Istorie

  Principalii complotişti, prefectul Laetus şi şambelanul greco-egiptean Eclectus, se gadiseră la succesiunea lui Commodus. Ei inlăturaseră orice considerente de ordin dinastic şi au hotărat ca in   schimbul unui donatiii de 300 de denari, să-l aclame ca imperator pe prefectul Romei, Publius Heluius Pertinax, repede confirmat de senat, pe care il impresionau declaraţiile tradiţionaliste ale noului suveran. Desigur, s-a votat şi condamnarea memoriei , a tiranului Commodus. Pertinax avea 66de ani.     Ligur de obarşie, Publius Helvius Pertinax, era fiul unui libert, imbogăţit prin comerţ, ca un Trimalchio al secolului al II-lea d.C. Iar Pertinax insuşi parcă aminteşte de acei copii de liberţi inculţi, cărora aceştia, in Satyricon, declară că le-au asigurat educaţie aleasă şi condiţie socială mulţumitoare. Principele Pertinax incepuse ca profesor, , dar ulterior parcursese o strălucită carieră militară şi ecvestră, incepută prin exercitarea funcţiei de prefec...

    La 27 februarie 1948 era republicat Codul Penal. Astfel, dacă în articolul 1 din Dispoziţiile generale ale Codului Penal în varianta sa din 1948 se prevedea la alineatul 1 că nimeni nu poate fi pedepsit pentru o faptă care în timpul când a fost săvârşită nu era prevăzută de lege şi nici condamnat la alte pedepse sau supus la alte măsuri de siguranţă , prin Decretul nr. 187 din 30 aprilie 1949 , acest alineat era reformulat, pierzându-şi esenţa, întrucât nu se mai menţiona principiul neaplicării retroactive a prevederilor penale. Dacă în varianta Codului Penal din 1948 se stabilea la alineatul 2 al articolului 1 pedepsirea faptelor socialmente periculoase , arătate la următorul paragraf ca acele fapte care prin natura lor sau prin felul comiterii aduc atingere sau pun în primejdie siguranţa statului sau ordinea socială, prin Decretul 187 din aprilie  1949, alineatul 3, textul era astfel reformulat : Faptele considerate ca periculoase pentru societate pot fi pedepsit...

     Încă din timpul dinastiei Severilor, după Caracalla s-au înregistrat atacuri ale dacilor liberi şi ale sarmaţilor la Dunărea de Jos, astfel încât împăratul Maximinus Tracul, în urma luptelor cu aceste populaţii şi-a luat numele de Dacicus Maximus şi Sarmaticus Maximus . Dacia reprezentând o tentaţie pentru populaţiile din exteriorul imperiului, va fi în continuare atacată sub Gordian al III-lea (238-244) şi Filip Arabul (244-249). Un puternic atac carpic are loc în anul 245. Sosit în zonă, împăratul îi învinge pe carpi, luându-şi, în 247, numele de Carpicus Maximus . Din iniţiativă imperială va funcţiona timp de 11 ani o monetărie imperială în provincie, bătându-se monedă cu legenda Victoria Carpica. Invazia are însă drept consecinţă abandonarea limesului transalutan (graniţa revine pe Olt) şi îngroparea unui mare număr de tezaure. Se iau măsuri de consolidare a graniţelor, se consolidează fortificaţiile, se fortifică oraşele (Romula, Sucidava) din apropierea lim...

     Oraşele se bucură de o nouă perioadă de înflorire. Septimius Severus acordă rangul de municipiu aşezărilor de la Potaissa, unde se afla sediul legiunii V Macedonica şi de la Porolissum, alt important centru militar în nordul Daciei. Poate tot el a acordat dreptul de municipiu şi oraşelor Dierna, Tibiscum şi Apulum, iar la Apulum se întemeiază, în jurul importantului castru al legiunii XIII Gemina, un al doilea oraş, municipium Septimium Apulense, alături de mai vechea colonia Aurelia Apulensis. Unora dintre oraşe, ca de pildă Drobeta, Septimius Severus le acordă rangul mai mare de coloniae, iar Potaissei, rangul de coloniae şi dreptul italic (Ius Italicum), care pune oraşele din Dacia pe aceeaşi treaptă cu cele din Italia, ceea ce le aducea reale beneficii.      În timpul lui se reconstruiesc în piatră mai multe castre de pământ. Este foarte probabil că tot sub Septimius Severus se organizează, poate pe o linie de apărare menţinută încă ...

