Reforma învățământului românesc în primul deceniu după Marea Unire (1918–1930)

    Modernizare, unificare legislativă și extinderea accesului la educație

În anii imediat următori Primului Război Mondial, statul român a fost confruntat cu o provocare uriașă: integrarea provinciilor unite și reconstruirea unui sistem educațional unitar, modern și accesibil tuturor. Ministerul Instrucțiunii Publice a devenit unul dintre pilonii consolidării României Mari, orientându‑se spre:

• refacerea clădirilor școlare deteriorate de război,

• combaterea analfabetismului,

• unificarea legislației educaționale,

• extinderea rețelei de școli în noile provincii.

🏫 1. Reconstrucția și extinderea infrastructurii școlare (1922–1926)

Războiul lăsase în urmă mii de clădiri școlare avariate sau complet distruse. Între 1922 și 1926, statul a reparat toate școlile primare existente și a construit sau reconstruit 5.824 de localuri, însumând 11.115 săli de clasă.

Această campanie masivă a reprezentat „prima barieră serioasă împotriva analfabetismului”, fiind însoțită de înființarea a mii de posturi noi de învățători.

📘 2. Legea învățământului primar din 26 iulie 1924

Legea a definit un sistem primar unitar, obligatoriu și gratuit, aplicabil în întreaga țară. Structura învățământului primar cuprindea:

• grădinițe și cămine pentru copii mici,

• școala primară (7 clase pentru cei care nu continuau studiile),

• școli și cursuri pentru adulți până la 18 ani,

• școli speciale pentru copii cu dizabilități, probleme de sănătate sau dificultăți de comportament,

• instituții pentru copii orbi și surdo‑muți.

Predarea în școlile de stat se făcea în limba română, iar învățământul particular era permis, dar strict reglementat.

Obligativitatea școlii

Legea prevedea:

• amenzi pentru absențe nemotivate,

• posibilitatea transformării amenzilor în închisoare,

• recensământ școlar periodic,

• norme clare privind numirea, titularizarea și salarizarea personalului didactic.

Întreținerea școlilor era responsabilitatea comunelor, statul acoperind salariile cadrelor didactice.

📚 3. Biblioteci școlare și populare

Pentru a stimula lectura, legea impunea înființarea:

• bibliotecilor școlare, cu literatură instructivă și morală,

• bibliotecilor populare, destinate adulților și comunităților rurale.

Cărțile erau selectate de o comisie specială a Ministerului Instrucțiunii.

🌍 4. Situații speciale în noile provincii

În Transilvania, Bucovina și Basarabia, integrarea sistemului educațional a necesitat măsuri distincte:

• verificarea actelor cadrelor didactice de către comisii speciale,

• recunoașterea profesorilor din școlile pentru copii cu nevoi speciale,

• numirea provizorie a învățătorilor musulmani din Dobrogea și Cadrilater, absolvenți ai seminarului musulman.

🎓 5. Învățământul particular și educația în familie

Legea din 1925 privind învățământul particular permitea funcționarea școlilor private, iar elevii educați în familie puteau susține examene la școlile de stat, cu taxe identice celor din sistemul privat.

🏛️ 6. Reforma învățământului secundar (1928)

Legea din 15 mai 1928 a reorganizat liceul în:

• 7 clase,

• două cicluri,

• eliminarea clasei a VIII‑a.

🎓 7. Legea învățământului universitar (1932)

Universitățile din București, Iași, Cluj și Cernăuți au primit statut de instituții autonome, cu un Fond Universitar alimentat din:

• taxe de înscriere,

• taxe de examene,

• donații,

• timbre universitare,

• rețineri salariale pentru absențe nemotivate.

Accesul era permis doar absolvenților de bacalaureat.

Pe lângă universități funcționau:

• Școlile Politehnice,

• Academia de Arhitectură,

• Academiile de Arte Frumoase,

• Academiile de Muzică și Artă Dramatică,

• Institutul de Educație Fizică,

• Academiile Agronomice,

• Școala Superioară de Război.

👥 8. Accesul minorităților la educație

Datele din 1930/1931 arată o participare semnificativă a minorităților naționale în toate nivelurile de învățământ, atât în școlile de stat, cât și în cele particulare. Comunitățile maghiară, germană, evreiască, bulgară, ucraineană, rusă, turco‑tătară și altele aveau rețele educaționale consistente.

🗺️ 9. Situația școlilor în provinciile istorice

Transilvania

• 1912: 5.651 școli primare (2.655 românești).

• 1918: 5.347 școli (scădere accentuată a celor românești).

• 1922: 5.842 școli (3.611 românești).

Bucovina

• 1914: 531 școli (179 românești).

• 1922/1923: 575 școli (319 românești).

• Rata de școlarizare: 96%.

Basarabia

• 1918: nici o școală românească.

• 1920/1921: 1.747 școli (1.233 românești).

• 1923/1924: 2.041 școli; creștere masivă a numărului de învățători (de la 2.746 la 3.927).

 

 

 

Sursa: Ion Agrigoroaiei, Gheorghe Iacob, Politică și cultură în România interbelică