Istorie

      Informaţiile documentare şi cercetările arheologice au demonstrat că teritoriul locuit de daci se întindea spre vest până la Dunărea mijlocie şi Munţii Slovaciei, inclusiv nord-estul Pannoniei. Încă de la sfârşitul sec. I d.Hr., în spaţiul locuit preponderent de daci au pătruns alte populaţii: quazii în Slovacia de vest, sarmaţii, iazigii între Dunăre şi Tisa, pe o limită răsăriteană cuprinzând localităţile Arad-Oradea-Săcuieni-Carei.         Cucerirea romană stabileşte graniţa vestică a provinciei pe Tisa, Mureş, versanţii vestici ai Munţilor Apuseni şi la nord de Someş. Se conturează astfel teritoriul dacilor liberi vestici: el cuprindea Crişana, Maramureşul, estul Slovaciei, nord-estul Ungariei şi Ucraina de Vest. Pentru siguranţa limesului vestic, imperiul creează o zonă de supraveghere în spaţiul dacilor vestici până la Depresiunea Zarandului, pe valea Crişului Repede, la vest de Bologa, la nord de Someş şi până la poalele Munţilor Maramureşului. În acest context, sub c

     Unităţile auxiliare care aparţinuseră armatei Moesiei Inferior au fost deplasate pe Olt. Sunt cunoscute deplasări ale cohortei I Flavia Commagenorum la Arcidava, ale cohortei I Hispanorum la Arutela, ale cohortei II Flavia Numidarum la Feldioara, ale cohortei II Flavia Bessorum la Criscior, ale cohortei I Bracarangustanorum la Angustia(Breţcu) şi ale alaei I Asturum la Hoghiz.        Cea mai importantă clădire a comandamentului roman în Dacia este aşa numitul Palat al Augustaliilor, care are caracteristici asemănătoare cu principia de la Potaissa, din sud-estul Transilvaniei. Aedes Augustalium are intrarea pe latura de nord. Pe laturile de est şi vest se aflau încăperi denumite principia. Acest tip de construcţie este specific Orientului Apropiat. Conform specialiştilor, “Aedes Augustalium” de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa reprezintă principia castrului de aici. Dintre legiunile care au staţionat în Dacia între cele două războaie sunt menţionate legiunea XIII Gemina şi legiu

      Geograful antic Ptolemeu (III, 8, 3) aminteşte numele a 15 populaţii din Dacia de dinainte de cucerirea romană, printre care coistobocoii, caucoensioii, cotensioii, sensioii şi piefigoii sunt situaţi în partea de răsărit a Daciei. La mijlocul sec. II carpii nu apar, ei neavând un rol important în acea vreme; abia începând cu anul 238 sunt menţionaţi în izvoarele scrise dar în sec. III, carpii ocupau un loc de frunte între celelalte populaţii dacice libere din regiunile est-carpatice. Autoritatea lor este recunoscută, iar atacurile îndreptate împotriva Imperiului Roman, la care îşi asociază uneori pe sarmaţi şi pe goţi, sunt de o forţă rar întâlnită, mai ales până în vremea lui Filip Arabul (244-249). Pentru a înlătura pericolul carpic, romanii le plătesc substanţiale stipendii.        Soarta teritoriilor estice rămase în afara provinciei nu a fost aceeaşi pe toată întinderea lor. Ptolemeu, în Geografia (III, 10, 7-9) menţionează că provincia Dacia se mărgineşte la răsărit cu

     Recensământul general al populaţiei României din anul 1930, singurul efectuat în această perioadă, a demonstrat faptul că majoritatea absolută a populaţiei (71,9%) era românească. Diferenţa (28,1%) era reprezentată de populaţia minoritară, formată din 7,9% maghiari, 4,2% evrei, 4,5% germani, 3,2% ucraineni, 2,0% bulgari, 2,3% ruşi, 1% turci şi tătari iar restul din minorităţi şi mai puţin numeroase. Conform datelor furnizate de acelaşi recensământ, Transilvania întreagă avea o populaţie de 5548363 locuitori din care:3206261 români (57,9%), 1353675 maghiari (24,4%), 543622 germani (9,8%), 178421 evrei (3,2%), 261721 slovaci, sârbi, ţigani etc. (4,9%)2. Elementul românesc ocupa 2/3 din teritoriul Transilvaniei, dispunând de majoritate în 20 judeţe din 23 (în 16 judeţe prezenta o majoritate absolută, iar în 4 o majoritate relativă), în 113 plăşi din 138 existente şi în 2976 comune rurale din 4087.       Repartiţia teritorială a maghiarilor în Transilvania era, în general difuză

