Istorie

Succesul înregistrat de Hruşciov la Congresul XX a fost urmat imediat de o perioadă de criză generată de impactul Raportului secret asupra lagărului comunist. Impulsionaţi de criza maghiară şi cea poloneză, adversarii lui Hruşciov (Molotov, Malenkov, Kaganovici) încep să se organizeze. În iunie 1957 a avut loc o tentativă a membrilor Prezidiumului de a-l forţa să demisioneze, dar Hruşciov a contraatacat convocând foarte rapid Comitetul Central care s-a pronunţat covârşitor în favoarea sa. Din acest moment, Hruşciov nu mai avea un adversari real. În martie 1958 l-a înlocuit pe Bulganin în funcţia de prim-ministru, devenind în acelaşi timp lider al statului şi al partidului. Dezgheţul şi destalinizarea se manifestă inclusiv în cultură, îndeosebi în muzică şi pictură, dar e mult mai limitat în literatură unde romanul Doctor Jivago al lui Boris Pasternak a provocat o criză de proporţii. Măsurile de liberalizare nu sunt duse niciodată până la capăt şi au rămas, în esenţă, simbolice...

Dispariţia lui Stalin a creat un imens vid politic şi ideologic întrucât regimul se identificase cu personalitatea acestuia mai bine de douăzeci de ani. Uniunea Sovietică era complet izolată şi populaţia sărăcită. Ultimul buget stalinist, cel din 1952, fusese aproape un buget de război. Urmaşii potenţiali ai lui Stalin au descoperit rapid virtuţile sistemului de conducere colegială întrucât se temeau de instalarea unuia dintre ei pe postul de lider atotputernic. Numărul membrilor Prezidiumului PCUS este redus la zece pentru a face din această instituţie un adevărat centru al autorităţii, dar puterea este în realitate deţinută de un triumvirat: Malenkov era şef al guvernului, Beria responsabil pentru securitatea internă, iar Nikita Hruşciov devenea figura dominantă în secretariatul partidului, chiar dacă nominal Malenkov păstra iniţial şi principala funcţie din partid. Astfel, Malenkov devine liderul structurilor de stat, devenite tot mai puternice în ultimii ani ai perioadei s...

Deşi intervenţia sovietică fusese menită să elimine diversitatea din interiorul lagărului comunist, sfârşitul anilor ’60 şi debutul decade următoare au reprezentat momentul unei diversificări a experienţelor comuniste în Europa de Est. România s-a îndreptat spre naţional-comunism şi spre un regim puternic personalizat fără ca acest lucru să însemne abandonarea modelului sovietic în materie de organizare internă. Menţinerea ortodoxiei doctrinare şi păstrarea modelului marxist-leninst de organizare internă, socializarea radicală, cultul personalităţii dus la paroxism şi personalizarea extremă a puterii, menţinerea terorii la un nivel ridicat şi un discurs naţionalist excesiv au devenit caracteristici ale puterii de la Bucureşti. În acelaşi timp, Bulgaria lui Todor Jivkov a transformat copierea sistemului sovietic într-o virtute. Completa aliniere a ţării la toate evoluţiile din Uniunea Sovietică era proclamată în termenii cei mai extravaganţi. În septembrie 1973, Jivkov spunea...

Pe fondul unei diversităţi limitate, în Cehoslovacia, o ţară unde destalinizarea se produsese abia la începutul anilor ’60, în primele luni ale lui 1968 a fost înlăturat de la putere Novotný şi a venit la putere o nouă echipă în frunte cu Alexander Dubček. Din acest moment, Dubček a încercat să împace păstrarea rolului conducător al Partidului Comunist cu reformarea sistemului, intenţia sa nefiind demantelarea sistemului comunist. Încă din aprilie, noua echipă recunoaşte rolul conducător al partidului, dar introduce un „Program de Acţiune” care deşi se dorea moderat, a avut un impact extraordinar: eliminarea cenzurii, dreptul la întrunire, alegerea în diferite foruri prin concurenţă reală între candidaţi. Încă din martie 1968, liderii blocului comunist au început să privească cu îngrijorare evoluţiile din Cehoslovacia. Deşi conducătorul sovietic Leonid Brejnev era înclinat mai degrabă spre moderaţie, liderii comunişti est-germani şi polonezi sunt cei care manifestă cea mai mar...

Dependenţa totală a regimului comunist maghiar de Moscova a făcut ca ezitările Kremlinului datorate crizei de succesiune şi începuturilor destalinizării să se traducă la Budapesta prin tulburări similare. Încă din iunie 1953, Imre Nagy propune „Noul curs”, un document moderat care critica excesele politicii economice şi ale campaniilor represive iniţiate de Rakosi. „Noul curs” era însă complet dependent de sprijinul pe care îl primea de la Moscova şi deşi prefigura Raportul secret din 1956, ascensiunea lui Hruşciov a însemnat pentru moment şi sfârşitul experimentelor reformiste. Declinul lui Malenkov, cel care susţinuse liberalizarea limitată promovată de Nagy, a dus la abandonarea „Noului curs” în martie 1955, iar liderul maghiar a fost exclus din partidul comunist în decembrie acelaşi an. Congresul al XX-lea a oferit o nouă oportunitate moderaţilor conduşi de Nagy şi vara lui 1956 a adus îndepărtarea lui Rakosi, dar nu şi o schimbare majoră de politică sau revenirea lui Na...