Istorie

La 11 martie 1985, la Moscova se instalează o nouă conducere, animată de idei reformatoare, sub egida lui Mihail Gorbaciov. La plenara din aprilie 1985 a Comitetului Central a P.C.U.S., Mihail Gorbaciov a prezentat principiile politicii pe care intenţiona să o realizeze în Uniunea Sovietică. Politica promovată de noua conducere s-a numit restructurare sau perestroika. În viziunea lui Gorbaciov, sistemul sovietic deviase de la „teoria leninistă” şi avea nevoie de o restructurare pe baza reformelor ce trebuiau realizate în domeniul politic, economic şi social. Obiectivul restructurării era demolarea consecinţelor epocii „stagnării”- epoca brejnevistă - pe care le moştenise, la rândul său din perioada stalinistă. O componentă importantă a politicii de restructurare a fost transparenţa sau libertatea presei şi lichidarea cenzurii (glasnosti-ul) care au permis elucidarea problemelor blocate sau nerezolvate timp de decenii (îndeosebi cele naţionale). Mihail Gorbaciov, împreună cu ec

Simbolul Terorii este ghilotina şi aceasta este imaginea pe care cei mai mulţi o au în minte când se gândesc la Revoluţia franceză. Epurări sângeroase, cetăţeni înspăimântaţi, dictatură şi suprimarea libertăţilor: toate asociate cu Teroarea. Cu toate acestea, Teroare rămâne un episod controversat şi sumbru în istoria revoluţiei. Astfel, încă din primele zile ale Republicii au fost organizate noi alegeri pentru Convenţia Naţională în care intrau 200 de girondini, 100 de iacobini şi o majoritate formată din neutrii, asociaţi cu numele de Mlaştina sau Câmpia. Conflictul dintre girondinii majoritari şi iacobinii minoritari, dar susţinuţi de sanculoţi, s-a declanşat în urma masacrelor din septembrie când peste 1.100 de prizonieri din închisorile Parisului între care mulţi preoţi şi nobili au fost masacraţi. Procesul regelui care a dus la condamnarea şi executarea sa la 21 ianuarie 1973 a complicat tabloul însă războiul declanşat de coaliţia antirevoluţionară a radicalizat conflictu

În cursul anului 1970, în Polonia s-au declanşat un lanţ de demonstraţii şi de greve ale muncitorilor datorate creşterii preţurilor la alimente şi la bunurile de larg consum. Mişcarea sindicală poloneză a început să aibă o atitudine tot mai ostilă faţă de regimul comunist. În anul 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor, organizaţie de sindicat independentă. Anul 1980 a marcat o accentuare a confruntării dintre regimul comunist din Polonia şi muncitori. Scânteia revoltei a pornit de la Gdansk. Revolta muncitorilor de pe şantierul naval din Gdansk s-a extins în toate oraşele de pe coasta polonă a Mării Baltice căpătând, în scurt timp, dimensiuni naţionale. Muncitorii cereau numeroase revendicări politice şi economice printre care dreptul la grevă, legalizarea sindicatelor independente, îmbunătăţirea vieţii sociale. La 31 august 1980 guvernul polonez a acceptat aceste cereri printr-un acord încheiat cu Organizaţia Solidaritatea Sindicală Independentă - Solidarność

Caracterul complex al realităţilor social politice, economice şi confesionale manifestat atât în interior cât şi raporturile lor cu lumea exterioară a conferit luptei de eliberare atributul unei revoluţii, a unui război   de independenţă şi a unui război civil. Anticipat de ciocniri violente de mai mică amploare între colonişti şi trupele engleze, între patrioţi şi loialişti, în Kentucky, în Tennesee, în Carolina, începutul războiului a fost marcat de încercările noului guvernator al coloniei Massachusetts, generalul Gates, de a captura arsenalul coloniştilor de la Concorde, aflat lângă Boston. Voluntarii au atacat trupele engleze care în luptele de la Lexington şi Concorde (aprilie 1775) au fost nevoite să se retragă. O încercare de reluare a ofensivei engleze de la Bunker Hill în vara aceluiaşi an a eşuat, răstimp în care agitaţiile antiengleze s-au intensificat. La 10 mai 1775 şi-a deschis lucrările la Philadelphia al doilea Congres al coloniilor care, asumându-şi rolul de

Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare, a unei Curţi de Justiţie, şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune, prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane, fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa, tradiţiil