     După realizarea uniunii personale a Regatului Poloniei şi a Ducatului Lituaniei în 1385, atunci când coroana ambelor ţări a fost preluată de regele Vladislav Jagello, contactele dintre Regatul Polono-Lituanian, în plină expansiune spre ţinuturile ucrainene, şi voievodatele Moldova şi Ţara Românească au devenit mai intense. Pentru prima oară geografia înlesnea această apropiere, deoarece Moldova şi Lituania au ajuns să aibă graniţă comună pe Nistru, în zona ţinuturilor româneşti Soroca, Orhei şi Lăpuşna. De altfel, ducatul, mai apoi regatul Lituaniei avea tendinţa de a se extinde spre Marea Neagră, prelungindu-se astfel graniţa comună cu Moldova. Mai mult, voievodatul Moldovei, fiind punct important de trecere a drumului comercial ce lega Marea Neagră de Marea Baltică avea o importanţă deosebită pentru statul lituanian, extrem de interesat de beneficiile pe care le aducea comerţul de tranzit desfăşurat în aceste zone.      Legăturile poli...

     În primii ani după război şi, în general, în deceniul consolidării Unirii, Ministerul Instrucţiunii Publice s-a preocupat de refacerea localurilor şcolare, de asigurarea accesului la învăţătură a tuturor copiilor şi a tinerilor – mai ales a celor din provinciile unite cu Ţara, care suferiseră consecinţele opresiunii străine –, de unificarea şi modernizarea legislaţiei.      În primii ani de după război „s-a pus prima barieră serioasă analfabetismului”, prin înfiinţarea de mii de posturi de învăţători, urmată de o amplă campanie de construcţii şcolare. În timpul războiului o mare parte din localurile de şcoli a fost deteriorată sau chiar ruinată complet. În anii 1922-1926 s-au reparat toate şcolile primare şi s-au clădit sau reparat radical alte 5.824 localuri de şcoli cu 11.115 săli de clasă.      În acest context a fost discutat proiectul şi adoptată legea din 26 iulie 1924. Era definit învăţământul primar de stat...

     Din cei nouăsprezece ani de domnie, şaisprezece au fost ani de război efectiv. Succesiv, a trebuit să facă faţă la două mari atacuri barbare în Orient (161-166) şi la Dunăre (166-175). După doi ani de relativă linişte (175-177) a izbucnit cel de-al treilea război cu barbarii, tot la Dunăre (177-180) şi pe care n-a putut să-l încheie datorită morţii sale.      Diplomaţia romană s-a străduit vreme îndelungată să evite conflictul cu neamurile barbare de pe malul stâng al Dunării, în mijlocul cărora străjuia ca un puternic bastion provincia Dacia. Roma nu putea duce concomitent două războaie, unul la Dunăre şi altul în Orient. Între populaţiile duşmane se află cele germanice, marcomanii, vandalii, longobarzii, quazii, lacringii, suevii, apoi cele sarmatice: roxolanii, alanii şi iazigii.      Primul atac barbar s-a desfăşurat între anii 166-169. În 168 s-a încheiat pace cu unii dintre barbari. În 169 Marcus Aurelius por...

