Postări

Se afișează postări din februarie, 2014

Gaius Marius

     Alegerea lui Marius ca tribun al plebei a suscitat entuziasmul acesteia.  El a inceput recrutări massive de soldaţi.A inceput completarea efectivelelor legiunilor, a solicitat trupe auxiliare aliaţilor, a rechemat sub drapel veterani. Marius fusese investit cu un imperium nelimitat in timp, spre a-l combate pe Iugurtha.    După ce rostise, intr-o adunare a comiţiilor tribute ori a conciliului plebei, o cuvantare in care blamase clasa nobiliara şi exortase la o redresare a forţelor militare romane, Marius trimite in Africa un convoi cu provizii, solde pentru soldaţi şi echipament, impreună cu locotenentul său Aulus Manlius. De asemenea efectuează o nouă recrutare de soldaţi.   Marius inlocuieşte recrutarea tradiţională (in legiuni), in principiu obligatorie, exclusiv a proprietarilor de pămant, prin recrutarea voluntară, mai ales a celor mai săraci cetăţeni , care, pană atunci, nu fuseseră niciodată inrolaţi in legiuni. Consecinţele acestei reforme au fost urmatoarele: s

Fortificatii timpurii in Transilvania ( sec. XI-XII)

    La cumpăna dintre primele două milenii d.H. fortificatiile sunt o prezenţă obişnuită in peisajul habitatului transilvan. Locurile fortificate in această perioadă prezintă anumite caracteristici: nu sunt plasate doar pe inălţimi greu accesibile cum este cazul fortificaţiei de la Viile Tecii ci şi pe boturi de deal sau pe terasele superioare ale raurilor.      Acesta este şi cazul cetăţii de la Şirioara : prin poziţia strategică şi pantele abrupte care coboară pană in valea Şieului era un obstacol redutabil. Ea face parte din seria cetăţilor de pămant identificate in mediul transilvan, cetăţi care au funcţionat la cumpăna dintre primele două milenii ale erei creştine .     Cetatea de la Viile Tecii se află pe o inălţime greu accesibilă, la o altitudine de 512 m., străjuind  valea Dipşei. Prin locul in care este plasată fortificaţia medieval timpurie identificată aici face o notă aparte printre cetăţile contemporane cu ea, situate, mai ales pe terase inalte cu un şanţ care desp

Calatori straini despre Tarile Romane (14)

    Medicul si chimistul francez Pierre Jacques Antoine Bechamp s-a nascut la 16 octombrie 1816 la Bassing, langa Dieuze . In 1824 il insoteste pe unchiul sau matern, diplomat de profesie, intr-o calatorie care avea drept tinta Sankt Petersburg. Strabate Austria, Ungaria, trece Carpatii ajunge in noiembrie 1825 la Bucuresti. Este gazduit in casa lui Gheorghe Bibescu, viitorul domnitor. Unchiul moare in 1831 si tanarul ramane in Tara Romaneasca poate datorita rudeniei  cu profesorul francez naturalizat aici J.A. Valliant. In 1829 devine elev practicant farmacist si lucreaza in farmacia la Mausel, de pe Podul Mogosoaiei.     A fost membru corespondent al Academiei de Medicind din Paris si membru de onoare al Societatii de Stiinte Fizice din Bucuresti; cu ocazia alegerii, a fost decorat cu Comma Romaniei in gradul de comandor. Conferirea distinctiilor romanesti i-a prilejuit o corespondenta cu dr. Constantin Istrati, in care evoca cei 9 ani petrecuti in Tara Romaneasca .     Vazui

Cauzele caderii regalitatii romane

    Romanii considerau regele ca o forţă politică inutilă, suprapusă lor in mod artificial. Se ştie că mizeria socială nu are limite. O revoluţie izbucneşte numai atunci candd apare o gravă criză chiar in sanul al clasei politice. Se adăuga şi nemulţumirea lui Brutus, prilejuită de eliminarea eredităţii exogame uterine şi de tendinţa spre o succesiune dinastică.    Insă au existat şi alţi factori care au pricinuit revoluţia din 510-509 i.Cr. Nemulţumirea auxiliarilor regelui şi a lui Brutus i-a determinat pe aceştia mai degrabă să imbrăţişeze cauza revoluţiei decat să o determine. Reformele serviene zămisliseră la Roma o adevărată  clasă politică, pregătită anterior prin emergenţa unui nucleu patrician in interiorul senatului regilor latino-sabini. Făceau parte din această clasă politică noii aristocraţi etrusci latinizaţi, insă şi crescătorii de vite şi anumiţi proprietari de pămant din spaţiul rustic al Romei, stimulaţi de reformele lui Servius Tullius, dar care nu se arătau favo

