Prima împărtire a Poloniei (1772)

 

După izbucnirea războiului ruso-turc situaţia din Polonia părea a se complica. Confederaţia de la Bar era tot mai puternică pe plan intern, iar Rusia avea tot mai puţină răbdare în faţa acestor tendinţe naţionale. Frederic al II-lea spera tot mai mult în posibilitatea ocupării unor teritorii poloneze, primite drept compensaţie pentru ajutorul acordat Ecaterinei a II-a. Pe de altă parte, Austria nu putea să admită doar prezenţa Prusiei şi Rusiei în Polonia.

După succesele răsunătoare obţinute de armata rusă încă de la declanşarea conflictului cu turcii, atât Austria, cât şi Prusia erau îngrijorate de creşterea puterii Rusiei.

Încă din mai 1770, guvernul austriac a lăsat să se înţeleagă că Frederic al II-lea avea acordul său pentru ocuparea Prusiei poloneze şi a episcopatului de Ermeland. Rusia, care lăsa impresia puterii mai puţin culpabile în privinţa partajului statului polonez, părea tot mai mult a accepta în noile condiţii ideea lui Frederic al II-lea privind partajul Poloniei.

După succesele ruse din vara anului 1770, obţinute atât pe uscat, cât şi pe mare, Frederic al II-lea a obţinut din partea lui Iosif al II-lea şi a lui Kaunitz un angajament privitor la mediaţia comună a conflictului ruso-turc. O mediaţie germană a acestui conflict ar fi întărit atât poziţia Prusiei, cât şi cea a Austriei: Prusia urma să intervină pe lângă Saint-Petersburg, iar Austria la Constantinopol.

Rusiei i s-a cerut să renunţe la pretenţiile sale exagerate şi să accepte anexarea imediată a Prusiei occidentale. În eventualitatea unui refuz, prinţul Henri a lăsat să se înţeleagă eventualitatea unui război cu puterile germane. În ianuarie 1771, Ecaterina a II-a, care căuta să evite un război cu Austria, a sugerat Prusiei propriul său proiect de partaj al Poloniei. Frederic al II-lea părea să-şi fi atins propriile scopuri fără nici un conflict armat. Pentru a-şi asigura satisfacerea propriilor interese, Austria a negociat cu Poarta, semnând cu aceasta tratatul de alianţă (7 iulie 1771) prin care garanta turcilor recuperarea teritoriilor ocupate de către armata rusă (Austria îşi asigura în compensaţie o parte a Ţării Româneşti). După intervenţia lui Frederic al II-lea, Maria Tereza, în septembrie 1771, şi-a dat şi ea consimţământul pentru partajarea Poloniei. Proiectul său viza însă primirea unei părţi pentru fiecare dintre cele trei puteri vecine.

În octombrie 1771, nemulţumiţi de politica regelui, confederaţii de la Bar au decis să-l demită pe rege. Cele trei puteri au profitat de conjunctura creată în urma acestei situaţii pentru a-şi asigura teritoriile dorite.

În aprilie 1772, Maria Tereza a lansat trupele sale austriece în Galiţia şi a ocupat teritoriul care urma să fie partea sa în urma partajului; Fredieric al II-lea intra în posesia Prusiei poloneze, mai puţin a localităţilor Gdansk şi Torun; Ecaterina a II-a a luat pentru ea teritoriile poloneze ale Rusiei albe. Tratatul care a asigurat partajul teritoriilor poloneze a fost semnat la Saint-Petersburg pe 25 iulie 1772.

Frederic al II-lea îşi asigura în urma acestui partaj obiectivul său declarat în urmă cu mai mulţi ani: Prusia poloneză. El lega astfel Prusia Orientală de Brandenburg198. Ecaterina a II-a îşi asigura teritoriul de la est de Duna şi Nipru. Austria primea Galiţia Orientală (cu excepţia Cracoviei) şi o parte a Podoliei. 

 Sursa: Mircea Brie, Ioan Horga, Relatiile internationale de la echilibru la sfarsitul concertului european