    Evoluţia provinciei Dacia este strâns legată de domnia lui Hadrian: organizarea militar administrativă, construirea a numeroase castre şi a limesului alutanus, stabilitatea economică şi dezvoltarea urbană, realizate şi ca urmare a prezenţei împăratului în provincie în două rânduri, între anii 117-118 şi 123-124. Mult discutată de către istorici a fost intenţia lui Hadrian de a părăsi Dacia în perioada ce a urmat morţii lui Traian.     În anii 117-118, în momentul în care împăratul se afla în provincie inspectând fortificaţiile de la Dunăre, au loc răscoale şi invazii ale sarmaţilor (roxolani şi iazigi), la care participă şi daci, înfrânte cu greu de către armata romană. Datorită nemulţumirilor sarmaţilor legate de integrarea în Moesia a Moldovei şi Munteniei (cu păşunile de aici), Hadrian renunţă la stăpânirea efectivă a acestor teritorii, părăsind castrele de la Drajna de Sus, Mălăieşti şi Târgşor, încheind şi pace cu roxolanii. Tot acum înfăptuieşt...

     România ocupa de departe locul I în producţia de ţiţei brut, iar Ploieştii între centrele petroliere europene. Tocmai de aceea, tăierea aprovizionării cu petrol românesc constituia o serioasă lovitură pentru efortul militar german, iar bombardarea regiunii Ploieşti era recomandată. După cum, la 13 mai 1942, generalul George V. Strong, din conducerea lui G-2, îi evidenţiase generalului D. D. Eisenhower importanţa strategică a Ploieştilor. Ploieştii deveneau, astfel, pentru perioada următoare, obiectivul de maximă prioritate al bombardamentelor americane. Şi rezultatul unor atare propuneri nu a întârziat să fie concretizat, încă de pe atunci când forţele nord-americane se aflau „în preajma” Europei, în Africa de Nord. Preparativele pentru bombardarea Ploieştilor de către avioanele americane decolând de la cele mai diverse baze (Sevastopol – 380 mile; Ekaterinoslav – 650 mile; El Adem, Cirenaica – 900 mile; Fuka, Egipt – 1 050 mile) au fost examinate în detaliu. ...

    Reprezentanții minorităților naționale bulgară, ucraineană şi rusă au declarat că unirea cu un stat oarecare ține de competența Constituantei iar cel al germanilor a susținut că nu are mandatul Congresului coloniştilor germani pentru a putea adopta o anumită poziție. În consecință, aceştia au afirmat că se vor abține de la vot. Deputații moldoveni au subliniat că vor vota pentru unirea cu Vechiul Regat. În urma încheierii dezbaterilor, preşedintele Sfatului Țării a supus votului rezoluția Blocului Moldovenesc, care a fost adoptată cu majoritatea voturilor: 86 de deputați au votat pentru, 3 împotrivă, 36 s ‐ au abținut, iar 13 au fost absenți.     Unirea s ‐ a votat cu următoarele condiții: 1. Sfatul Țării va elabora şi realiza reforma agrară, ale cărei prevederi trebuie să fie acceptate de guvernul român. 2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Țării, ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un ...

    La Conferința de Pace de la Paris, statutul României nu a fost cel al unui stat aliat puterilor învingătoare din cauza faptului că ea a încheiat, din motive bine cunoscute, pace separată cu Puterile Centrale (Tratatul de la Bucureşti, din 7 mai 1918). În pofida faptului că Antanta asigurase România că, la sfârşitul războiului, un şir de teritorii din cadrul Austro ‐ Ungariei vor fi unite cu Regatul, la Conferința de Pace delegația română a trebuit să aducă argumente pentru a se recunoaşte dorința românilor din Vechiul Regat şi aspirațiile românilor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia de a trăi în cadrele unui singur stat.     Problema basarabeană a devenit obiect de discuții între reprezentații diverselor cercuri europene imediat după proclamarea armistițiului şi demararea tratativelor de pace. Puterile învingătoare au inclus însă chestiunea Basarabiei în setul de probleme legate de soarta Rusiei în general. Din cauza faptului că Occidentul nu ...

