Legea electorala din 1952

 

Adoptată ca urmare a modificării Constituţiei din 1948 prin Constituţia  Republicii  Populare  Române  din  1952,  aceasta  modifică  unele  prevederi  ale  vechii legi electorale. Conform noii legi, vârsta minimă pentru ca o persoană să  poată avea drept de vot nu mai este 21, ci 18 ani, iar vârsta minimă pentru ca un individ să poată fi ales deputat coboară de la 25 la 23 de ani. Numărul de  locuitori pentru care se atribuie un mandat de deputat ramâne acelaşi, 40.000.

O noutate prezentă în legea electorală din 1952 se referă la posibilitatea  oferită candidaţilor de a-şi face publicitate electorală: organizaţiile oamenilor  muncii, precum şi toţi oamenii muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române,  au  dreptul  nestânjenit  de  popularizare  prin  pre să, adunări şi alte mijloace, a  candidaţilor propuşi.

Procedura tehnică de alegere este şi ea diferită faţă de cea utilizată până  atunci. Dacă la alegerile ţinute conform legii 560/1946 fiecare alegător punea ştampila  pe  lista  partidului  pe  care  dorea  să-l   voteze,  conform  noii  legi  alegătorul votează în cabina sau camera de votare, lăsând neatins pe buletinul de vot numele candidatului pe care îl votează şi ştergând cu creionul numele  candidaţilor pe care nu îi votează. Putem observa de aici şi o altă schimbare  majoră: tipul de sistem electoral se schimbă, de la reprezentarea proporţională pe  liste la un scrutin majoritar, în care fiecare alegător vota o singură persoană în  circumscripţia  din  care  făcea  parte.  Era  declarat  deputat  în  Marea Adunare Naţională deputatul care întrunea cel puţin jumătate plus unu din numărul total al  voturilor  valabil  exprimate  în  circuscripţia  electorală  respectivă.  Dacă  în aceeaşi  circumscripţie  erau  mai  mulţi  candidaţi  şi  niciunul  nu  întrunea majoritatea voturilor, se declara balotaj între primii doi candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi şi se stabilea o dtaă pentru al doilea tur de scrutin, care trebuia să aibă loc într-un interval de două săptămâni de la data primelor alegeri. Dacă, din orice cauză, în timpul  unui  mandat,  un  loc  de  deputat  se vacantează, în circumscripţia electorală respectivă sunt fixate noi alegeri, care  trebuie să aibă loc în cel mult două luni de la data declarării vacanţei.

Un alt element de noutate adus de legea nr. 9/1952 se referă la prezenţa în  textul  legii  a  unui  articol  care  stipulează  faptul  că  alegerile  dintr-o circumscripţie sunt valabile dacă la urne s-au prezentat jumătate plus unu din  numărul total al alegătorilor.  În  cazul  în  care  acest  procent  nu  este  îndeplinit, comisia electorală stabileşte repetarea alegerilor într-un interval de maxim două săptămâni de la data primelor alegeri. 

 

Sursa: Mihaela Melinte, Sistemul electoral din Romania in perioada regimului comunist