Unelte agricole in Dacia

   Dacia , fiind o provincie în care agricultura a jucat un rol important, este destul de bogatǎ şi în descoperiri de unelte agricole.     În aşezǎrile şi depozitele dacice uneltele agricole, de fierǎrie, dulgherie apar în numǎr relativ mare. Din a doua jumǎtate a secolului II î. Chr. dateazǎ cel mai vechi brǎzdar de fier şi cel mai vechi cuţit de fier, de atunci înmulţindu-se continuu. Brǎzdarele de plug au ajuns în Dacia din lumea sud-tracicǎ, unde cele mai vechi exemplare se dateazǎ în secolul IV î. Chr.    S-a realizat o tipologie a fiarelor de plug. S-au stabilit douǎ tipuri: tipul provincial roman şi tipul celtic. În Dacia fierul de plug de tip celtic este rar întâlnit ( Ichimen , Moldova ), dar cel roman este mult mai răspândit ( Hobiţa, Garvăn-Dinogetia). În Dacia mai este cunoscut un tip de fier de plug aplatizat, cu vârful triunghiular, în genul unei linguri prevăzute cu o puternică nervură mediană şi terminat într-un cârlig  de fixare (acest tip de fier de plug daci

Vesela folosita in Dacia

   In Dacia au fost descoperite diferite vase de ceramicǎ şi ustensile de bucǎtǎrie din metal. Dupǎ criteriul funcţionalitǎţii vasele au fost clasificate în patru mari categorii: vasa escaria, vasa po(ta)toria, vasa coquina(to)ria, vase pentru turnat, pǎstrat şi transportat.    În categoria vasa coquina(to)ria, vase pentru pregǎtirea mâncǎrii, au fost incluse recipientele utilizate la prepararea hranei la cald şi la rece. În aceastǎ categorie au fost incluse: platourile, oalele, capacele, strecuratorile.   În categoria vaselor pentru turnat, pǎstrat şi transportat alimente sunt incluse: ulcioarele, cǎnile, amforetele, dolia. Şi piesele de fier descoperite pe teritoriul Daciei sunt importante. Depozitul descoperit la Strâmbu conţine şi o furcǎ cu cinci dinţi, pǎstratǎ fragmentar. Cea mai apropiatǎ analogie este o piesǎ de la Piatra Roşie, dar aceea are doar 3 dinţi.      În castrul de la Feldioara a fost descoperit un fragment de grătar, din fier forjat, destul de bine conser

Conferinţa de la Washington (1 nov. 1921-ian. 1922)

       A urmărit reglementarea problemelor navale între marile puteri şi problema Pacificului. Au fost 9 ţări participante, SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia, Olanda, Belgia, Portugalia şi China. Profitând de faptul că puterile europene şi SUA îşi concentrau atenţia asupra problemelor europene, Japonia şi-a întărit poziţiile în China şi regiunea Pacificului. Administraţia americană a preşedintele Warren Harding nu era de acord cu acest lucru, dorind să impună principiul „porţilor deschise”, a „posibilităţilor egale”, să împiedice prelungirea tratatului de alianţă anglo-japonez, care expira în iulie 1921. O chestiune la ordinea zilei era şi necesitatea reglementării înarmărilor navale.      La 13 decembrie s-a semnat Tratatul celor patru puter i (SUA, Anglia, Japonia şi Franţa), cu privire la garantarea posesiunilor insulare în Pacific.      La 6 februarie a fost încheiat Tratatul celor cinci puteri , referitor la îngrădirea cursei înarmărilor navale. Tonajul maxim al fl

Împărații anilor 68-69

     Vasta coaliţie, care îl răsturnase şi îl lichidase pe Nero, multă vreme nu a avut nici un candidat unic la asumarea Principatului şi mai ales nu a încropit nici un program politic, social şi ideologic coerent. Ambiţiile personale, intrigile de palat prevalează adesea asupra confruntărilor doctrinare. Numai la câteva luni după eliminarea lui Nero s-a declanşat un amplu război civil.      La Roma s-au conturat două grupuri majore de influenţă: cel al aristocraţiei senatoriale, de spiţă veche sau de sorginte recentă, unite de persecuţiile şi excesele lui Nero şi aliate cu unii cavaleri sau cu anumiţi clienţi ai victimelor regimului, cu toţii traumatizaţi de eşecul conspiraţiilor anterioare, şi cel al neronienilor, suporteri şi favoriţi ai ultimului Iulio-Claudian, beneficiari ai generozităţilor acestuia, care sfârşiseră prin a-l trăda pe defunctul cezar. Li se adăuga plebea de rând, deprinsă cu teatrul şi circul de fapt nevoiaşii Romei, asociaţi cu pretorienii şi cu marinarii de