    Cruciadele şi dominaţia latină au lăsat Imperiul Bizantin într-o stare de epuizare economică accentuată, cu un teritoriu ce reprezenta numai umbra celui din vremea Comnenilor. La Constantinopol, palate şi cartiere întregi se găseau în ruină, iar oraşul îşi revenea cu greu de pe urma celor întâmplate în 1204. Celelalte localităţi ale Imperiului erau de asemenea imaginea capitalei, speranţele revenirii la prosperitatea de alatădată fiind minime: negustorii veneţieni şi genovezi exploatau la maxim comerţul cu Orientul grecesc. Imperiul era redus în Asia Mică, la teritoriul Imperiului de la Niceea; în Europa, la Tracia şi la o parte a Macedoniei. De jur împrejur erau state independente sau ostile: Trebizonda, care până la cucerirea de către turci, a trăit din propriile resurse; despotatul de Epir şi ducatul Nepratos, State greceşti care acceptau destul de greu suzeranitatea bizantină. Ducatul Atenei, a continuat să aparţină francezilor, după care a trecut în mâna catala...

     Evoluţia cantitativă şi valorică a importului şi exportului românesc între 1919-1939 arată că în timp ce importul a depăşit rareori 1 milion de tone (şi aceasta numai în anii 1927 şi 1929), exportul – în anii normali – s-a mişcat între 5 şi 9 milioane tone (şi numai în 1931 şi 1936 trecând de 10 milioane de tone). Din punct de vedere valoric, atât importul cât şi exportul au atins maximum în anul 1926.     După anul 1930, rolul principal în realizarea   a exportului revenea regnului mineral, în special prin livrările de petrol şi produse petroliere. La import, cu toate progresele industriei textile, pe prim plan se situa importul de textile, urmat de cel de fier şi lucrări de fier. Valoarea medie a tonei de produse exportate de România – care era în 1928 de 7,23 ori mai mică faţă de valoarea tonei importate de noi – a scăzut în 1934 până la o treime din nivelul pe care îl avea în 1928 (la 33,6%). De observat şi faptul că între 1931 şi ...

      Victoria împăratului bizantin Ioan I Tzmiskes asupra lui Sviatoslav în anul 971 a determinat o serie de schimbări importante pentru teritoriile româneşti. Revenirea stăpânirii bizantine în regiunile Dunării de Jos şi reorganizarea administrativă a teritoriilor din Sudul şi Nordul Dunării a însemnat un reviriment politic binevenit pentru populaţia românească. În această perioadă a luat fiinţă în zonă o themă, care apare în unele izvoare sub denumirea de ţinutul de la Istru sau de Mesopotamia, dar căreia după mijlocul secolului al XI-lea i se consacră numele de Paradunavon sau Paristrion. Refacerea şi prosperitatea economică a unor oraşe-cetăţi de pe Dunăre, toate cu rol strategic, precum Dinogeţia, Capidava, Păcuiul lui Soare, Troesmis, Axiopolis, ne relevă cât de efectivă şi cât de dimanică a fost această stăpânire. Imperiul a căutat să folosească drumurile comerciale care străbăteau din vechime aceste teritorii şi prin intermediul cărora puteau desfăşu...

    La sfâşitul domniei lui Alexios I Comnenul sistemul puterii familiale era destul de bine pus la punct, dinastia folosind pe viitor diferitele alianţe matrimoniale pentru integrarea unor binecunoscute familii occidentale sau a noilor familii. Astfel, o nepoată a lui Ioan al II-lea (1118-1143) s-a căsătorit cu Ioan Cantacuzino; una din surorile acestui împărat s-a căsătorit cu un Anghelos; o verişoară l-a avut ca soţ pe Alexios Paleologul; dinastiile care au urmat până la sfârşitul Imperiului au păstrat numele Comnenilor. Acest sistem era un nod inextricabil, care permitea împăratului să fie legat cu întreaga clasă aristocrată. În momentul luptelor sale cu normanzii, Alexios I a asociat-o la tron pe mama sa şi a oferit cele mai înalte funcţii militare rudelor sale de sânge sau prin alianţă. El a ridicat familia sa la statutul de conducători ai ierarhiei politice şi sociale, oferindu-le titluri de origine imperială. Astfel familia, deci fidelitatea personală, înlocuia ...