Alegerile parlamentare si locale in perioada 1919-1937
În intervalul 1919-1937 au fost organizate de zece ori alegeri parlamentare
şi de trei ori alegeri comunale şi judeţene.
Alegerile parlamentare din noiembrie 1919. Prima consultare a corpului electoral organizată
în baza votului universal pentru bărbaţi s-a desfăşurat în zilele de 2
noiembrie la Cameră, 7 noiembrie la Senat şi 9 noiembrie 1919 la Colegiile
universitare. Sarcina organizării primului scrutin electoral de după război a
revenit guvernului condus de generalul Arthur Văitoianu. Până la stabilirea
definitivă a alegerilor în luna octombrie/noiembrie 1919, acestea au fost
amânate de 6 ori. Astfel, campania electorală a durat aproximativ 10 luni,
fiind cea mai lungă din perioada interbelică. Grupările şi partidele politice
au avut răgazul necesar atât pentru individualizarea propriilor acţiuni, cât
şi pentru iniţierea a numeroase tratative şi colaborări electorale care vor
caracteriza, de altfel, întreaga perioadă de pregătire a alegerilor.
Alegerile parlamentare din mai 1920. Organizarea noilor alegeri a revenit
guvernului condus de generalul Alexandru Averescu, preşedintele Partidului
Poporului. Acesta, prin decret regal, a fixat data alegerilor parlamentare în
zilele de 25, 26 şi 27 mai pentru Adunarea Deputaţilor şi în 30 şi 31 mai
pentru Senat. În perioada premergătoare alegerilor Partidul Poporului a reuşit
să atragă în rândurile sale o grupare din P. N. R. (în frunte cu Octavian Goga,
Ioan Suciu, Petru Groza) şi una din Partidul Democrat al Unirii din Bucovina
(condusă de Dori Popovici). De asemenea, guvernul a realizat un cartel
electoral cu Partidul Conservator Democrat şi cu Gruparea germanilor din
România.
Între forţele politice din opoziţie au avut loc
negocieri în vederea creării unei coaliţii capabilă să înfrunte Partidul
Poporului. Astfel, se naşte Federaţia Democraţiei Naţionale compusă din
Partidul Ţărănesc, Partidul Naţional-Democrat şi gruparea independentă – dr.
Nicolae Lupu. P. N. R. va depune liste electorale separate în circumscripţiile
din Transilvania. De asemenea, P. N. L. va candida singur, acesta traversând
încă o criză de organizare. După ce la primele alegeri parlamentare postbelice
socialiştii nu au participat, Consiliul General al Partidului Socialist, în
şedinţa sa din 11-12 aprilie 1920, a hotărât participarea la alegeri.
Rezultatele alegerilor la Adunarea Deputaţilor au fost următoarele: Partidul Poporului – 206 mandate; P. N. R. – 27
mandate; P. Ţ. Mihalache – 25 mandate; P. Ţ. Inculeţ – 23 mandate; P.
Socialist – 20 mandate; P. Conservator Democrat – 10 mandate; Gruparea
germanilor – 10 mandate ş.a.m.d. Alegerile au confirmat victoria Partidului
Poporului. Succesul era firesc, deoarece Alexandru Averescu se bucura de o
popularitate reală în acel moment. Liberalii au continuat să traverseze încă
criza intervenită după război.
Alegerile
parlamentare din februarie-martie 1922. La 19 ianuarie 1922 s-a constituit un cabinet prezidat de Ion I. C.
Brătianu, preşedintele P. N. L. Acesta va anunţa o nouă consultare a corpului
electoral pentru zilele de 1-2 martie pentru Senat, respectiv 5-7 martie 1922
pentru Adunarea Deputaţilor. În Transilvania, alegerile pentru Cameră au fost
programate în zilele de 6-7 martie 1922, în timp ce alegerile pentru Senat au
fost stabilite în zilele de 9-10 martie. Fixarea datelor de desfăşurare a
alegerilor nu era întâmplătoare. Au fost programate mai întâi alegerile pentru
Senat unde nu exista o reprezentare proporţională ci majoritate simplă.
Liberalii mizau pe un succes la Senat, în scopul ridicării moralului şi pentru
a folosi rezultatele favorabile în propaganda pentru alegerea deputaţilor, unde
lupta era mult mai dificilă. De asemenea, decalarea datelor pentru Vechiul
Regat şi Transilvania avea un scop bine determinat. În provincia
intracarpatică P. N. L. deţinea un aparat
electoral puţin numeros şi pregătit deoarece organizaţiile sale erau
noi. Aici, liberalii trebuiau să dispună de cadre de nădejde, cu experienţă
electorală. Asemenea cadre urmau să sosească de peste munţi, după ce îşi
încheiau misiunea în Vechiul Regat.
Rezultatele alegrilor parlamentare din martie 1922 au adus victoria P.
