Regimul comerţului braşovean în Ţara Românească

 

Compromisul realizat între Braşov, rezemat pe puterea regatului ungar, şi Ţara Românească a fost înscris în privilegiile care reglementau activitatea comercială a braşovenilor înlăuntrul ţării şi tranzitul lor spre ţări străine. Două au fost privilegiile care au creat cadrul legal, statutul negoţului braşovean în şi prin Ţara Românească, cel al lui Vlaicu, din 20 ianuarie 1368, şi cel al lui Mircea cel Bătrîn, din 6 august.

Statutul privilegiat al braşovenilor acoperea în primul rînd legătura lor comercială cu Dunărea şi Marea Neagră, aşadar negoţul lor cu sud-estul european şi cu Orientul Apropiat. Dreptul de a circula cu mărfurile lor în această direcţie, asigurarea obţinută prin acest statut împotriva unor eventuale măsuri de protecţionism comercial - politică a cărei principală manifestare în această vreme era formula depozitului obligatoriu - a fost una din feţele privilegiului exorbitant impus de braşoveni Ţării Româneşti; libera circulaţie a negustorilor era, e drept, răscumpărată prin acceptarea unor taxe vamale, dar în cadrul unui regim vamal deosebit de avantajos. Cea de a doua faţă a privilegiului smuls de braşoveni Ţării Româneşti a fost libertatea excepţional de largă pe care şi-au asigurat-o pe piaţa internă a ţării.

Mărfurile tranzitate prin Ţara Românească erau supuse unei vămi tricesimale la intrarea în ţară la Cîmpulung (1368) - de fapt o vamă centrală -, înlocuită apoi (1413) printr-o taxă vamală fixă. La înapoiere, la Dunăre, mărfurile aduse de braşoveni erau de asemenea supuse vămii (tricesirna). 36 Pe drumul Brăilei, privilegiul din 1368 a creat braşovenilor un regim încă mai favorabil, întrucît negustorii care urmau acest itinerariu nu plăteau vama decît la înapoiere, la Cîmpulung sau în apropiere. Aşadar, potrivit aşezământului vamal din 1368, aceeaşi marfă tranzitată de braşoveni prin Ţara Românească era vămuită o singură dată, la intrarea în ţară, la Cîmpulung şi la Dunăre, iar pe drumul Brăilei marfa tranzitată de braşoveni nu era supusă vămii decît la înapoiere.

Aşezămîntul vamal din 1413 a înlocuit vama tricesimală de la Cîmpulung printr-o taxă vamală fixă la Rucăr, dar limitată la un şir de produse; la ieşirea din ţară şi la înapoiere, mărfurile tranzitate de braşoveni erau supuse vămii.

De vămile interne, orăşeneşti, pentru mărfurile tranzitate, braşovenii erau cu desăvîrşire scutiţi, în virtutea privilegiului lui Vlaicu; mai mult încă, privilegiul din 1368 a suprimat expressis verbis vama internă de la Slatina, înlăturînd un obstacol din calea legăturii comerciale a Braşovului cu Vidinul, al cărui ţar, Sracimir, fusese restaurat în domnie sau se pregătea să şi-o reia.

În privinţa comerţului înlăuntrul Ţării Româneşti, braşovenii erau scutiţi prin privilegiul din 1368 cu desăvîrşire de vămi, atît la intrarea în ţară cît şi în oraşe, cu excepţia vămii orăşeneşti pe care urmau să o achite la Cîmpulung sau în apropiere. Privilegiul din 1413 menţine scutirea de vămile interne, cu excepţia vămii de la Rucăr pentru postav - introdusă în locul celei desfiinţate de la Cîmpulung -a vămii tîrgului „unde vor vinde acest postav şi a Dîmboviţei, unde aveau să suporte jumătate din suma plătită la Rucăr. Scutite total de vămi în Ţara Românească erau îndeosebi produsele meşteşugului braşovean (fier, in, pănură, pînză, săbii, cuţite, arcuri, funie etc.). Produsele naturale ale Ţării Româneşti cumpărate de braşoveni (peşte, piei, animale, brînză) plăteau o taxă la Rucăr şi, în cazul peştelui, taxe la Brăila, Tîrguşor, Tîrgovişte, Dîmboviţa.

Cele două privilegii amintite au statuat principiul răspunderii individuale a negustorilor braşoveni în Ţara Românească, îndeosebi pentru datoriile contractate aici; locuitorilor Ţării Româneşti le era interzisă despăgubirea pe socoteala bunurilor altor braşoveni, în virtutea vechiului principiu medieval al răspunderii solidare a membrilor diferitelor comunităţi umane.

Clauzele celor două privilegii, cel al lui Vlaicu şi cel al lui Mircea, au constituit cadrul în care s-au dezvoltat relaţiile comerciale între Braşov şi Ţara Românească, atît timp cît au continuat să prevaleze relaţiile politice care impuseseră acest cadru. Privilegiile emise în favoarea braşovenilor de succesorii lui Mircea şi confirmările în termeni generali ale acestor privilegii au reluat textual termenii actelor iniţiale sau le-au exprimat fidel esenţa. Unele modificări introduse în aceste acte ulterioare nu contrazic ci, dimpotrivă, confirmă statutul originar.

În virtutea acestor acorduri, negustorii braşoveni erau asimilaţi ca regim cu localnicii în privinţa comerţului dincolo de hotarele Ţării Româneşti şi beneficiau de drepturi egale şi probabil chiar superioare faţă de aceştia în activitatea lor comercială înlăuntrul hotarelor ţării. Beneficiind la tranzit de un regim care nu le impunea decît o vamă, la intrarea în ţară, în drum spre sudul Dunării şi spre Marea Neagră, şi alta la înapoiere, la vadul Dunării, braşovenii aveau un avantaj egal cu al localnicilor.

Regimul raporturilor comerciale statuat, pe de o parte, de privilegiile originare ale lui Vlaicu şi Mircea în favoarea negustorilor braşoveni şi de modificările ulterioare ale acestora, neesenţiale, iar pe de altă parte de concesiile braşovenilor pentru negustorii din Ţara Românească, acestea din urmă doar indirect cunoscute, a consacrat un raport flagrant inegal. Inegalitate în primul rînd juridică: în vreme ce braşovenii şi-au asigurat libertatea de trecere prin Ţara Românească spre regiunile transdanubiene şi maritime, în zone de activitate comercială aducătoare de mari cîştiguri, negustorii din Ţara Românească se loveau de dreptul de depozit al Braşovului, constituit şi consolidat prin multiple privilegii acordate de Ludovic de Anjou.

Legătura teritorială directă s-a transformat, în urma conflictelor şi înţelegerilor cu Ţara Românească, în zonă de liberă circulaţie comercială, cu regim vamal extrem de favorabil. Ţara Românească şi-a impus controlul asupra teritoriilor care asigurau legătura cu cursul inferior al Dunării, împotriva pretenţiilor de dominaţie ale regatului ungar în această zonă, dar şi-a consolidat acest drept prin concesii excepţionale acordate Braşovului şi, prin intermediul acestuia, regatului ungar. 

 

Sursa: Serban Papacostea, Geneza statului in evul mediu romanesc