Imparatii crizei (193-197)

  Principalii complotişti, prefectul Laetus şi şambelanul greco-egiptean Eclectus, se gadiseră la succesiunea lui Commodus. Ei inlăturaseră orice considerente de ordin dinastic şi au hotărat ca in   schimbul unui donatiii de 300 de denari, să-l aclame ca imperator pe prefectul Romei, Publius Heluius Pertinax, repede confirmat de senat, pe care il impresionau declaraţiile tradiţionaliste ale noului suveran. Desigur, s-a votat şi condamnarea memoriei, a tiranului Commodus. Pertinax avea 66de ani.

    Ligur de obarşie, Publius Helvius Pertinax, era fiul unui libert, imbogăţit prin comerţ, ca un Trimalchio al secolului al II-lea d.C. Iar Pertinax insuşi parcă aminteşte de acei copii de liberţi inculţi, cărora aceştia, in Satyricon, declară că le-au asigurat educaţie aleasă şi condiţie socială mulţumitoare. Principele Pertinax incepuse ca profesor, , dar ulterior parcursese o strălucită carieră militară şi ecvestră, incepută prin exercitarea funcţiei de prefect de cohortă in Siria. Asumase toate miliţiile ecvestre şi mai multe procuratele corelate domeniului militar. Marcus Aurelius, care il aprecia in mod deosebit, l-a introdus in senat, prin adlecţie, in randurile foştilor pretori. Pertinax a fost consul prima oară in 175 d.C, ca, si continuare, să devină succesiv guvernator al Moesiei Superioare, delegat al impăratului in Orient, guvernator al Moesiei Inferioare, al celor trei Dacii şi al Siriei.

   După o anumită dizgraţiere, la inceputul Principatului lui Commodus, Pertinax a primit misiuni importante in Britannia şi in Africa, unde a fost proconsul. A asumat apoi prefectura Romei şi un consulat  in calitate de coleg al lui Commodus, la 1 ianuarie 192. Se bucura de o popularitate remarcabilă in randurile armatei şi populaţiei Romei, Pertinax fiind considerat un ales al zeilor.

    Econom, Pertinax a incercat să redreseze finanţele şi să revigoreze măsurile lui Hadrian de protejare a agriculturii. A rechemat de asemenea la Roma exilaţii. A provocat insă nemulţumiri, mai ales printre pretorieni, ostili măsurilor de austeritate economică.

    După un Principat care nu a durat decat 87 de zile, Pertinax a fost masacrat de anumiţi pretorieni. S-a desfăşurat o adevărată licitaţie a Principatului, la care au participat Sulpicianus, socrul lui Pertinax, şi bogatul senator Didius Iulianus, care a castigat, deoarece a oferit o donatie de 6.250 de denari pe cap de pretorian. Senatul a trebuit totuşi să accepte proclamarea ca principe a lui Marcus Seuerus Didius Iulianus, in varstă de 60 ani, rudă a juristului Salvius Iulianus şi fost guvemator-legat imperial, sub Marcus Aurelius, şi proconsul al Africii, sub Commodus.

     Reacţia legiunilor a fost deosebit de violentă. La 9 aprilie, trupele din zona danubiană, care duceau gruel războaielor impotriva barbarilor, au aclamat ca imperator pe comandantul legiunilor din Pannonia Superioară, Lucius Septimius Severus. Opţiunea lor a fost impărtăşită atat de forţele romane din Moesii, cat şi de cele din Germanii. Dar armata din Orient isi avea propriile ambiţii, care triumfaseră in 69 d.C. Aproape simultan legiunile din Siria au aclamat ca imperator pe legatul-guvernator al provinciei, Gaius Iustus Pescennius Niger, de asemenea militar competent. Niger a fost susţinut de cetăţi bogate, ca Antiochia, insă şi de părţi, armeni şi de diverse căpetenii asiatice. Avea partizani de asemenea la Roma. Clodius Albinus era preconizat ca impărat de armata din Britannia, pe care o comanda. Cu toate acestea, din competiţie a castigat Septimius Severus, mai aproape de Italia decat ceilalţi şi capabil de o prestaţie mai energică, mai eficace.

