Istorie

Succesul înregistrat de Hruşciov la Congresul XX a fost urmat imediat de o perioadă de criză generată de impactul Raportului secret asupra lagărului comunist. Impulsionaţi de criza maghiară şi cea poloneză, adversarii lui Hruşciov (Molotov, Malenkov, Kaganovici) încep să se organizeze. În iunie 1957 a avut loc o tentativă a membrilor Prezidiumului de a-l forţa să demisioneze, dar Hruşciov a contraatacat convocând foarte rapid Comitetul Central care s-a pronunţat covârşitor în favoarea sa. Din acest moment, Hruşciov nu mai avea un adversari real. În martie 1958 l-a înlocuit pe Bulganin în funcţia de prim-ministru, devenind în acelaşi timp lider al statului şi al partidului. Dezgheţul şi destalinizarea se manifestă inclusiv în cultură, îndeosebi în muzică şi pictură, dar e mult mai limitat în literatură unde romanul Doctor Jivago al lui Boris Pasternak a provocat o criză de proporţii. Măsurile de liberalizare nu sunt duse niciodată până la capăt şi au rămas, în esenţă, simbolice...

Dispariţia lui Stalin a creat un imens vid politic şi ideologic întrucât regimul se identificase cu personalitatea acestuia mai bine de douăzeci de ani. Uniunea Sovietică era complet izolată şi populaţia sărăcită. Ultimul buget stalinist, cel din 1952, fusese aproape un buget de război. Urmaşii potenţiali ai lui Stalin au descoperit rapid virtuţile sistemului de conducere colegială întrucât se temeau de instalarea unuia dintre ei pe postul de lider atotputernic. Numărul membrilor Prezidiumului PCUS este redus la zece pentru a face din această instituţie un adevărat centru al autorităţii, dar puterea este în realitate deţinută de un triumvirat: Malenkov era şef al guvernului, Beria responsabil pentru securitatea internă, iar Nikita Hruşciov devenea figura dominantă în secretariatul partidului, chiar dacă nominal Malenkov păstra iniţial şi principala funcţie din partid. Astfel, Malenkov devine liderul structurilor de stat, devenite tot mai puternice în ultimii ani ai perioadei s...

Deși intervenția sovietică din 1968 urmărea uniformizarea lagărului comunist, sfârșitul anilor ’60 și întreaga decadă următoare au adus o diversificare vizibilă a modelelor comuniste din Europa de Est. Fiecare stat a început să își contureze propriul drum, oscilând între loialitate față de Moscova, reforme moderate sau naționalizare ideologică. 🇷🇴 România: național‑comunism și personalizarea extremă a puterii În România, regimul s‑a orientat către național‑comunism, fără a renunța la structura sovietică de organizare internă. Caracteristicile dominante au fost: • menținerea ortodoxiei marxist‑leniniste • socializare radicală și control total asupra societății • cultul personalității dus la paroxism • personalizarea absolută a puterii • nivel ridicat al represiunii • discurs naționalist intens Acest model a transformat România într‑unul dintre cele mai rigide regimuri din blocul estic. 🇧🇬 Bulgaria: fidelitate totală față de Moscova Sub conducerea lui Todor Jivkov, ...

În Cehoslovacia, o țară în care destalinizarea a început târziu, abia în anii ’60, primele luni ale lui 1968 au adus o schimbare politică majoră. Antonín Novotný a fost înlăturat, iar la conducere a venit o nouă echipă reformistă, avându‑l în frunte pe Alexander Dubček. Obiectivul său nu era abolirea comunismului, ci modernizarea lui: menținerea rolului conducător al Partidului Comunist, dar într‑un cadru mai deschis și mai democratic. 🗞️ Programul de Acțiune și începutul liberalizării În aprilie 1968, noua conducere a lansat celebrul Program de Acțiune, un document moderat în intenție, dar revoluționar în efect. Acesta prevedea: • eliminarea cenzurii • garantarea libertății de întrunire • posibilitatea unor alegeri reale între candidați în diverse foruri • o deschidere fără precedent în interiorul unui stat comunist Aceste reforme au declanșat un val de entuziasm în societatea cehoslovacă, dar și o profundă îngrijorare în rândul liderilor comuniști din Europa de Est. ⚠️...

Dependența profundă a regimului comunist maghiar față de Moscova a făcut ca ezitările Kremlinului, generate de criza de succesiune și începuturile destalinizării, să se reflecte rapid în tulburări interne la Budapesta. Încă din iunie 1953, Imre Nagy a lansat programul reformist „Noul curs”, un document moderat care critica excesele economice și represiunea politică impuse de Mátyás Rákosi. 🔹 „Noul curs” și primele încercări de reformă Deși promițător, „Noul curs” depindea complet de sprijinul Moscovei. Ascensiunea lui Hrușciov și declinul lui Malenkov – protectorul reformelor moderate – au dus la abandonarea programului în martie 1955. În decembrie același an, Nagy a fost exclus din Partidul Comunist Maghiar, marcând sfârșitul primei faze reformiste. 🔹 Congresul al XX‑lea și revenirea speranței Congresul al XX‑lea al PCUS (1956) a reactivat aripa moderată din Ungaria. Vara acelui an a adus îndepărtarea lui Rákosi, însă fără o schimbare reală de direcție. Conducerea a fost prelu...