Războiul Turco‑Austriac (1714–1718) și Tratatul de la Passarowitz: Ultima ofensivă otomană în Europa Centrală

 

După înfrângerea suferită în fața Habsburgilor și semnarea Tratatului de la Karlowitz (1699), Imperiul Otoman părea să accepte pierderea pozițiilor sale din Europa Centrală, menținute timp de peste 150 de ani. Totuși, succesele militare obținute ulterior pe frontul rusesc – inclusiv victoria de la Stănilești (1711) și tratatul avantajos de la Adrianopol (1713) – au reînviat ambițiile otomane de recucerire.

Un rol decisiv în relansarea politicii expansioniste l-a avut marele vizir Silahdîr Ali Pașa, convins că armata otomană este capabilă să revină în forță pe scena europeană.

Reluarea conflictului cu Veneția (1714–1715)

Sub influența vizirului, sultanul Ahmet al III‑lea a decis să atace din nou Republica Veneția. Momentul era favorabil: Războiul de Succesiune Spaniol epuizase resursele Habsburgilor, iar otomanii mizau pe faptul că aceștia nu vor interveni în sprijinul venețienilor.

Obiectivul strategic

• recucerirea teritoriilor pierdute în Marea Egee, în special Moreea

• reluarea ofensivei împotriva Habsburgilor după înfrângerea Veneției

Campania otomană

• decembrie 1714: încep operațiunile militare

• vara 1715: Moreea este recucerită

• cade și fortăreața Souda din Creta

Succesul otoman a fost facilitat și de populația greacă ortodoxă, nemulțumită de politica venețiană favorabilă prozelitismului catolic.

Ofensiva împotriva Austriei și bătălia decisivă de la Peterwardein (1716)

Îmbărbătați de victoriile din Mediterana, otomanii au decis să atace din nou Imperiul Habsburgic, cu scopul de a recupera Ungaria.

Inițial, situația părea favorabilă turcilor: armatele imperiale, conduse de prințul Eugen de Savoia, întâmpinau dificultăți, iar principatele imperiale refuzau să se implice într-un nou război.

Forțele angajate

• armata otomană: 120.000 de soldați, condusă de marele vizir

• armata austriacă: 70.000 de soldați, sub comanda lui Eugen de Savoia

În vara anului 1716, vizirul a pornit de la Belgrad spre Peterwardein (Slavonia). Prințul Eugen a trimis un ultimatum cerând retragerea otomană; refuzul acestuia a declanșat confruntarea.

Bătălia de la Peterwardein – 5 august 1716

• cea mai strălucită victorie a lui Eugen de Savoia

• cavaleria austriacă a dominat complet cei 30.000 de spahii

• pierderi otomane: peste 30.000 de morți și prizonieri

• marele vizir a fost ucis în luptă

Contraofensiva austriacă (1716–1717)

După victoria de la Peterwardein, austriecii au trecut la ofensivă:

• Timișoara este cucerită în octombrie 1716

• Belgradul cade în august 1717

• venețienii reușesc temporar să recupereze Moreea

Aceste succese au schimbat complet balanța de putere în regiune.

Tratatul de la Passarowitz (21 iulie 1718)

Negocierile au fost mediate de diplomați englezi și olandezi. Tratatul a consfințit victoria Austriei și a redefinit harta politică a Europei de Sud‑Est.

Consecințele teritoriale

Imperiul Otoman cedează Austriei:

• Banatul Timișoarei

• Valahia Occidentală (la vest de Olt)

• nordul Serbiei, inclusiv Belgradul

Austria își reconfirmă astfel stăpânirea asupra Ungariei și Transilvaniei.

Consecințele economice

• Austria obține aceleași privilegii comerciale ca marile puteri occidentale

• Veneția, negociind separat, pierde Moreea, cedată Porții

Impactul tratatului asupra echilibrului european

Tratatul de la Passarowitz a consolidat decisiv poziția Austriei în bazinul mijlociu al Dunării, atât militar, cât și economic. Imperiul Otoman, deși nu complet înfrânt, a intrat într-o perioadă de stagnare, pierzând inițiativa strategică în Europa.

 Sursa: Mircea Brie, Ioan Horga, Relatiile internationale de la echilibru la sfrasitul concertului european