Sfârșitul lui Caesar

    La 15 martie 45 î.C. sau la idele lunii respective Caesar este asasinat în plin senat. De multă vreme nemulţumirea fierbea în rândurile unei părţi din   clasa politică romană. Potenţarea inexorabilă a dictaturii lui Caesar contrariase pe mulţi senatori, încercarea lui Caesar de a desfiinţa facţiunile, clanurile de interese şi de opţiuni politice   eşuase.     Se formase o conspiraţie complexă, întemeiată pe o coaliţie, în vederea lichidării fizice a tiranului. Cicero nu a participat direct la conjuraţie, deşi era perfect la curent cu obiectivele şi planurile ei, el fiind ideologul principal al întregii mişcări. De câţiva ani, el exorta anumiţi oameni politici romani să salveze libertăţile, încă din 45 î.C, Cicero a îndemnat pe Brutus să răstoarne tirania. El îi amintea lui Brutus genealogia, pe care i-o alcătuise Atticus. Î n congruenţă cu aceasta, Brutus descindea din alt Brutus, exterminatorul tiraniei, şi din Servilius Ahala, care îl eliminase pe Spurius Maelius, acuzat de v

Călători străini despre Țările Române (13)

    Originar Westfalia, tanarul croitor, P.D . Holthau s, parasea tinuturile natale in 1825, calauzit de spiritul de aventura specific varstei, dar și de speranta unei imbogatiri rapide Dupa ce stabate Germania, Austria, in 1829 se gasea la Viena, unde se hotara incerce norocul in Orient. Peregrin prin Ungaria, ajungea in Banatul austriac, unde pentru scurt timp și-a gasit de lucru. In primavara lui 1830 pleca spre Transilvania, trecand prin Lugoj, Sibiu, Brașov. Primul oraș din Tara Romaneasca pe care îl cunoaștea era Campulung, unde venea in contact cu obiceiurile balcanice ale unei administratii corupte. Ajuns in București era incantat de existenta unei ulite nemtești Lipscanii unde a fost primit cu bunavointa de compatriotii sai, majoritatea negustori. Dupa un an parasea Bucureștiul, indreptandu-se spre Craiova. Era uimit încă o dată de câmpurile parasite, de bordeiele pe jumatate ingropate in pamant, dar se arata incantat de costumul popular și de   gustul deosebit al vinului.

Călători străini despre Țările Române (12)

    Fără să fie o personalitate de prim-plan a diplomatiei ruse din secolul at XIX-lea, Alexandr Ivanovici Ribeaupierre a fost implicat, prin funcțiiile detinute, in cateva din evenimentele politice importante ale epocii, unele dintre acestea cu consecinte si asupra Principatelor romane. Nascut la 20 aprilie 1781, A. I. Ribeaupierre a fost cel de-al patrulea copil al lui Ivan Stepanovici Ribeaupierre, nobil de origine elvetiana intrat in serviciul Rusiei, și al Agrafenei Bibikova, inrudita cu puternicul clan nobiliar al Seremetievilor. In contextul unei tendinte promovate la sfarsitul secolului at XVIII-lea de tarul Pavel I, A I Ribeaupierre a fost angrenat, alaturi de alti tineri proveniti din mediile aristocratice, in activitatea diplomatica. Relatarea lui A I Ribeaupierre despre trecerea sa prin Moldova și Țara Românească în ianuarie 1827 în drumul său către Constantinopol este de mici dimensiuni.     În timpul razboiului din 1806 noroiul din Polonia i-a îngrozit pe francezi. Nap

Anexarea statelor baltice de către U.R.S.S.

     Stalin s-a arătat puţin interesat de pactul de neagresiune în sine, şi chiar mai puţin de manifestările de prietenie ale lui Ribbentrop. Dictatorul sovietic era interesat numai de chestiunea sferelor de influenţă. Referitor la arealul baltic, Ribbentrop a propus ca Finlanda şi Estonia să cadă în sfera sovietică Lituania să treacă în sfera germană, iar Letonia să fie împărţită între Uniunea Sovietică şi Germania. În momentul în care Stalin a cerut, ca într-o veritabilă târguială, toată Letonia, Ribbentrop i-a telegrafiat lui Hitler, care a acceptat. În chiar punctul 1 al acestui document, ce contravenea oricărui principiu de drept internaţional, se prevedea trecerea Finlandei, Estoniei şi Letoniei în sfera de interes a U.R.S.S., în timp ce Lituania era adjudecată de Hitler. Ulterior, în timpul celei de-a doua călătorii a ministrului german von Ribbentrop la Moscova, pe 28 septembrie 1940, Stalin a reuşit să treacă în sfera sa de influenţă şi Lituania, în schimbul a două provincii