N. L. care a obţinut 60,3 % din mandate pentru Adunarea Deputaţilor, adică 222
mandate, la care se adaugă cele obţinute de partidele cartelate – 15 mandate ale Partidului Democrat al Unirii, 22 mandate ale Partidului
Ţărănesc – Ion Inculeţ şi 7 mandate ale germanilor. Opoziţia a obţinut următoarele
rezultate: Partidul Ţărănesc – 40 mandate, P. N. R. – 26 mandate, Partidul Poporului – 13 mandate, Partidul
Naţionalist-Democrat – 5 mandate, Uniunea
Maghiară – 3 mandate şi Partidul Conservator Democrat – 3 mandate. Conservatorii-progresişti nu au reuşit să
obţină nici un mandat la Cameră sau Senat şi prin aceasta ei au ieşit practic
de pe arena luptei politice.
Alegerile comunale şi judeţene din februarie
1926. Alegerile locale din
februarie 1926 erau primele de acest fel organizate în România în baza votului
universal şi aveau rolul de a desemna, după aproape 12 ani, conducerile
administrative ale tuturor comunelor urbane şi rurale, înlocuindu-se astfel
comisiile interimare în funcţie. Amânându-le în mai multe rânduri, guvernul I.
I. C. Brătianu a creat impresia că va lăsa organizarea lor în sarcina
viitorului guvern. Însă, în septembrie 1925, liberalii anunţau că vor prezida
şi alegerile comunale şi judeţene. Intenţia lor era, pe de o parte de a se
reabilita în faţa electoratului şi de a obţine dreptul de prelungire a
guvernării, iar pe de altă parte de a forma cel mai important colegiu pentru
alegerile senatoriale folosindu-se de prevederile constituţionale şi ale
legii administrative conform cărora noile consilii comunale şi judeţene aveau
dreptul de a trimite 75 de senatori în Parlament.
Fixarea alegerilor comunale şi judeţene pentru zilele de 18-20 februarie
1926 şi convocarea corpului electoral a constituit o surpriză pentru forţele politice din opoziţie, acestea
interpretând-o ca pe o încercare a P.
N. L. de a se crampona de putere şi de a-şi crea, prin instalarea în
fruntea comunelor rurale şi oraşelor a protejaţilor lor, condiţii privilegiate
la alegerile parlamentare viitoare.
În campania electorală, alături de P. N. L., s-au implicat toate formaţiunile
politice puternice: Partidul Naţional, Partidul Ţărănesc, Partidul Poporului.
Alături de acestea s-au înscris în disputa electorală şi formaţiuni politice cu
o influenţă mai restrânsă: socialiştii strânşi în Federaţia Partidelor
Socialiste din România şi Blocul Democraţiei Muncitoreşti-Ţărăneşti (organizaţie
politică legală a comuniştilor), precum şi cele ale minorităţilor etnice:
Partidul Maghiar şi Uniunea Germanilor din România.
Consiliile comunale, municipale şi judeţene alese în februarie 1926 nu
şi-au exercitat, în cea mai mare parte a lor, mandatul legal. Chiar în aprilie
1926, o dată cu venirea Partidului Poporului la putere, vom asista la primele
dizolvări. Practic, toate guvernele care s-au perindat la guvernare după 1926,
vor aplica această măsură, preferând să înlocuiască consiliile alese prin vot
universal, cu comisii interimare numite, mult mai uşor de controlat şi
manipulat.
Alegerile parlamentare
din mai 1926. Au fost primele alegeri legislative în care cetăţenii României votau
pe baza aceleiaşi legi electorale adoptată în martie 1926. Cu organizarea
noilor alegeri a fost însărcinat generalul Alexandru Averescu, preşedintele
Partidului Poporului. Acesta a fixat data scrutinului în 25 mai pentru Adunarea
Deputaţilor şi în 28 mai pentru Senat.
Partidul Poporului, cartelat cu maghiarii şi
germanii va obţine 52,09 % din totalul voturilor valabil exprimate şi, prin
aplicarea primei electorale, va întruni 75,4 % din mandatele de la Cameră (292
mandate). Blocul naţional-ţărănesc a obţinut 27,73 % din totalul voturilor şi
69 mandate de deputat. Partidul Naţional Liberal, cu toate că s-a bucurat de o
anumită bunăvoinţă a guvernului a întrunit doar 7,34 % din voturi şi 16
mandate de deputat. L. A. N. C. va obţine 4,76 % din totalul voturilor şi 10
mandate de deputaţi.
Alegerile parlamentare din iulie 1927. Au fost organizate de către guvernul
liberal condus de I. I. C. Brătianu în condiţiile în care situaţia politică din
România s-a complicat considerabil. Agravarea bolii regelui Ferdinand readucea
pe primul plan al vieţii politice problema crizei dinastice.