        La 2 decembrie 1918, orele 900, în sala Tribunalului din Alba Iulia, în conformitate cu cele hotărâte cu o zi înainte, s-au întrunit membrii Marelui Sfat Naţional, adoptând hotărâri de mare importanţă pentru desfăsurarea ulterioară a evenimentelor. S-au ales, cu acea ocazie, organele de conducere ale Marelui Sfat (preşedinte - George Pop de Băseşti, vicepreşedinţi - episcopii Ion Ignatie Papp şi Demetru Radu, Teodor Mihali şi Andrei Bârseanu, notari - Caius Brediceanu, Mihai Popovici, Ionel Pop, Silviu Dragomir, Gheorghe Pop, Iosif Ciser) şi membrii delegaţiei, care urmau să prezinte regelui şi guvernului de la Bucureşti hotărârile Adunării Nationale (episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida-Voevod, cărora li se vor adăuga apoi Caius Brediceanu şi Mihai Popovici). În aceeaşi s edinţă, Marele Sfat Naţional a desemnat din rândurile sale un comitet executiv cu activitate permanentă, care urma să conducă afaceri curente ale Transilvaniei, numit Con

      Procesul unificării legislative a constituit o problemă care a dat naştere unei dezbateri nu numai teoretice, ci şi politice, preocupând întrea­ga clasă politică a României Mari. Jurişti mai ales, conducători de instituţii de diverse profiluri, lideri ai tuturor partidelor politice s-au angajat, prin intermediul unor reviste de specialitate, prin presă, dezbateri parlamentare, la un dialog despre cea mai potrivită cale pentru atingerea scopului urmărit, adică unificarea instituţional-administrativă a ţării. Conţinutul dezbaterilor a profilat opţiunea pentru realizarea unei sinteze a tot ceea ce era înregistrat şi recunoscut ca fiind mai bun în legislaţia tuturor provinciilor ţării de până la unire, dar să cuprindă în acelaşi timp şi ceea ce putea fi comun – sub aspect principial – din gândirea lumii moderne.        Unirea a pus şi problema unificării stilului calendaristic , prin introducerea stilului nou, gregorian. La 1/14 februarie 1919 s-a introdus, mai întâi, stilul gre

         În intervalul 1919-1937 au fost organizate de zece ori alegeri parla­men­tare şi de trei ori alegeri comunale şi judeţene.        Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 . Prima consultare a corpului electoral organizată în baza votului universal pentru bărbaţi s-a des­făşurat în zilele de 2 noiembrie la Cameră, 7 noiembrie la Senat şi 9 noiem­brie 1919 la Colegiile universitare. Sarcina organizării primului scrutin electoral de după război a revenit guvernului condus de generalul Arthur Văitoianu. Până la stabilirea definitivă a alegerilor în luna octom­brie/noiembrie 1919, acestea au fost amânate de 6 ori. Astfel, campania elec­torală a durat aproximativ 10 luni, fiind cea mai lungă din perioada inter­belică. Grupările şi partidele politice au avut răgazul necesar atât pen­tru individualizarea propriilor acţiuni, cât şi pentru iniţierea a numeroase tratative şi colaborări electorale care vor caracteriza, de altfel, întreaga perioadă de pregătire a alegerilor.       

        Au organizare administrativă tipică. Unităţile militare auxiliare au avut propriile aşezări civile (canabae) care, prin dezvoltare au devenit municipii: - Troesmis , pe locul unei foste cetăţi getice, a fost sediul legiunii V Macedonica; - Trophaeum Traiani – municipiu existent, probabil încă de pe vremea lui Traian (care prin monumentul ridicat aici a dorit glorificarea victoriei în luptele cu dacii), sigur de la Marcus Aurelius, oraş de origine civilă (caracter de civitas). La începutul sec. II este adusă aici o vexilaţie a legiunii V Macedonica. Populaţia oraşului şi a teritoriului său ajungea la cca. 10.000 de locuitori. - Durostorum – canabaele legiunii XI Claudia s-au dezvoltat pe locul unei vechi aşezări traco-getice. În sec. II va deveni un important punct vamal, cu o mare dezvoltare economică. - Aflate într-un avansat proces de municipalizare, dezvoltate îndeosebi din canabae ale castrelor de unităţi auxiliare menţionăm: Aegyssus (Tulcea), Arrubium (Măci