Călători străini despre Țările Române (11)

    Hector de Bearn, un tanăr ofiter francez de stat major ajunge la Dunărea de Jos, in timpul războiului ruso-turc din 1828, și are prilejul să cutreiere zone, prea putin cunoscute calatorilor straini prin tinuturile romanești, despre care va scrie și pe care le va ilustra intr-un album de litografii. La scurt timp după revenirea în patrie, probabil in toamna lui 1828, Hector de Beam iși publică impresille de calatorie și de front, intr-un album in care își demonstrează atat calitatile de literat cat și pe acelea de plastician. Albumul poarta titlul Quelques souvenirs d'une Campagne en Turquie și confine 124 de file, jumatate cu ilustratii, jumătate cu text.     Iată cum descrie ofițerul francez atmosfera din   Isaccea după cucerire:      Ne-am dus sa vizitam Isaccea, după capitulare; fortificatiile ni s-au parut proaste si dominate in multe parti de terenul din jur; o parte din locuitori erau înca in oraș: totala lor indiferenta ca si mandra lor nepasare nu se dezmint un m

Organizarea cultelor in Romania interbelica

    În ce priveşte religia locuitorilor, situaţia se prezenta astfel: ortodoxă – 13.108.227 (72,6%), greco-catolică – 1.427.391 (7,9), romano-catolică – 1.234.151 (6,8), mozaică –756.930 (4,2), reformato-calvină – 710.706 (3,9), evanghelică-luterană – 398.759 (2,2), mahomedană – 185.486 (1,0), unitariană – 69. 257 (0,4), baptistă – 60.562 (0,3), lipoveană – 57.288 (0,3) şi, cu sub 0,1%, adventistă – 16.102, armeano-gregoriană – 10.005, armeanocatolică –1440, alte religii şi secte –7.434, liberi cugetători – 6.604, nedeclarată – 6.686.      În spiritul hotărârilor de Unire, adoptate în anul 1918, statul român a promovat o politică de egalitate a cetăţenilor, indiferent de neam, limbă sau religie. Articolul 22 din Constituţia adoptată în martie 1923 prevedea, între altele : Libertatea conştiinţei este absolută. Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate de protecţiune, întrucât exerciţiul lor nu aduce atingere ordinii publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare

Proiectul Ligii Diagonale

    Realizatorii proiectului au fost, în regiunea baltică, ministrul de externe al Letoniei, Zigfrids Meierovics, iar în regiunea sud-est europeană Take Ionescu. Acesta din urmă, după cum am mai arătat, nu gândea prelungirea uniunii regionale până pe coasta orientală a Balticii, acolo unde locuiau naţiunile baltice.     Proiectul a fost susţinut puternic în Finlanda de către ministrul de externe finlandez Rudolf Holsti. Liga, în concepţia lui Meierovics, urma să fie alcătuită din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Ucraina şi Bielorusia. Ţările Antantei au dat de înţeles că susţin crearea unei asemenea ligi. Era avută în vedere perspectiva favorabilă creată de faptul că o asemenea ligă va constitui un puternic stăvilar atât la adresa răspândirii bolşevismului înspre Europa Occidentală, cât şi pentru a preveni expansiunea politică şi economică a Germaniei în estul Europei.     Cu toate motivaţiile structurale de ordin politic, militar sau moral care păreau a i

Alianța Baltică

    Intenţiile politice agresive ale noului cancelar german, Adolf Hitler, au provocat îngrijorare în Ţările Baltice. Pentru Lituania, aceasta implica redeschiderea complicatei chestiuni a statutului oraşului şi provinciei Memel. Discursurile agresive ale lui Hitler ridicau pentru Letonia un nou obstacol în calea prezervării securităţii sale la Marea Baltică. Pentru Estonia se năşteau temeri de securitate similare.      Pericolul iminent la care păreau a fi supuse Ţările Baltice şi necesitatea de a-şi prezerva independenţa lor politică şi economică, evoluţia lor îndelungată spre federalizare, interesele comune avute în această parte a Europei au făcut ca pe data de 12 septembrie 1934 la Geneva să fie încheiat Tratatul de colaborare şi bună înţelegere dintre Estonia, Letonia şi Lituania. Încă din preambulul acestui tratat, cele trei părţi contractante se declarau dornice să contribuie la menţinerea şi garantarea păcii şi să-şi coordoneze politicile externe în spiritul principiilor