În urma alegrilor parlamentare din 7 iulie 1927 s-au înregistrat
următoarele rezultate: P. N. L. – 61,69 % din totalul voturilor şi 318 mandate
de deputat; P. N. Ţ. 22,09 % din voturi şi 54 mandate de deputat; Blocul
Maghiar - German – 6,28 % din totalul voturilor şi 15 mandate de deputat.
Celelalte formaţiuni politice nu au întrunit pragul electoral de 2 % pentru a
putea participa la distribuirea mandatelor.
Alegerea pentru consiliile locale s-au ţinut eşalonat. Comunele cu mai
multe sate în zilele de 9-12 februarie, cele cu un singur sat între 9-12,
16-19, 23-26 februarie şi 2-4 martie, iar la oraşe şi municipii în zilele de 14
şi 16 martie 1930. Rezultatele acestei confruntări electorale au fost, cum era
de aşteptat, favorabile guvernului naţional-ţărănesc. P. S. D. a obţinut un
număr de mandate mai mare comparativ cu alegerile din februarie 1926.
Alegerile parlamentare din iunie 1931. Sarcina organizării lor a revenit unui
guvern hibrid Iorga – Argetoianu, intitulat al „Uniunii Naţionale”. Era prima
confruntare electorală care avea loc după urcarea pe tron a lui Carol al
II-lea. Alegerile pentru Adunarea Deputaţilor au fost stabilite pentru 1 iunie
1931, iar la Senat în 4 iunie. La startul noii campanii electorale s-au prezentat un număr mai mare de
partide şi grupări politice comparabil cu alegerile de până atunci. Pe lângă
cele cunoscute se remarcau şi câteva partide noi ce debuta, ca cel al tinerilor
liberali condus de Gheorghe Brătianu şi cel ţărănesc-democrat în frunte cu
Constantin Stere.
La încheierea scrutinului, cifrele privind rezultatele pe ţară n-au
fost pe măsura aşteptărilor organizatorilor alegerilor. Majoritatea obţinută de
Uniunea Naţională era fragilă. Fără ajutorul primei de 193 de mandate, cele 96
de locuri ce reprezentau mult mai puţin decât majoritatea simplă, guvernul n-ar
fi putut uza de noul parlament nici măcar o singură zi. Inechitatea legii
electorale ieşea şi mai mult în evidenţă acum când guvernul primea 289 de
mandate la 1.389.901 voturi, iar opoziţia cu 1.420.958 voturi, avea numai 98 de
mandate.
Începând de la jumătatea lunii mai 1937, atenţia opiniei publice din
întreaga ţară s-a concentrat asupra alegerilor judeţene, alegeri care, mai mult
decât cele comunale, aveau posibilitatea, prin caracterul lor generalizat pe
judeţe, să dea indicaţii asupra orientării corpului electoral. Printre cele
dintâi s-au desfăşurat alegerile judeţene din Dâmboviţa (26 mai), Dolj (26
mai), Argeş (30 mai) şi Ilfov (30 mai). În fiecare din aceste confruntări
electorale, candidaţii naţional-ţărănişti, care au primit şi voturile
celorlalte partide şi organizaţii democratice din opoziţie, au obţinut un număr
de mandate şi de voturi ce întrecea cu mult atât pe cel întrunit de guvern, cât
şi de naţional - creştini sau georgişti.
Din iunie 1937 desfăşurarea alegerilor a intrat într-o nouă fază. În
majoritatea judeţelor ţării au început să se desfăşoare alegeri comunale şi
judeţene, fapt care a făcut ca viaţa politică a ţării să fie extrem de frământată.
O caracteristică a alegerilor desfăşurate în această perioadă a constituit-o
acţiunea guvernului Tătărescu e a împiedica desfăşurarea acestora în întreg
judeţul, cu scopul de a diviza forţele şi a evita loviturile concentrate pe
judeţe. Astfel, alegerile se desfăşurau zilnic, dar într-o zi în câteva comune
dintr-un judeţ, în altă zi în alte câteva comune ş.a.m.d.
Rezultatele alegerilor, date publicităţii la 30 decembrie, au constituit
o surpriză pentru guvernul liberal. Pentru prima oară în analele vieţii
parlamentare din România partidul care a organizat alegerile nu reuşeşte să le
câştige, P. N. L. obţinând 35,92 % din totalul voturilor valabil exprimate. În
consecinţă, pentru întâia dată din 1926 prima electorală nu era acordată nici
unui partid. Pe locul secund se situa P. N. Ţ. cu 20,4 % din voturi, iar pe
poziţia a treia, în mod surprinzător, urcase Partidul „Totul pentru Ţară” cu
15,58 % din voturi.
Sursa: Sorin Radu, Introducere in istoria contemporana a Romaniei
Comentarii
Trimiteți un comentariu