Provincia Dacia intre 235-275

     Încă din timpul dinastiei Severilor, după Caracalla s-au înregistrat atacuri ale dacilor liberi şi ale sarmaţilor la Dunărea de Jos, astfel încât împăratul Maximinus Tracul, în urma luptelor cu aceste populaţii şi-a luat numele de Dacicus Maximus şi Sarmaticus Maximus. Dacia reprezentând o tentaţie pentru populaţiile din exteriorul imperiului, va fi în continuare atacată sub Gordian al III-lea (238-244) şi Filip Arabul (244-249). Un puternic atac carpic are loc în anul 245. Sosit în zonă, împăratul îi învinge pe carpi, luându-şi, în 247, numele de Carpicus Maximus. Din iniţiativă imperială va funcţiona timp de 11 ani o monetărie imperială în provincie, bătându-se monedă cu legenda Victoria Carpica. Invazia are însă drept consecinţă abandonarea limesului transalutan (graniţa revine pe Olt) şi îngroparea unui mare număr de tezaure. Se iau măsuri de consolidare a graniţelor, se consolidează fortificaţiile, se fortifică oraşele (Romula, Sucidava) din apropierea limesului alutan, se aduc noi detaşamente în Dacia.

    Un moment  important în apărarea imperiului la Dunărea de Jos şi în Tracia (Balcani) l-a constituit domnia lui Traianus Decius. Caius Messius Quintus Traianus Decius (249-251) s-a născut în anul 195 în apropierea oraşului Sirminium, capitala provinciei Pannonia Inferioară. A avut o strălucită carieră: guvernator al celor două Moesii, apoi al Pannoniei Inferior şi prefect al Romei. În anul 248 respinge invaziile barbare din Peninsula Balcanică. Trupele pe care le comanda îl proclamă împărat. Pe plan militar se remarcă luptele de la Dunăre cu goţii şi carpii. În iarna anului 249/250 se constituie la Dunăre o coaliţie goto-carpică. În două coloane, aliaţii atacă imperiul: o coloană trece Dunărea îngheţată în Dobrogea. A doua coloană, mai puternică, înaintează prin sudul Moldovei, pătrunde în Muntenia, trece peste limes Alutanus şi pradă Dacia Sudică, iar apoi, trecând şi ea Dunărea, atacă cetăţile Oescus şi Novae, fără a le putea cuceri fiind apărate de guvernatorul Moesie Inferioare, Trebonianus Gallus. Sosit în zonă cu trupe, Decius şi fiii săi obţin o importantă victorie lângă Nicopolis. În timpul invaziilor goto-carpice, soarta Daciei a fost mai bună decât a Moesiei Inferior şi a Traciei. Cel mai mult a avut de suferit zona de câmpie a Olteniei, atacurile dacilor liberi fiind stăvilite, iar goţii neputând pătrunde în podişul transilvan. Faptul se reflectă în inscripţii, Decius fiind numit Dacicus Maximus. La Porolissum se pun inscripţii în onoarea sa, la Apulum este numit într-o inscripţie restitutor Daciarum. Legenda Dacia Felix de pe inscripţii constituia mai puţin o realitate politico-economică şi mai mult o dorinţă optimistă. Retragerea garnizoanelor romane de pe litoralul nordic al Mării Negre punea în pericol viitorul provinciilor Dacia şi Moesia Inferior.

   Sub Gallienus (253-268) continuă invaziile, împăratul luându-şi titlul de Dacicus Maximus. Provincia se află în situaţie dificilă şi în timpul lui Claudius II Goticull (268-270), motiv care îl va determina pe Aurelian să fixeze graniţa din această zonă a imperiului pe Dunăre.

   Lucius Domitius Aurelianus (270-275) a purtat numeroase războaie împotriva vandalilor în Pannonia, a iuthungilor în Italia, a goţilor şi carpilor la Dunăre. A părăsit provincia Dacia dar, pentru a disimula pierderea, care afecta prestigiul politic şi militar al Imperiului, a înfiinţat la nordul Dunării, în teritoriul Moesiei o provincie nouă numită Dacia, care curând va fi împărţită în două, Dacia Ripensis între Dunăre şi Balcani, cu capitala la Ratiaria  şi Dacia Mediteraneea, la nord de aceasta, cu capitala la Serdica.

Sursa: Adrian Bejan, Istoria Daciei romane