Puterea părintească la romani

     Puterea lui pater familias asupra descendenţilor este desemnată prin sintagma patria potestas şi se exercită asupra fiilor, fiicelor şi nepoţilor din fii, nu şi asupra nepoţilor din fiice, pentru că aceştia se aflau sub puterea tatălui lor.

     La origine, patria potestas a avut două caractere definitorii:

- caracterul perpetuu;

- caracterul nelimitat.

      În virtutea caracterului perpetuu, patria potestas se exercită până în momentul morţii lui pater familias. Potrivit caracterului nelimitat, pater familias putea să exercite o putere nelimitată asupra persoanelor şi bunurilor. Puterea nelimitată asupra persoanelor se explică prin faptul că pater familias avea asupra descendenţilor:

- ius vitae necisque (dreptul de viaţă şi de moarte);

- dreptul de abandon, noul născut putând fi recunoscut prin ridicarea pe braţe sau abandonat pe un loc viran;

- dreptul de vânzare, care se exercita conform Legii celor XII Table.

      Pater familias îşi putea vinde fiul de trei ori, fiecare vânzare fiind valabilă pe cinci ani, iar după cea de-a treia vânzare, fiul de familie ieşea de sub puterea lui pater familias. Acest drept se exercita şi asupra bunurilor. Toate bunurile dobândite de către fiul de familie vor intra în stăpânirea lui pater familias. Fiul de familie putea încheia numai acele acte care făceau mai bună situaţia lui pater familias.

      Puterea părintească putea lua naştere pe cale firească, prin intermediul căsătoriei sau pe cale artificială, prin adopţiune şi legitimare.

 

 

Sursa: Emil Molcuț, Drept roman