine deţienea de fapt suveranitatea, Stuarţii sau Parlamentul. Prin triumful celui din urmă, ar fi existat posibilitatea înlocurii absolutismului monarhic cu suveranitatea poporului. De fapt, ‘suveranitatea poporului’ era suveranitatea unei oligarhii (nobili, negustori, bancheri), deoarece parlamentul secolului al XVII-lea era departe de a fi un corp reprezentativ. Camera Lorzilor avea în component cei mai importanţi proprietari funciari ai vremii şi episcopi. Camera Comunelor îi reprezenta, de asemenea, pe cei înstăriţi. Circumscripţiile electorale îi cuprindeau doar pe cei care deţineau pământur