Locuintele geto dacilor

      Locuinţele geto-dacilor  pot fi grupate in trei categorii distinctive: cu o singurǎ încǎpere, cu douǎ sau mai multe încǎperi şi poligonale. Locuinţele cu o singyrǎ încǎpere sînt toate construcţii de suprafaţǎ, chiar dacǎ aimensiunile lor le apropie, uneori, de acele adîncite, din alte pǎrţi ale Daciei.

     Locuinţele avea încǎperea de 4,30 x 2,75 m, pereţii din lemn sprijiniţi pe blocuri de calcar, podina din lut bǎtut, vatra de foc lîngǎ peretele vestic şi acoperiş din cindrilǎ. În podina locuinţei se deschidea o groapǎ (unde fusese depozitat grîu), probabil acoperitǎ, în antichitate, cu un chepeng din lemn. Alte douǎ gropi ovale, tot cu grîu carbonizat, erau în apropierea peretelui de sud al locuinţei dar în exteriorul ei.

       Locuinţele cu mai multe încǎperi s-au construit dupǎ cele douǎ sisteme tradiţionale: fie cu pari înfipţi în pǎmînt, fie cu bazǎ de piatrǎ. Majoritatea o constituie acelea din a doua categorie. În apropierea locuinţelor se aflau amenajeri gospodǎreşti cu destinaţii diferite. Rareori s-au gǎsit gropi de provizii. Rolul gropilor a fost suplinit de hambarele construite la suprafaţa solului. Cele mai multe trebuie sǎ fi fost modeste ca dimensiuni, potrivite nevoilorunei singure gospodǎrii şi construite din lemn sumar fasonat. S-au descoperit hambare ce conţinea: vase de provizii, ceramicǎ picatatǎ, grǎunţe carbonizate (douǎ specii de grîu, secarǎ şi foarte mult mei). Din complexele gospodǎreşti nu lipseau construcţiile menajere, toaletele şi gropi de gunoi. Dacii s-au dovedit buni şi ingenioşi meşteri în construirea fîntînilor şi a cisternelor. Nu departe de Costeşti, pe Valea Chiştioarei, s-a descoperit o fîntînǎ cǎptuşitǎ cu blǎni groase de gorun, pe care umezeala le ferise de contactul cu aerul şi le împiedicǎ sǎ putrezeascǎ. La Sarmizegetusa, apa unui izvor, captatǎ de o conductǎ, era adusǎ într-un butoi de lemn pentru decantare; de aici ieşea printr-o ţeavǎ de plumb cu strecurǎtoare şi ajungea în conducta de lut care ducea spre locuinţele din aşezare. Cetatea de la Blindaru avea o uriaşǎ cisternǎ construitǎ, poate sub îndrumarea unui meşter grec sau roman, dupǎ cea mai bunǎ tehnicǎ elenisticǎ: fundul şi pereţii erau acoperiţi cu mai multe straturi de ciment impermiabil, iar acoperişul boltit era fǎcut din blocuri de piatrǎ .

      Ar mai fi de amintit aici unele clǎdiri cu destinaţie specialǎ – diverse ateliere . Atelierele au fost construite aproape în întregime din lemn. La Sarmizegetusa au funcţionat, sigur, trei mari ateliere (unul de reducere a menereului de fier şi de producere a bronzului şi douǎ de fǎurǎrie ) şi alte cîteva mai mici. Nu s-a gǎsit încǎ nici un atelier de olǎrie, nici un cuptor de ars ceramicǎ, dar astfel de instalaţii au funcţionat, dupǎ cum demonstreazǎ unele descoperiri.

      Talentul, priceperea şi ingeniozitatea constructorilor geto-daci se evidenţiaǎ mai bine în cadrul construcţiilor cu caracter de cult .  Este vorba de seria sanctuarelor care, dupǎ planul lor, se împart în douǎ categorii: temple patluratere şi temple rotunde .

       Cel mai vechi sanctuar cunoscut astǎzi de pe teritoriul ţǎrii noastre , care este în acelaşi timp şi cel mai vechi din Europa, a fost recent descoperit la Parţa (com. Şag ,jud. Timiş ). El este de formǎ patrulaterǎ, mǎsurînd 14x7,50 m , compus fiind din douǎ încǎperi . Acest deosebit sanctuar se dateazǎ între 3000 şi 2850 î.e.n. aparţinînd grupului Bucovǎţ, de la sfîrşitul neoliticului mijlociu.[Sanctuarele sunt prezente în diferite faze ale epocii neolitice şi în epoca bronzului. Nu se cunosc, însǎ, pînǎ acum edificii de cult din prima epocǎ a fierului, în schimb se cunosc astǎzi un mare numǎr de edificii databile în cea de a doua vîrstǎ a fierului, ce pot fi considerate drept locuri de cult: sanctuare. Sanctuarul patrulater avea coloseul de piatrǎ sau de lemn, care formau în general aliniate. Asemenea sanctuare aveau acoperiş, cum au dovedit-o cercetǎrile mai recente, infirmîdu-se pǎrerea celor care socoteau cǎ nu aveau, ceea ce ar fi o aberaţie, dacǎ ţinem seama şi de faptul cǎ ele se aflau în regiuni muntoase la mari altitudini. Cele douǎ tipuri de sanctuare nu erau ridicate unor divinitǎţi şi au fost din aceeaşi vreme. Meritǎ sǎ amintima aici marele sanctuar rotund de la Sarmizegetusa  cu diametrul de 29,40 m şi prevǎzut cu douǎ cercuri de blocuri de andezit şi un cerc de stîlpi (coloane) groşi, de lemn. În interior se aflǎ o încǎpere absidalǎ. Unii cercetǎtǎtori au pus acest templu rotund în legǎturǎ cu existenţa unui calendar al dacilor. Problema rǎmîne încǎ deschisǎ. La Sarmizegetusa se întîlnesc douǎ feluri de sanctuare, de tipul aliamentelor: rectangulare şi circulare  în total în numǎr de 11, dintre case 9 sînt rectangulare, ridicate în perioade de timp diferite, delimitate de domnia lui Burebista şi de rǎzboaile de la începutul secolului al II-lea e.n. Construcţiile din piatrǎ de calcar se dateazǎ pe durata domniei lui Burebista şi a urmaşilor sǎi, pînǎ la Decebal, iar acele de andezit, se pare, numai pe timpul ultimului rege. Cele mai numeroase sanctuare s-au descoperit în aşa-numita incintǎ sacrǎ de la Grǎdiştea de Munte şi în preajma ori chiar în interiorul cetǎţilor din apropiere, care intrǎ în alcǎtuirea sistemului de apǎrare al Sarmizegetusei (Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie). Mai sunt apoi de adǎugat sanctuarele de la Piatra Craivii, Piatra Neamţ (Bîtca Doamnei), Barboşi, Brad, Pecica, Dolineanu, Popeşti, Cetǎţeni şi Cîrlomǎneşti.

---

Sursa: I. Glodariu - E. Iaroslavschi, Cetǎţi şi aşezǎri dacice în munţii Oraştiei

           I. H. Crişan,  Statul geto – dac

---

---