Campania otomană din anul 1538 şi consecinţele ei pentru Moldova

Anul 1538 a fost fatal pentru domnia lui Petru Rareş. Domnul Moldovei nu lasă nepedepsită campania poloneză din Moldova din anul precedent şi, în luna ianuarie, oastea moldoveană (circa 20 000 oşteni) intra în Polonia unde nimiceşte, practic, toată armata apărării curente (circa 2 000 oşteni). Încercarea polonezilor de a-l pedepsi pe Rareş suferă eşec: în februarie 1538, o nouă oaste poloneză este zdrobită pe Siret. În aceste condiţii, regele Sigismund apelează la Poartă. Solul polon Erasmus de Kretkow, sosit la Constantinopol în mai 1538, cerea ca sultanul "să numească in locul lui (a lui Petru Rareş) un alt om din neamul său în fruntea Valahiei, provincia sa tributară". Este prima solicitare de acest fel a regelui polon. Prin ea, Sigismund revine la planul otoman propus polonilor în 1533, dar refuzat atunci. Prin această cerere polonezii dau frîu liber acţiunilor otomanilor în Moldova, acceptă ca sultanul să numească domn în Moldova, ceea ce a afectat serios statutul politico-juridic al ţării.

În aşa fel, expediţia otomană asupra Moldovei din 1538 a fost direct favorizată de Polonia. Campania otomană din Moldova a fost favorizată şi de încercarea de coalizare a forţelor antiotomane, finalizată cu încheierea ligii de la Nisa (februarie 1538. Veneţia, Papa de la Roma, Imperiul Romano-German al lui Carol al V-lea). Înţelegerea de la Oradea (1538) dintre Ian Zapolia şi Ferdinand, de asemenea, nu intra în planurile otomanilor.

Faptul că Petru Rareş a aderat la coaliţia creştină, semnînd tratate de alianţă cu Habsburgii, a constituit o altă cauză a expediţiei din 1538. Nemulţumită de conducerea autoritară şi de politică externă promovată de Rareş era şi marea boierime, care s-a pronunţat pentru înlăturarea sa din domnie. Şi, în sfirşit, Petru Rareş a refuzat să plătească turcilor haraci (1538). Pentru toate acestea, "răzvrătitul" Rareş trebuia pedepsit. Iniţial, Soliman intenţiona să transforme Moldova în paşalac, dar curînd a renunţat la acest plan, dîndu-şi seama că aceasta ar putea provoca complicaţii serioase politicii otomane în Europa.

Oficial, campania otomană începe la 8 iulie, dar sultanul porneşte din Adrianopol pe 26 iulie 1538. În Moldova năvălesc şi tătarii, dar Rareş reuşeşte să-i zdrobească la Ştefăneşti.

Pornind de la faptul că sultanul, în drum spre Moldova, 1-a anunţat pe Rareş că dacă acesta îşi va cere iertare, se va supune şi va depune omagiul de credinţă, campania va fi abandonată, putem afirma că Soliman nu se grăbea să treacă Dunărea. Petru Rareş a adunat boierii (probabil la Roman) pentru a le cere sfatul. Logofătul Trotuşanu şi portarul Mihu s-au pronunţat pentru supunere benevolă, urmărind scopul de a salva ţara de invazia otomană. Petru Rareş s-a pronunţat pentru rezistenţă, dar nu a fost susţinut de către boieri.

În timp ce boierii negociau cu Soliman, la 17 august oastea poloneză trece Nistrul şi asediază Hotinul. Zadarnice au fost încercările lui Ferdinand şi Ian Zapolia de a-1 convinge pe rege să renunţe la atacul asupra Moldovei şi la necesitatea rămînerii lui Rareş în scaunul Moldovei. Atacul polonez nu poate fi interpretat altfel decat în sensul că polonii au mers împotriva Moldovei împreună cu otomanii. La 27 august, oastea otomană (circa 200 000) trece Dunărea. În aceste condiţii, a doua zi, pe 28 august Rareş începe negocierile cu Polonia, reuşind să semneze tratatul de pace prin care domnul Moldovei renunţa la Pocuţia şi se obliga să plătească polonezilor despăgubiri de război. Părţile se angajau să-şi restituie reciproc prizonierii. Respectarea tratatului trebuia să fie urmărită de Ferdinand şi Ian Zapolia.

 La 10 septembrie otomanii erau la Iaşi, iar la 15 septembrie, în faţa cetăţii Suceava. Considerand inutilă orice rezistenţă, porţile cetăţii au fost deschise în faţa lui Soliman.  

Această campanie "a dus la pierderea independenţei economice şi politice a Moldovei", "a marcat supunerea efectivă a Moldovei faţă de Poarta Otomană". Sultanul a atentat la dreptul boierilor de a alege domn în ţară şi pentru prima dată otomanii au impus în scaunul Moldovei candidatul lor.

Otomanii au ocupat Tighina şi Bugeacul. La Tighina a fost construită o cetate din piatră, iar numele oraşului a fost schimbat în Bender, formîndu-se şi o raia otomană cu acelaşi nume. Bugeacul devine loc de popas al tătarilor.

Campania otomană a provocat o perioadă îndelungată de instabilitate politică a ţării, scaunul domnesc trecînd, în perioada 1538-1572, din mînă în mînă de 12 ori. 

Sursa:  Ion Eremia, Curs Istoria medievala a romanilor