Legea electorala din 1974

 

          Legea electorală a Republicii Socialiste România nr. 67 din 20 decembrie 1974 cuprinde  o  serie  de modificări majore faţă de reglementarea de până atunci. Pornindu-se de la prevederile Constituţiei din 1965, în legea electorală din 1974 este  prevăzut  rolul  care  revine,  în  organizarea  şi  desfăşurarea  alegerilor  şi depunerea  candidaturilor,  Frontului  Unităţii  Socialiste  (F.U.S.),  cel  mai  larg organism  politic  permanent,  aflat  sub  conducerea  Partidului  Comunist  Român. În acest sens, legea este foarte clară în ceea ce priveşte rolul major al F.U.S. în desfăşurarea  alegerilor:  acesta  organiza,  sub  conducerea  Partidului  Comunist Român, participarea cetăţenilor la desfăşurarea alegerilor, campaniile electorale şi propunea candidaţi de deputaţi pentru Marea Adunare Naţională şi consiliile populare. Aşadar, dreptul de a depune candidaturi revenea numai F.U.S., şi tot acelaşi  organism  este  cel  care,  odată  candidaturile  rămase  definitive,  avea libertatea de a populariza „în adunări, prin presă, radio, televiziune sau  alte  mijloace de publicitate” candidaţii propuşi.

         Pentru  fiecare  circumscripţie  electorală  se  pot  depune   mai   multe  candidaturi,  urmând  a  fi  ales  câte  un  singur  deputat.  Durata  mandatului  deputaţilor  Marii  Adunări  Naţionale,  ai  consiliilor  populare  judeţene  şi  al  municipiului Bucureşti este neschimbată faţă de legea anterioară (rămânând de 5 ani), însă conform legii din 1974, deputaţii consiliilor populare municipale, ai consiliilor  sectoarelor  municipiului  Bucureşti,  ale  oraşelor  şi  comunelor  se alegeau o dată la 2 ani şi jumătate.

Legea  nr.  67/1974  ţinea  cont  de  prevederile  Constituţiei  privind  reducerea  numărului  deputaţilor  Marii  Adunări  Naţionale  la  349,  prevăzând determinarea numărului de circumscripţii electorale conform acestei modificări.

In ceea ce priveşte procedura de votare, completarea care apare faţă de legile electorale anterioare se referă la faptul că, în cazul în care alegătorul (care  trebuia să taie de pe buletinul de vot numele celor pe care nu dorea să-i voteze şi să-l lase neşters pe cel al candidatului preferat) lăsa neşterse numele tuturor candidaţilor  înscrişi  pe  buletinul  de  vot,  votul  său  se  considera  „pentru” candidatul  în  favoarea  căruia  vota  cel  mai  mare  număr  de  alegători  din circumscripţia  respectivă.  Legea  electorală  din  1974  cuprinde  un  capitol  neîntâlnit  până  la  acel  moment  în  legile electorale  româneşti,  referitor  la  revocarea deputaţilor în cazul în care nu-şi îndeplinesc îndatoririle ce le revin, sau pierd încrederea alegătorilor, ca urmare a comiterii unor fapte „contrare eticii şi echităţii socialiste; dreptul de propune luarea acestei măsuri aparţinea însă tot numai F.U.S., care îl exercita fie din proprie iniţiativă, fie la cererea membrilor  organizaţiilor care îl compuneau.

 

Sursa: Mihaela Melinte, Sistemul electoral din Romania in perioada regimului comunist