Viata cotidiana si privata in timpul Republicii Romane

      Cu toate acestea mutaţiile, chiar erodarea vechiului mod de trai şi de a gândi se dovedeau inevitabile. Deşi deocamdată totul se afla sub control şi noile mentalităţi incipiente erau obligate să se muleze pe vechile tipare. Romanul încă muncea din greu, în cele mai multe zile ale anului. Totuşi, puţin câte puţin, câştigă teren un alt mod de existenţă, valorizat prin excelenţă în zilele nelucrătoare: cetăţeanul se scoală devreme, îşi salută patronul, după care exercită diverse activităţi, se plimbă şi discută cu prietenii şi cunoscuţii în for, se distrează cu diferite prilejuri, îşi exercită îndatoririle civice şi petrece seara în familie ori în exteriorul acesteia. Dar şi în vremea Republicii romane cetăţenii preferau „să facă politică" în discuţiile din for mai mult decât cu prilejul adunărilor electorale, unde, din cauza structurării oligarhice a societăţii lor, numeroşi electori nici nu apucau să voteze.

      Celula familială este dominată în continuare de „tatăl familiei", pater familias, chiar dacă el a sfârşit prin a pierde dreptul de viaţă şi de moarte asupra soţiei şi copiilor. Soţia, „matroana"", matrona, gestiona gospodăria; era respectată şi se mişca liber. Totuşi, dacă rămânea văduvă, trecea sub tutela fie a fiului său cel mai vârstnic, fie a unei rude apropiate a defunctului. Căsătoria solemnă, confarreatio, mai sus menţionată, oficiată de pontifex maximus, este rezervată familiilor celor mai venerabile. Emerg noi forme, mai simple, de a contracta o căsătorie. Mortalitatea infantilă era foarte ridicată. Majoritatea legală se obţinea la vârsta de 16-l7 ani şi implica abandonarea togei de copil şi a capsulei, bulla, purtată până atunci la gât în vederea apărării de boli şi de un deochi.

      Sclavii proveneau de pe cele mai diverse meleaguri, dar cei originari din Orient erau cei mai căutaţi. încât se dădeau nume greceşti şi unor sclavi a căror obârşie nu se afla în zone elenofone. Sclavii domestici, care trăiau în locuinţa stăpânului, puteau exercita o puternică influenţă asupra vieţii de familie şi activităţilor acesteia din urmă. Sclavii eliberaţi, liberti, nu sunt eligibili. Totuşi s-a întâmplat, deşi nu tocmai frecvent, ca un fiu de libert, un libertinus, să exercite magistraturi şi să pătrundă în senat. Diverşi liberţi, angrenaţi în comerţ, se îmbogăţesc încă în această vreme. Generozitatea în acordarea cetăţeniei izvorăşte din necesităţile purtării unor aspre campanii militare, ca şi dintr-un sentiment de inferioritate faţă de vecinii italici din Etruria şi Campania.

       Se pare că romanii acestei secvenţe istorice erau destul de vegetarieni. Cum dantura lor era îndeobşte deficitară, consumau multă varză, brânză de capră şi de oaie, mici pâini rotunde şi uscate, diverse fierturi, uneori şi puţină carne de porc. Beau apă ori vin amestecat cu apă şi chiar rachiu. Cu toate că existau destul de mari diferenţe de avere, luxul a rămas mult timp o excepţie. Dar, la începutul secolului al IlI-Iea î.C, nu exista decât un singur serviciu de veselă de argint. Cel puţin astfel pretindea una dintre anecdotele timpului. Vasele în care se mânca erau de regulă confecţionate din pământ ars. Veşmintele erau mai cu seamă ţesute în casă. Chiar mult mai târziu, Livia se va lăuda că ţesea în casă, împreună cu sclavele sale, togele lui August.

     Practic, până în timpul Imperiului, locuinţele private ale romanilor au rămas modeste. Totuşi, aşa-numitul tablinum se dezvoltă. El se deschide spre o grădină interioară. Ca şi atriul de altfel. Casa romană tradiţională, domus, se închide spre ea însăşi. Se pătrunde în ea printr-o uşă principală şi un culoar, fauces, care dă direct spre atriu. Vestibulul putea şi el să dea spre o altă intrare acoperită, care îl separa de atriu, pentru ca indiscreţii să nu privească în casă, atunci când uşa principală era deschisă. Se evita un curent puternic între atriu şi grădină cu ajutorul unor obloane mobile ori al unor draperii sau paravane, eventual unui perete glisant. Alături de tablinum se dezvoltă diverse încăperi mai mici, slujind ca dormitoare, sufragerii ori saloane. Bucătăria se afla îndeobşte alături de tablinum, frecvent în vecinătatea latrinelor. De o parte şi de alta a intrării în casă se află două încăperi, care puteau servi ca prăvălii; sunt separate de interiorul locuinţei şi comunică direct cu exteriorul. Apar şi etaje, inexistente anterior. Aici locuiesc diverşi membri ai familiei şi slujitori. Camerele de la etaj se deschid spre atriu, dar şi spre stradă. Uneori erau prelungite de balcoane exterioare. Chiar în secolul al III-lea î.C. sunt atestate la Roma case dotate cu trei sau patru etaje. Încep să fie clădite primele insulae. O insula era altfel structurată decât o domus şi seamănă oarecum cu un bloc modern de confort redus: adesea încăperile nu mai au o destinaţie specială şi dau una într-alta.

       La marginea Forului se înalţă alte două temple, al lui Saturn şi cel al fraţilor Castor şi Pollux. Templul lui Saturn este consacrat unei divinităţi care „gestionează" fecunditatea solului. De altfel, la sfârşitul lui decembrie, aproximativ în perioada celebrării Crăciunului nostru, au loc Saturnalele, sărbătorile acestei zeităţi. Ele determinau o libertate totală, carnavalească. Abundau distracţiile, care mergeau până la dezordine, până la dezlănţuirea instinctelor, probabil în vederea stimulării naturii să-şi recupereze creativitatea.

 

Sursa: Eugen Cizek, Istoria Romei