Războiul de succesiune la tronul polonez (1733-1738)

 

În plină pace, deschiderea unei noi succesiuni poloneze a adus Europa în faţa unei noi crize. Moartea lui August al II-lea (1 februarie 1733), electorul de Saxa şi regele Poloniei, a pus problema succesiunii pe tronul polonez, asta deoarece coroana era electivă.

Doi candidaţi s-au anunţat în cursa pentru ocuparea tronului polon: fiul regelui defunct, August, noul elector de Saxa, puternic susţinut de către Austria şi Rusia; şi socrul lui Ludovic al XV-lea, Stanislas Leszczynski, ales rege în 1704 în locul lui August al II-lea, dar detronat după victoria rusă de la Poltava, susţinut de către Franţa. Prusia era legată prin alianţă de Austria şi Rusia încă din 1726, iar aceste trei state încercau acum să-şi impună propriul candidat pe tronul polonez. Mai mult, în secret, cele trei mari puteri au alcătuit, încă din 1732, un plan comun de partaj al statului polonez. Graţie subsidiilor franceze, Stanislas a fost ales de către Dieta electorală rege al Poloniei pe 12 septembrie 173347. Rusia şi Austria nu puteau să se împace cu noua situaţie. Războiul devenea inevitabil.

Scena diplomatică era deosebit de complexă. În 1731 diplomaţia engleză se apropiase foarte mult de Viena, şi asta în detrimentul Franţei, a cărei diplomaţii percepea apropierea austro-engleză drept un eşec propriu. În 1732, Dieta imperială a acceptat Pragmatica Sancţiune, în ciuda protestelor vehemente ale Saxei şi Bavariei. Diplomaţia franceză se vedea neputincioasă şi izolată.

Deschiderea unei noi succesiuni poloneze a fost văzută de către francezi drept o ocazie prielnică pentru a-şi lua revanşa în faţa austriecilor. Chavelin, secretarul de stat francez al afacerilor străine încă din 1727, a pregătit foarte mult războiul care se întrezărea printr-o fructuoasă campanie diplomatică. A semnat cu Carol Emmanuel al III-lea, regele Piemontului, tratatul de la Torino (26 septembrie 1733), promiţându-i acestuia regiunea milaneză. Cu Filip al V-lea, regele Spaniei, prin tratatul de la Escorial (7 noiembrie 1733) a făcut primul pact de familie, lăsând să se întrevadă pentru infanţi, în afară de Parma şi aşteptarea tronului Toscanei, eventuala obţinere a Neapolelui şi a celor Două Sicilii, promise lui Don Filipe49. Printr-un acord cu Carol Albert de Bavaria i s-a permis acestuia din urmă revenirea asupra deciziei de renunţare la tronul imperial. În fine, alianţele cu Suedia şi Turcia erau menite a crea o presiune asupra Rusiei, aliata Austriei. Imprudent însă, Chavelin a conferit alianţei sale şi un caracter antienglez: el lăsa speranţă Spaniei în privinţa recuperării Gibraltarului şi întrevedea suprimarea, în profitul Franţei, a privilegiilor comerciale acordate Angliei.

Alegerea noului rege polon de către Dietă a nemulţumit profund Austria şi Rusia. Acestea au trimis trupe şi bani pentru susţinerea electorului de Saxa. Stanislas a fost forţat să părăsească Varşovia şi să se refugieze la Gdansk (octombrie 1733), în acelaşi timp August de Saxa se proclama rege al Poloniei sub numele de August al III-lea. Ludovic al XV-lea, susţinut de o puternică grupare antiaustriacă, a declarat război lui Carol al VI-lea pentru injustul tratament impus regelui legitim al Poloniei.

Spre Polonia a fost trimis doar un mic detaşament de 1.500 de soldaţi careurmau a-l ajuta le Stanislas, care era asediat în Gdansk de către ruşi şi austrieci. Nu a fost însă suficient, armata franceză eşuând în mai 1734. Polonia era acum în mâinile lui August al III-lea. Pe de altă parte, francezii au atacat pe Rhin, ocupând Kehl şi Philippsbourg, şi în Italia, unde armatele franco-piemonteze au invadat Milano şi s-au aşezat în faţa fortificaţiilor de la Mantua. În acelaşi timp, armatele spaniole conduse de către Don Carlos au ocupat cele Două Sicilii (iunie-septembrie 1734), stabilindu-şi cartierul general apoi la Neapole.

Prin tratatul de la Viena, semnat pe 2 mai 1738, s-a ajuns la rezultatul unui efort considerabil pentru menţinerea păcii în Europa.

 Sursa: Mircea Brie, Ioan Horga, Relatiile internationale de la echilibru la sfarsitul concertului european