Dobrogea sub dinastia Comnenilor

      Victoria împăratului bizantin Ioan I Tzmiskes asupra lui Sviatoslav în anul 971 a determinat o serie de schimbări importante pentru teritoriile româneşti. Revenirea stăpânirii bizantine în regiunile Dunării de Jos şi reorganizarea administrativă a teritoriilor din Sudul şi Nordul Dunării a însemnat un reviriment politic binevenit pentru populaţia românească. În această perioadă a luat fiinţă în zonă o themă, care apare în unele izvoare sub denumirea de ţinutul de la Istru sau de Mesopotamia, dar căreia după mijlocul secolului al XI-lea i se consacră numele de Paradunavon sau Paristrion. Refacerea şi prosperitatea economică a unor oraşe-cetăţi de pe Dunăre, toate cu rol strategic, precum Dinogeţia, Capidava, Păcuiul lui Soare, Troesmis, Axiopolis, ne relevă cât de efectivă şi cât de dimanică a fost această stăpânire. Imperiul a căutat să folosească drumurile comerciale care străbăteau din vechime aceste teritorii şi prin intermediul cărora puteau desfăşura un comerţ activ.

     Întemeietorul dinastiei comnene, Alexios I a căutat de la început să instaureze la Dunărea de Jos un climat de linişte care să-i permită promovarea unei politici de recucerire şi consolidare a poziţiilor bizantine din Asia Mică şi Balcani. În acest sens el a purtat lupte grele mai întâi cu populaţia oraşelor din Paristrion, revoltată împotriva administraţiei constantinopolitane, frământări care cuprinseseră şi Tracia până la Marea Egee. Prezentând situaţia încordată existentă de-a lungul limesului dunărean pe la anul 1086, fiica împăratului, scriitoarea bizantină Ana Comnena, consemna următoarele: Un trib de sciţi care erau zilnic atacaţi de sarmaţi, şi-au părăsit căminele şi au cobărât spre Dunăre. Trebuind să se înţeleagă cu cei care trăiau în părţile Dunării, cu încuviinţarea tuturor, au început să ducă tratative cu căpeteniile lor, cu Tatos, cel numit Chalia, Sestlav şi Satzas, primul ocupa Dristra, ceilalţi Bitzina şi alte cetăţi. După ce au ajuns la înţelegere cu aceştia, ei au trecut liber Dunărea, jefuind ţinuturile mărginaşe şi cucerind şi câteva locuri întărite. Apoi, rămânând un timp liniştiţi, au arat pământul şi au semănat mei şi grâu.

     În ceea ce priveşte viaţa creştină în această perioadă, descoperirile arheologice ne indică prea

puţine elemente, dar ne conduc către afirmaţia că viaţa cultural-bisericească se afla din secolul al Xlea sub autoritatea bisericească a mitropoliei de Drîstra, aflată la rândul ei sub jurisdicţia Patriarhiei de la Constantinopol.

    Este foarte probabil că odată cu constatarea pericolului unor asemenea tendinţe, administraţia

imperială să fi căutat să le frâneze, atât pe calea diplomaţiei şi a armelor, cât şi prin acordarea unei anumite autonomii religioase paristrienilor. Din păcate nu sunt cunoscute cele cinci episcopii dependente de această mitropolie, amintite într-o Notitia episcopatum de către Neilos Doxopatri, diacon la Sfânta Sofia, notar patriarhal şi nomophilax al Imperiului. Oricum, teritoriul dobrogean a avut un centru ierarhic într-una dintre principalele cetăţi bizantine ale regiunii. Localizarea lui cea mai probabilă pare a fi Dinogeţia-Garvăn, unde în mijlocul aşezării feudale timpurii (sec. X-XII) se înălţa o biserică de zid, ale cărei ruine au fost descoperite cu prilejul săpăturilor din vara anului 1950. Planul, cupola pe pandantivi, tehnica de construcţie şi pictura bisericuţei de la Garvăn, arată originea ei bizantină.

     Un alt centru episcopal a existat şi la Axiopolis, al cărui titular a fost mutat în secolul al Xlea la Abydos în Asia Mică. Mai târziu, acelaşi ierarh a primit în administraţie şi arhiepiscopia de Apros, de pe continentul european, nu departe de Heracleea.

    Revenirea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos în a doua jumătate a secolului al X-lea, marchează începutul unei perioade istorice importante , în care feudalismul carpato-dunărean s-a constituit cu trăsăturile sale proprii.

Sursa:  Aspecte ale istoriei și spiritualității Bizanțului