URSS sub conducerea lui Nikita Hruşciov

Succesul înregistrat de Hruşciov la Congresul XX a fost urmat imediat de o perioadă de criză generată de impactul Raportului secret asupra lagărului comunist. Impulsionaţi de criza maghiară şi cea poloneză, adversarii lui Hruşciov (Molotov, Malenkov, Kaganovici) încep să se organizeze. În iunie 1957 a avut loc o tentativă a membrilor Prezidiumului de a-l forţa să demisioneze, dar Hruşciov a contraatacat convocând foarte rapid Comitetul Central care s-a pronunţat covârşitor în favoarea sa. Din acest moment, Hruşciov nu mai avea un adversari real. În martie 1958 l-a înlocuit pe Bulganin în funcţia de prim-ministru, devenind în acelaşi timp lider al statului şi al partidului.

Dezgheţul şi destalinizarea se manifestă inclusiv în cultură, îndeosebi în muzică şi pictură, dar e mult mai limitat în literatură unde romanul Doctor Jivago al lui Boris Pasternak a provocat o criză de proporţii. Măsurile de liberalizare nu sunt duse niciodată până la capăt şi au rămas, în esenţă, simbolice.

În plan economic, limitele destalinizării sunt la fel de vizibile. Tentativele descentralizatoare eşuează în mod repetat în faţa rezistenţei aparatului birocratic şi de la sfârşitul anilor ’50, Uniunea Sovietică a intrat într-o perioadă de încetinire a creşterii economice ce avea să dureze până la prăbuşirea sa.

Complexul militaro-industrial deja foarte influent a împiedicat o reorientare a priorităţilor spre industria uşoară şi agricultură. În acest ultim domeniu, după succesele iniţiale ale campaniei de desţelenire, au urmat ani de recolte dezastruoase care au forţat URSS să importe milioane de tone de cereale. Producţia de cereale a Uniunii Sovietice a crescut conform cifrelor oficiale, dar chiar dacă tendinţa este crescătoare, de notat sunt puternicele variaţii anuale.

Sfârşitul anilor cincizeci a adus şi primul Plan pe şapte ani (ianuarie 1959), obiectivul fiind depăşirea Statelor Unite din punct de vedere economic. Imensei risipe de resurse, căreia nu i se găseşte nici o soluţie, şi lipsei de realism a planificării li s-a adăugat voluntarismul ce a marcat de multe ori politica agricolă, rezultatele fiind invariabil dezastruoase.

Congresul XXII din octombrie 1961 pare să ducă mai departe destalinizarea (corpul lui Stalin este luat din mausoleul lui Lenin) şi lansează un nou mit: cel al trecerii Uniunii Sovietice la comunism. Programul adoptat aproape fără nici un fel de dezbateri prevedea pentru perioada 1961-1971 aşezarea „bazelor materiale” ale comunismului, în timp ce deceniul următor avea să aducă atingerea stadiului comunist.

Voluntarismul nu a caracterizat numai politica sa agricolă, ci şi pe cea externă, dar acest domeniu i-a atras şi cele mai multe critici alături de tentativele de reformare a partidului şi de a introduce tot mai mulţi tehnocraţi în circuitul decizional. Semieşecul din criza Berlinului şi înfrângerea în criza rachetelor din Cuba l-au făcut foarte vulnerabil. Tentativele de liberalizare culturală şi de reorientare a priorităţilor economice din perioada 1962-1964 au fost blocate de structurile de partid tot mai ostile lui.

În octombrie, poziţia sa a devenit atât de fragilă, încât nu s-a mai putut opune cererilor majorităţii Prezidiumului de a demisiona. Decizia finală a aparţinut din nou Comitetului Central care a hotărât că venise momentul ca Hruşciov să se retragă. Brejnev a preluat funcţia de prim-secretar, în timp ce Kosîghin a devenit prim-ministru.

 Sursa: Bogdan Antoniu, Alin Matei, Politica si societate in sec. XX