Provincia Dacia sub împăratul Septimius Severus (193-211)

     Oraşele se bucură de o nouă perioadă de înflorire. Septimius Severus acordă rangul de municipiu aşezărilor de la Potaissa, unde se afla sediul legiunii V Macedonica şi de la Porolissum, alt important centru militar în nordul Daciei. Poate tot el a acordat dreptul de municipiu şi oraşelor Dierna, Tibiscum şi Apulum, iar la Apulum se întemeiază, în jurul importantului castru al legiunii XIII Gemina, un al doilea oraş, municipium Septimium Apulense, alături de mai vechea colonia Aurelia Apulensis. Unora dintre oraşe, ca de pildă Drobeta, Septimius Severus le acordă rangul mai mare de coloniae, iar Potaissei, rangul de coloniae şi dreptul italic (Ius Italicum), care pune oraşele din Dacia pe aceeaşi treaptă cu cele din Italia, ceea ce le aducea reale beneficii.

     În timpul lui se reconstruiesc în piatră mai multe castre de pământ. Este foarte probabil că tot sub Septimius Severus se organizează, poate pe o linie de apărare menţinută încă din timpul lui Hadrian, aşa-numitul limes transalutanus, de la est de Olt, astfel că acum hotarul Daciei este împins efectiv dincolo de Olt, în Muntenia, până la linia care de la Flămânda, pe Dunăre, continuă fără întrerupere până în faţa pasului Bran.

    Comerţul se desfăşoară într-o ambianţă cosmopolită, ceea ce, în cazul Daciei, presupunea o imigraţie de cetăţeni şi supuşi romani, ex toto orbe romano, dar şi a unei populaţii dacice locale, care se romanizase chiar înainte de venirea romanilor, din nevoia de a comunica cu negustorii care vorbeau latineşte şi cu clienţii veniţi să cumpere.

     Consecinţele deosebitei atenţii faţă de Dacia a lui Septimius Severus au dus la construirea de drumuri pentru transportul mărfurilor şi, bineînţeles, al trupelor, precum şi la crearea a numeroase edificii necesare administraţiei şi serviciilor publice. Septimius Severus a ales cu multă grijă guvernatorii Daciei, stabilind totodată şi garnizoane importante şi de elită între Carpaţi şi Dunăre.

     Guvernatorul Pollux Terentianus reconstruieşte la Micia băile cohortei II Flavia Commagenorum. Publius Septimius Geta, fiul împăratului, amintit într-o inscripţie de la Apulum aşezată acolo de trupele sale, a ridicat la Potaissa, în anul 195, un edificiu în numele împăratului. Fostul consul Caius Iulius Maximianus ajunge şi el guvernator în Dacia şi, drept mulţumire, el ridică un altar împăratului la Apulum. Multe inscripţii din Dacia îl amintesc pe guvernatorul Lucius Octavius Iulianus, în funcţie în anii 200/201, cel care a ridicat, întru cinstirea împăratului şi a celor doi fii, un altar la Germisara, închinat zeiţei Fortuna.

     Alţi comandanţi şi funcţionari în Dacia au lăsat urme prin inscripţii de tot felul, ca, de exemplu, legatul consular Herennius Gemellinus, procurator in Dacia Apulensis. Acesta provenea din rândul cavalerilor şi era pentru prima dată când se acorda un post atât de înalt unui membru al acestui ordin. Iniţiativa lui Septimius Severus a avut ca scop înlocuirea senatorilor care ocupaseră aproape în exclusivitate posturile cele mai importante, cu oameni dintr-un ordin inferior, mult mai supuşi şi mai devotaţi împăratului. Iniţiativa capătă mai târziu şi o formă legală, prin reforma introdusă de Gallienus.

    O deosebită atenție manifestă Septimius Severus faţă de trupele şi soldaţii de toate categoriile din Dacia. Armata care se găsea în Dacia în acea perioadă deţinea 15 unităţi auxiliare, sub formă de alae şi cohorte, recrutate în Dacia printre tinerii autohtoni. Pentru a nu-i obliga pe tinerii daci la acţiuni împotriva propriilor familii, politica statului roman a fost aceea de a-i trimite să lupte în alte provincii ale imperiului. Astfel, o unitate recrutată în Dacia şi numită vexillatio Dacorum Parthica, a luat parte la campania împotriva parţilor din anii 197-199, comandantul ei fiind decorat de împărat şi de către Iulia Domna pentru bravura sa. O altă vexillatio recrutată din Dacia în anul 196 a luat parte la luptele din Gallia, sub comanda lui Tiberius Claudianus, cu ocazia înfrângerii lui Clodius Albinus.

      Pe baza ştampilelor de pe cărămizi cu numele legiunii XIII Gemina, s-a ajuns la concluzia că pe timpul lui Septimius Severus a avut loc o intensă activitate constructivă în castrul de la Apulum, ridicându-se clădiri noi sau refăcându-se altele mai vechi. Dreptul de a se organiza în colegii şi de a avea clădiri proprii pentru întruniri chiar în castru a fost dat subofiţerilor de Septimius Severus în cadrul favorurilor acordate de el soldaţilor şi armatei.

     Toate aceste fapte demonstrează clar că, la sfârşitul secolului al II-lea, Dacia a ajuns la apogeul puterii şi importanţei sale. Iar dacă Septimius Severus a fost acuzat pentru asprimea sa, nu numai în conducerea statului, dar şi în eliminarea tuturor inamicilor reali sau potenţiali, Dacia şi locuitorii săi au avut de câştigat, deoarece măsurile adoptate de împărat au contribuit la o mai eficientă integrare a locuitorilor provinciei în viaţa economică şi politică a imperiului.

 

Sursa: Adrian Bejan, Istoria Daciei romane