   Septimius Severus a pornit imediat, in marş forţat, spre Roma, de la Carnuntum. Septimius Severus era de asemenea considerat ales al zeilor. In Africa şi in 175, un astrolog ii prezisese un destin imperial. In 186, cand era guvernator-legat imperial in Gallii, şi-a ales soţia, Iulia Domna, in funcţie de un horoscop care prevedea că aceasta se va căsători cu un „rege". Iulia Domna, cunoscută de Septimius Severus in Siria, era fiica marelui sacerdot din Emessa, unde candva domniseră strămoşii acestuia.

   Didius Iulianus era susţinut doar de o parte dintre pretorieni, totdeauna dispuşi să schimbe impăratul, deoarece  o nouă  domnie aducea un nou donativ. De altfel pretorienii practicau tot felul de traficuri ilicite. In drum, Septimius Severus a fost primit de delegaţii senatului, cărora le-a făcut promisiuni atrăgătoare. In 28 mai 193, el a ocupat Roma fără să intampine rezistenţă. Pe 1 iunie, Didius Iulianus a fost masacrat de unul dintre soldaţii săi.

    Senatul, unde Septimius Severus era sprijinit de clanul african, s-a grăbit să-l investească principe. In cadrul unei ceremonii somptuoase, Pertinax a fost divinizat. Septimius Severus i-a rostit elogiul şi i-a adoptat cognomen-u. Concomitent, el a dizolvat garda pretoriană de sorginte italica. A infiinţat o nouă gardă pretoriană, alcătuită tot din 10.000 de soldaţi. Totuşi cohortele regrupează de acum inainte nu 500, ci 1.000 de militari. Noii pretorieni sunt recrutaţi printre cei mai performanţi militari ai legiunilor, in special ai celor danubiene, iar  privilegiul italicilor este abolit.

  Spre a impiedica decantarea secesiunii militare din Britannia, Septimius Severus a conferit titlul de Caesar lui Clodius Albinus. Intre 193-l94, războiul civil s-a mutat in Orient, unde Bizanţul a fost asediat de trupele severiene. La Cyzic (193 d.C), Niceea şi Issos (194), ele au zdrobit forţele lui Pescennius Niger. Antiochia este prădată, grav, iar Pescennius Niger, capturat, este decapitat. in 195 d.C.

   Incat  la 9 ianuarie 196 d.C, Septimius Decimus Clodius Albinus este proclamat de legiunile din Britannia imperator şi augustus. Intervenea astfel o nouă dizidentă. Clodius Albinus era şi el afro-roman, născut la Hadrumetum, in Africa proconsulară şi dintr-o familie senatorială.

    Riposta lui Septimius Severus nu s-a lăsat aşteptată. in aprilie 196 d.C, el declară Caesar pe fiul său Bassianus, viitorul Caracalla. Bătălia, desfăşurată la 19 februarie 197 d.C, a fost crancenă şi, un timp, nedecisă. Panaă la urmă Clodius Albinus a fost infrant şi ucis. Represiunea, ordonată de biruitor, a fost cumplită. Ca şi Antiochia şi Bizanţul, Lugdunum a fost jefuit si incendiat . Pretutindeni in Occident, partizanii competitorului au fost executaţi şi, In Gallii şi in Hispanii, s-a procedat la importante confiscări de averi. Nici senatul Romei nu a fost cruţat. Au fost urmăriţi in justiţie 64 de senatori, dintre care 29 au fost executaţi, in pofida jurămantului iniţial al lui Septimius Severus de a nu ucide senatori. De altfel senatul a fost forţat să reabiliteze şi chiar să divinizeze pe Commodus, acum frate al impăratului prin adopţie. S-a creat chiar o genealogie fictivă, care transforma Severii in descendenţi ai lui Nerva şi ai altor Antonini. In senat au fost introduşi acoliţi ai Severilor. De altfel, in 28 ianuarie 198, cand se celebra marea victorie repurtată asupra părţilor, noul Marcus Aurelius Antoninus-Caracalla a devenit Augustus, iar fratele lui, Publius Septimius Geta, Caesar. Intr-o atmosferă de represiuni se incheia criza consecutivă lichidării lui Commodus şi se instaura puterea Severilor.

Sursa: Eugen Cizek, Istoria Romei