Patrunderea reformei religioase in Transilvania

 

Reforma, care a avut adepţi în Transilvania deja din ani i 20 ai secolului al XVI-iea şi s-a răspîndit cu rapiditate după 1541 . Primele diete aveau cu privire la această chestiune o poziţie de expectativă, însă deja în 1552 s-a luat hotărîrea ca nimeni să nu fie stînjenit în practicarea propriei religi i. Dietele din 1 557 şi 1558 au confirmat această decizie şi au stabilit prin lege libertatea de credinţă. Ea se referea mai întîi la credinţa catolică şi luterană, cărora Ie-a urmat în 1564 recunoaşterea calvinismului, care a cîştigat repede influenţă, şi, încă din 1568, a unitarianismului care s-a răspîndit la început mai cu seamă în cercurile nobilimii.

Legislaţia religioasă din Trasilvania şi-a găsit forma finală în anu l157, cînd noul principe, Ştefan Bâthory, ales ca succesor al lui Ioan Sigismund, a fost nevoit să depună un jurămînt de respectare al ibertăţii celorpatru religii „recepte", deci a confesiunilor pe deplin recunoscute. Ortodocşii erau priviţi doar ca „toleraţi".

Motivele politice pentru recunoaşterea celor patru confesiuni rezultă, pe de-o parte, din nevoile militare ale ţării, care nu îşi putea permite n ici o dispută internă, iar pe de altă parte, din cadrul prestabilit de constituţie, care orienta stările, pe plan intern, spre compromis.

„Toleranţa" faţă de biserica greco-ortodoxă însemna doar că enoriaşii ei erau liberi în a-şi exercita propria religie, fără a dispune însă de aceleaşi drepturi ca cele patru confesiuni ale stări lor. Astfel, de exemplu, dreptul ortodocşilor de a-şi construi biserici era limitat, clerul dispunea de mai puţine drepturi decît omologii săi neortodocşi, în fine, şi posibilităţile de impozitare a enoriaşilor erau mai restrînse.

Reforma a cîştigat mai întîi o poziţie solidă în oraşele săseşti. Începînd cu Braşovul - unde cărturarul umanist Johannes Honterus a redactat în 1543 „Cărticica reformei" ea a devenit dominantă şi în celelalte oraşe, astfel încît „Universitatea" naţiunii săseşti a reglementat în 154 7 adeziunea în masă la lutheranism, răspînd ind pretutindeni acest imperativ prin redactarea

,,Regulamentului bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania. În 1556 a luat fiinţă la Cluj, o dată cu alegerea unui episcop propriu, Francisc Davidis (Franz sau Ferenc David), o biserică evanghelică (sau lutherană) cu limbă liturgică maghiară. Pe lîngă burghezie, s-au alăturat în acest moment lutheranismului atît o bună parte a nobilimii, cu supuşii lor cu tot, cît şi numeroşi secui, deoarece aceasta a fost prima confesiune necatolică recunoscută de către dietă.

În tîrgurile nesăseşti, în rîndurile nobilimii şi ale comunităţilor secuieşti, învăţătura lui Calvin a găsit, pe la mijlocul anilor 1560, numeroşi aderenţi, mai mult, în unele părţi ale Parţiumului confesiunea reformată devenise deja dominantă. Disputele şi neînţelegerile religioase au dus în 1559 la trecerea episcopului Davidis la crezul reformat, atrăgînd treptat după sine şi comunitatea.

Un rol important în răspîndirea ideilor Reformei şi în promovarea limbii, istoriografiei şi poeziei maghiare a jucat cărturarul Kaspar Helth (Gaspar Heltai), stabilit la Cluj, a cărui tipografie a desfăşurat o activitate deosebit de rodnică.

Deja în 1564 Biserica Reformată (Calvină) a Transilvaniei, care se afla în proces de constituire, l-a ales ca episcop pe Francisc Davidis. În jurul anului 1570, catolicismul din Transilvania a fost aproape complet marginalizat, 90% dintre membrii stărilor fiind adepţi ai unei confesiuni protestante. Doar o parte din nobilimea Parţiumului, precum şi patru dintre scaunele secuieşti, mai cu seamă Ciuc şi parţial Trei Scaune, au rămas catolice. Organizaţia Bisericii Catolice a fost dizolvată de dietă în anul 1556, iar palatul episcopal de la Alba Iulia i-a folosit de acum principelui, ca reşedinţă princiară.

 

Sursa: Harald Roth, Mica istorie a Transilvaniei