  Localizarea şi întinderea acestui voievodat sau ducat nu este precizată în cronici, dar recent el a fost localizat în centrul Transilvaniei cu reşedinţa la Alba Iulia, de aceea a fost numit voievodatul de la Bălgrad-Alba Iulia. Cercetările arheologice mai vechi sau recente confirmă această localizare. Astfel, recent s-a dovedit că zidurile castrului roman Apulum au fost reparate şi refolosite până târziu în epoca feudală, iar o necropolă cercetată recent cuprinde mai multe sute de morminte din sec.VIII-X, subliniind astfel importanţa pe care a avut-o această cetate în perioada respectivă. Faptul că majoritatea mormintelor sunt creştine şi numai un procent relativ redus este păgân (câteva morminte de incineraţie atribuite slavilor şi altele la care lângă scheletul uman se află şi oase de cal, atribuite avarilor, atestă că locuitorii care au folosit această necropolă erau români, slavi, avari). Şi la necropolele din zonă: Ciumbrud, Blandiana, Turda, Aiud, Teiuş, Câmpia Turzii etc. da

     Se întindea la vest de Tisa, de la izvoare până la Dunăre. După cronica atribuită lui Nestor (Povest. vrem. let. cap.XIX) locuitorii de pe cursul superior al Tisei erau românii şi slavii care s-au luptat cu ungurii când aceştia au pătruns în acea zonă. Anonymus (Gest. Hung.) referindu-se la comandantul cetăţii Hung, spune că el se numea în limba localnicilor duca, deci duce, de la latinescul dux-ducis. Tot el îi aminteşte în Câmpia Tisei pe ...„vlahii, adică păstorii romanilor” (Blachii ac pastores romanorum) precizând că ...„şi cu drept cuvânt se spune că pământul Pannoniei ar fi păşunile romanilor fiindcă şi acum romanii pasc pe păşunile Ungariei”. Deci şi în sec.XII, când scrie cronicarul nu numai în sec.IX romanii trăiau pe aceste teritorii. Cronicile apusene (Chronicon Saxonicum) vorbesc de asemenea despre „pustiurile (sau păşunile) panonilor şi avarilor” (Pannoniorum et Avarum solitudines) (pannonii = romani) pe care le cuceresc ungurii şi care erau situate fără îndoială î

     Datorită condiţiilor istorice din trecut, cooperaţia transilvăneană a luat o formă specifică în evoluţia sa. Ea s-a dezvoltat paralel la cele trei naţionalităţi conlocuitoare din această parte a ţării noastre: români, unguri şi saşi. Prima cooperativă de gen Schulze-Delitisch a fost creată, în anul 1852, de saşii transilvăneni.       Istoria cooperaţiei românilor transilvăneni începe cu înfiinţarea de către Visarion Roman la 12 februarie 1868 a Societăţii de păstrare şi împrumut din Răşinari. Această cooperativă, lichidată în 1881, poate fi considerată prima instituţie financiară a românilor transilvăneni. Iniţial înfiinţarea de reuniuni de credit a fost sprijinită de Banca “Albina”. Cu timpul, ea le-a obligat să fuzioneze pentru a înfiinţa altele mai puternice, transformându-le într-un fel de filiale ale ei. In anii 1874 şi 1875 Banca “Albina” a dispus desfiinţarea cooperativelor din Banat şi Sibiu, înaintându-le, prin avocatul său, proces de “execuţie” a datoriilor. Prin ac

        Până în 1701, în pofida conjuncturii social-politice în care au trăit românii transilvăneni, ei şi-au avut propria organizare bisericească, mai precis o Mitropolie, cu ierarhi atestaţi documentar încă din secolul al XIV-lea, iniţial fără un sediu stabil (unul la mănăstirea Râmeţ, altul la Hunedoara), apoi, pentru şapte decenii la Feleac, lângă Cluj (c.1470-c.1550), la Geoagiu (jud.Alba), pe la mijlocul secolului al XVI-lea şi, în sfârşit, la Bălgrad (Alba Iulia), după 1572 . Între ierarhii cu sediul la Alba Iulia s-au remarcat Ioan de la Prislop, în timpul unirii lui Mihai Viteazul, domnitor care a ridicat o nouă catedrală şi o nouă reşedinţă mitropolitană în cetatea unirii, Simion Ştefan (1643-1656), editorul Noului Testament din 1648, Ilie Iorest (1640-1643) şi Sava Brancovici (1656-1680), mari apărători ai ortodoxiei în faţa prozelitismului calvin maghiar.       După 1688, principatul Transilvaniei intră în componenţa Imperiului habsburgic. În 1698-1701, în urma acţiunilo