Sistemul familial impus de dinastia Comnen

    La sfâşitul domniei lui Alexios I Comnenul sistemul puterii familiale era destul de bine pus la punct, dinastia folosind pe viitor diferitele alianţe matrimoniale pentru integrarea unor binecunoscute familii occidentale sau a noilor familii. Astfel, o nepoată a lui Ioan al II-lea (1118-1143) s-a căsătorit cu Ioan Cantacuzino; una din surorile acestui împărat s-a căsătorit cu un Anghelos; o verişoară l-a avut ca soţ pe Alexios Paleologul; dinastiile care au urmat până la sfârşitul Imperiului au păstrat numele Comnenilor. Acest sistem era un nod inextricabil, care permitea împăratului să fie legat cu întreaga clasă aristocrată. În momentul luptelor sale cu normanzii, Alexios I a asociat-o la tron pe mama sa şi a oferit cele mai înalte funcţii militare rudelor sale de sânge sau prin alianţă. El a ridicat familia sa la statutul de conducători ai ierarhiei politice şi sociale, oferindu-le titluri de origine imperială. Astfel familia, deci fidelitatea personală, înlocuia competenţa, vechea poziţie socială şi ataşamentul la servicul public, criteriu cuvenit posturilor celor mai înalte. În vremea lui Manuel I (1143-1180), ierarhizarea era justificată prin aşa-numitul criteriu al eugeniei (naşterea dintr-o familie bună), nobleţea înlocuind meritul în promovare389. Înainte ierarhia funcţiilor crea aristocraţia, acum, concepţia familială a aristocraţiei crea ierarhia; familia devenea un mijloc de guvernare. Din vremea împăraţilor familiei Dukas, păstrarea puterii se baza mai mult pe legăturile de familie decât pe calitatea ofiţerilor; aceste legături permiteau Comnenilor să deţină puterea în calitate de grup dominant în sânul unui consorţiu de familii nobile, pe care le păstra şi care erau în legătură cu propria lor familie sau cu a celor care-i puteau elimina de la putere. Acest lucru dădea impresia apartenenţei la un grup centralizat, care împiedica degenerarea conspiraţiilor în revolte.

     Acest sistem restrângea însă avantajele puterii, redusă de altfel la un Imperiu diminuat, la un grup restrâns în detrimentul numerosului şi competentului personal administrativ, care făcuse din Bizanţ aproape un Stat modern. Foarte mulţi oameni competenţi au fost privaţi în vremea Comnenilor de cariere tradiţionale în familiile lor. Sistemul familial al Comnenilor a adus şi alte slăbiciuni specifice. Astfel, prin concentarea asupra capitalei se pierdeau originile sale provinciale, iar nodul inextricabil al alianţelor familiale suscita grupuri de interese, în care fiecare vedea în ruda sa un potenţial adversar: fiica cea mare a lui Alexios, Ana Comnena, a încercat să-l priveze de tron pe fratele său Ioan, în avantajul soţului său. În ciuda acestor insuficienţe, sistemul familial a reuşit în cele din urmă să fie destul de eficient pe plan extern, restaurând grandoarea Imperiului.

 

Sursa:  Aspecte ale istoriei și spiritualității Bizanțului