Istorie

         Un moment esenţial, cu larg ecou intern şi internaţional, s-a înre­gistrat în aprilie 1964, când s-a făcut publică şi într-o manieră categorică noua orientare a guvernanţilor de la Bucureşti. În Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale s-a afirmat că România promovează principiile suveranităţii şi independenţei naţionale, ale neamestecului în afacerile in­terne, avantajului şi respectului reciproc. Partidul Muncitoresc Român se pronunţa pentru recunoaşterea specificităţii naţionale, istorice, înţelegerea şi acceptarea diversităţii de condiţii ale dezvoltării fiecărei ţări.         În document se preciza: „Respectarea strictă a principiului potrivit că­­ruia toate partidele marxist-leniniste sunt egale în drepturi, a neames­te­cului în treburile interne ale altor partide, a dreptului exclusiv al fiecărui partid de a-şi rezolva problemele politice şi organizatorice, de a-şi desemna condu­

       În perioada anterioară revoluţiei de la 1848, taraful a reprezentat principalul tip de grup politic boieresc, fiind numit ca atare în majoritatea scrierilor interne contemporane. Acesta era structurat ierarhic şi se baza pe legături de familie şi loialităţi specifice: patronajul protipendadei asupra boierimii ţinutaşe, asocierea pentru controlul activităţii administrative, a vămilor şi monopolurilor statului, a epitropiilor Caselor statului, şcolilor şi mănăstirilor etc, practici care asigurau prestigiu şi autoritate. „Tarafurile” aveau compoziţie eterogenă şi orientare politică fluctuantă, dar beneficiau de loialităţi puternice care erau întreţinute de moravurile politice tradiţionale. Aceste „tarafuri” reuneau două sau mai multe familii ale protipendadei, deseori anumite ramuri ale lor, în funcţie de înrudiri, prietenii şi interese, alături de boierimea locală care ţinea de aceste „case” boiereşti, fiind protejată de marii boieri şi pusă în dregătorii prin influenţa acestor

       Presa politica a avut un rol deosebit de important. Ea se naste in spatiul romanesc in perioada Revolutiei din 1848. Ziarele cu caracter de informatie generala , precum Curierul Romanesc , de la Bucuresti si Albina Romaneasca , vor face locul unei prese politice militante. In perioada Revolutiei apar o serie de ziare politice, legate de diverse fractiuni. Cel mai important, este fara indoiala cel editat de Rosetti, Pruncul Roman , ce exprima fidel pozitia si prioritatiile gruparii liberal-radicale. O pozitie cu nuante diferite, este Poporul Suveran , al lui Balcescu, de tenta liberal-democrta, ce isi stabilea ca prima prioritae rezolvarea problemei rurale. Ca metoda preconizata, era mai moderat decit grupul rosettist.      In perioada urmatoare, initiativa politica revine, de asemenea radicalilor, si aceluiasi C. A. Rosetti, care editeaza in 1857-interesant sinconismul cu aparitia la Iasi a Stelei Dunarii , in 1856- a ziarului Romanul . Acesta va fi cel mai important ziar r

        Implementarea prevederilor regulamentare a provocat printre altele o revolutie urbana. Targuri mai vechi sunt refacute si marite cum este Tirgul Nou, ce isi schimba numele in Mihaileni, dupa numele domnitorului Mihail Sturdza, Tecuci, Podul Turcului, etc. In Moldova existau 70 de tirguri si orase in 1845. De aemnea are loc o crestere spectaculoasa a populatiei marilor orase, si in special a capitalei, Tarii Romanesti, Bucuresti.         Dar aspectul interesant este noua organizare a acstora. De exemplu< Bucurestiul este impartit in zone administrative , denumite si culori (sau vopseli), se paveaza strazi, se fac proiecte de canalizare, iluminare (cu gaz) si pavare. Se iau importante masuri de infrumusetare si higiena, din care amintim deschiderea parcului Cismigiu, ce se deschide in 1848, organizarea unui traseu de plimbare la sosea, ce a primit numele initiatorului, Pavel Kiseleff. Sunt scoase cimitirele din centrul orasului, construirea de fintini, cum sunt cele de pe

       La mijlocul secolului al XIX-lea, formarea sistemului monetar naţional era o necesitate majoră a consolidării statului naţional, a proliferării economiei marfare, capitaliste în proces de dezvoltare în România. Neajunsurile circulaţiei monetare înainte de 1867: lipsa unei monede naţionale; dominaţia pieţei monetare interne de o mulţime de monede vechi şi noi –peste 80 – ale altor state; capacitatea foarte diferită a monedelor în circulaţie; utilizarea paralelă a banilor reali şi a banilor fictivi; variaţia accentuată, de la zi la zi şi de la o localitate la alta, a cursului de schimb a monedelor; specula permanentă, datorită multitudinii monedelor şi fluctuaţiei cursurilor, practicată de o largă categorie socială, zarafii şi cămătarii.        Pe de altă parte, dezorganizarea şi anarhia în circulaţia monetară, lipsa monedei naţionale şi existenţa multor etaloane străine monetare, mai multor preţuri pentru aceleaşi mărfuri împiedicau şi îngreuiau realizarea funcţiilor banilor d