Forme de organizare social politica in Moldova intre sec. XI -XIII

 

Cercetările arheologice şi analiza materialelor survenite ca urmare a investigaţiilor de teren reflectă în primul rând latura materială a vieţii comunităţilor umane şi doar într-o mică măsură pe cea legată de structurile social-politice şi manifestările spirituale şi religioase. Viaţa socială şi formele de organizare a locuitorilor din spaţiul est-carpatic rămân insuficient cunoscute.

In literatura străină, despre populaţia românească din Moldova din primele secole ale mileniului al 11-lea s-a vorbit prin prisma . transhumantei localnicilor. Perioada secolelor XI-XI II a fost prezentată drept perioadă de tranziţie de la păstorit la sedentarism. Materialele arheologice acumulate în urma săpăturilor metodice din ultimele decenii indică permanenţa locuirii în regiune a comunităţilor româneşti.

Existenţa în regiunile est-carpatice a unor structuri militare rudimentare, implicate în diferite evenimente ale vremii este confirmată de luptele duse de românii din regiunile din nordul spaţiului carpato-nistrian, de bolohoveni, uneori alături de unguri, împotriva lui Daniil Romanovic al Haliciului, înregistrate de cronicile ruseşti în anii 1231 , 1235, 1241 şi 1257.

În literatura istorică românească şi străină s-a acreditat ideea despre existenţa şi în regiunile de la est de Carpaţi a unor formaţiuni politice prestatale cu caracter regional. Dintre acestea cel mai mult au suscitat atenţia formatiunile Câmpulung, Tigheci şi Vrancea, amintite de Dimitrie Cantemir şi aşa-zisele ţări ale berdalnicilor şi brodnicilor.

Anumite nuclee politice puteau exista si în partea de sud-est a Moldovei, în zona curburii Carpaţilor, unde valahii pomeniţi în scrisoarea papei Grigore IX manifestă anumite tendinţe de autonomie, refuzând să recunoască episcopul numit de Scaunul papal, dar şi în nordul Moldovei, unde izvoarele ruseşti semnalează pe cnezii bolohoveni.

 Sursa: Ion Tentiuc, Populatia din Moldova centrala in sec. XI - XIII