Istorie

  În anul 1929 a fost promulgată Legea pentru organizarea ministerelor pe baza căreia s-a dispus centralizarea aparatului administrativ, toate ministerele fiind organizate într-un sistem unitar. De acum, potrivit Constituţiei şi Legii pentru organizarea ministerelor, regele şi guvernul au fost organele centrale ale administraţiei de stat. Preşedintele Consiliului de Miniştri era însărcinat de rege prin constituţie să formeze guvernul şi deţinea preşedinţia Consiliului. A fost creat în anul 1920 Ministerul Muncii şi Ocrotirii Sociale, însă prin rolul său a slujit în mare măsură interesele guvernanţilor. De asemenea, în anul 1934 a fost creat Ministerul Armamentului iar în anul 1936 Ministerul Aerului şi Marinei şi s-a dispus reorganizarea unor ministere existente, pentru a corespunde din punct de vedere politic şi militar pentru apărarea integrităţii teritoriale a ţării. Guvernul (Consiliul de Miniştri) devine de acum organul executiv colegial în care se întruneau miniştri cu scop

  Codul civil austriac a avut aplicare pe anumite teritoriile din Transilvania, Banat şi Bucovina, unele instituţii rămânând în vigoare o lungă perioadă de timp după Marea unire. Cu privire la persoane. Codul cuprinde dispoziţii referitoare la capacitatea de folosinţă şi la capacitatea de exerciţiu. Aceasta din urmă fiind determinată nu doar în raport de vârstă ci şi în raport de sex ori lipsa raţiunii folositoare omului. Dispoziţii similare au existat şi în legislaţia civilă maghiară. Cu privire la vârstă, au fost stabilite în Codul civil austriac următoarele etape: copilăria cuprinde intervalul de la naştere până la vârsta de 7 ani a copilului, îi urmează impubertatea între vârsta de 7 şi 14 ani după care intervine minoratul de la 14 la 24 de ani, ultima etapă fiind majoratul pentru toţi cei care au împlinit vârsta de 24 de ani pe tot restul vieţii. Reguli referitoare la căsătorie şi familie. Au existat în Codul civil austriac şi în legislaţia maghiară reguli cu privire la că

  De-a lungul timpului, au existat la noi în epoca modernă reglementări diferite privind domeniul relaţiilor de muncă. În deceniile 6,7 şi 8 ale secolului al XIX-lea când contradicţiile dintre muncitori şi patroni se manifestau în forme incipiente, a început un proces treptat de organizare a   proletariatului. Prima formă de organizare a constituit-o asociaţiile de ajutor reciproc. Cei dintâi care s-au asociat au fost muncitorii tipografi, deoarece, prin natura muncii lor au ajuns să cunoască înaintea celorlalţi ideile înaintate care circulau îna doua jumătate a secolului al XIX-lea în Europa. De altfel, primul pas înainte l-au făcut muncitorii în direcţia organizării lor prin înfiinţarea asociaţiilor profesionale. Este răspunsul pe care muncitorii îl dau cu privire la măsurile legislative luate de către autorităţi asupra zilei de muncă de 15-16 ore, a condiţiilor insalubre, lipsa repausului dominical, a oricărei asistenţe sanitare. Repausul dominical a fost reglementat mai întâi p