Provincia Dacia sub împăratul Marcus Aurelius Antoninus (161-180)

-
     Din cei nouăsprezece ani de domnie, şaisprezece au fost ani de război efectiv. Succesiv, a trebuit să facă faţă la două mari atacuri barbare în Orient (161-166) şi la Dunăre (166-175). După doi ani de relativă linişte (175-177) a izbucnit cel de-al treilea război cu barbarii, tot la Dunăre (177-180) şi pe care n-a putut să-l încheie datorită morţii sale.
     Diplomaţia romană s-a străduit vreme îndelungată să evite conflictul cu neamurile barbare de pe malul stâng al Dunării, în mijlocul cărora străjuia ca un puternic bastion provincia Dacia. Roma nu putea duce concomitent două războaie, unul la Dunăre şi altul în Orient. Între populaţiile duşmane se află cele germanice, marcomanii, vandalii, longobarzii, quazii, lacringii, suevii, apoi cele sarmatice: roxolanii, alanii şi iazigii.
     Primul atac barbar s-a desfăşurat între anii 166-169. În 168 s-a încheiat pace cu unii dintre barbari. În 169 Marcus Aurelius porneşte o contraofensivă împotriva marcomanilor şi quazilor. Atacul combinat germano-sarmat din anul 170, îndreptat asupra Daciei şi Moesiei Superioare, le-a adus romanilor un mare dezastru. Marea ofensivă nord-dunăreană a împăratului a fost deschisă în anul 171 prin invadarea teritoriilor locuite de quazi, marcomani şi iazigi. În 173 legiunile au obţinut o victorie hotărâtoare, ceea ce i-a determinat pe quazi să ceară pace. Rezistenţa quazilor a încetat în 174, nu însă şi aceea a altor neamuri barbare.
    Provincia Dacia a fost profund afectată de războaiele cu quazii şi mai ales cu marcomanii. Unele triburi au pătruns şi au devastat regiunea auriferă a Daciei, au atacat Apulum, Porolissum. Concomitent, costobocii au invadat dinspre vest, înaintând în Peninsula Balcanică până în Attica. Urmele acestei invazii s-au păstrat în Dobrogea, la Trophaeum Traiani, unde s-a descoperit epitaful unui triumvir căzut în lupta împotriva costobocilor. La Tomis autorităţile romane au consultat oracolul spre mântuirea publică, iar la Callatis după trecerea primejdiei s-au refăcut zidurile. Nevoit să facă concesii sarmaţilor din vest, Marcus Aurelius permite iazigilor să facă comerţ cu roxolanii (ramura răsăriteană a sarmaţilor) folosind drumurile Daciei. În schimb, a reorganizat apărarea Daciei şi a adus legiunea a V-a Macedonica în provincie. Reorganizează administrativ cele trei provincii, creând Concilium trium Daciarum, adunare provincială cu sediul la Ulpia Traiana.
 
 
Sursa: Adrian Bejan, Istoria Daciei romane
 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cauzele instaurarii regimului fanariot

-
Se consideră că epoca fanariotă, în Moldova, începe în anul 1711, iar în Ţara Românească, în anul 1716. În ce priveşte cauzele instaurării acestui regim, de asemenea, s-au dat explicaţii diferite. Unii istorici au afirmat că principala cauză a introducerii acestui regim de către otomani a fost neîncrederea în domnii locali, în boierimea locală, care se ridica la luptă pentru înlăturarea suzeranităţii otomane. Alţii au afirmat că principala cauză a constat în faptul că datorită condiţiilor vitrege, boierimea locală s-a ruinat şi, ducând lipsă de bani, ea nu mai putea participa la lupta din Istanbul pentru scaunul domnesc, care era din ce în ce mai scump. Nimicirea dinastiilor domnitoare din cele două ţări româneşti au acutizat la maximum raporturile dintre diferitele partide boiereşti, fiecare străduindu-se să înainteze candidatul ei la domnie dintre boierii pământeni, evident, partida „turcofilă” fiind favorizată în această competiţie de Poartă. Atunci când şi această formă
Citiți mai multe

Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

-
Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutu
Citiți mai multe

Politica interna a lui Stefan cel Mare

-
   Preocuparea dominantă a domniei lui Ştefan a fost emanciparea Moldovei de sub stăpânirea străină. Dar lupta pentru independenţă, pentru a avea şanse de reuşită, presupunea un stat puternic, eliberat de tutela marii boierimi; şi, în acţiunea domnului efortul de centralizare a statului şi progresiva sa afirmare pe plan internaţional au fost indisolubil legate.     Statul era în primul rând domnia; de la primele sale acţiuni şi până la cele din urmă, Ştefan a desfăşurat un efort neabătut pentru consolidarea puterii domneşti. Abia înscăunat în 1457, după ce a încercat să obţină prin negocieri recunoaşterea sa de către coroana polonă şi, în acelaşi timp, izgonirea din Polonia a domnului fugar, Ştefan smulge concesiile urmărite prin expediţii militare în regatul vecin. La capătul domniei, în 1504, pentru a frânge rezistenţa unei părţi a boierimii şi pentru a-l impune ca succesor pe fiul său Bogdan, pe care-l considera cel mai apt să-i continue opera, Ştefan se ridică de pe patul de m
Citiți mai multe