Legea electorala din 1884

Prin decretul nr. 1786, Carol I a promulgat revizuirea Constituţiei, iar  prin decretul nr. 1788 din 8 iunie 1884 este promulgată şi noua lege electorală  (140  de  articole), prin  care  se  pune  în  aplicare noul  sistem  electoral. 

Revizuirea  privea, în primul, rând extinderea dreptului de vot: prin reducerea numărului  colegiilor  de  la  patru  la  trei  pentru  alegerea  Adunării  Deputaţilor,  prin  contopirea colegiilor unu şi doi (art.58); prin scăderea censului necesar pentru a  avea drept de vot (art.59, 60, 61, 67, 68, 69) şi prin extinderea scutirilor de cens  (art.75).

Astfel, la colegiul I intrau alegătorii cu un venit funciar sau urban de cel  puţin 1200 de lei, în colegiul al II-lea intrau orăşenii care plăteau un impozit de  cel puţin 20 de lei, tot aici intrând şi cei cu profesiuni liberale, ofiţerii în retragere  şi absolvenţii învăţământului primar, care erau scutiţi de cens, iar colegiul al III-lea cuprindea pe cei care plăteau o dare cât de mică, în principal, pe săteni, care  votau tot în mod indirect. Din cei 183 de membrii ai Adunării Deputaţilor, 75  erau aleşi de colegiul I, 70 de colegiul II, 38 de colegiul III.

Pentru Senat, corpul electoral se împarte în fiecare judeţ în două colegii.  Fac parte  din primul colegiu cei care au  un venit funciar rural sau urban de cel puţin 2000 de lei anual. Nu trebuiau să îndeplinească aceste condiţii de cens:  foştii  şi  actualii  preşedinţi  sau  vicepreşedinţi  ai  vreuneia  dintre  Adunările  Legislative, deputaţii şi senatorii care făcuseră parte din două legislaturi, generalii şi coloneii, foştii miniştri sau reprezentanţi diplomatici ai ţării, membrii Curţilor de judecată, cei care au o diplomă de doctor sau de licenţiat şi care şi-au exercitat profesia şase ani, membrii Academiei Române. Fac parte din colegiu II toţi alegătorii direcţi din oraşe şi comune rurale care au un venit funciar sau urban de la 2000 de lei în jos până la 800, precum şi comercianţii şi industriaşii care plătesc patentă. În total Senatul cuprinde a 112 membri aleşi.

          De la câteva mii de alegători direcţi, la începutul domniei lui Cuza, s-a trecut în 1866 la câteva zeci de mii de alegători, numărul acestora crescând treptat, mai ales după revizuirea Constituţiei din 1884. În 1891, s-au  înregistrat în  cele  trei  colegii  47.473  de  alegători,  în  primul  colegiul  figurând  8730  de persoane, iar în cel de-al doilea 18.135.

S-a trecut un deceniu mai târziu, în 1901, la  57.347, iar în 1905 cei cu drept de vot în cele trei colegii  însumau 93.652 de persoane  care votau direct. În ciuda micşorării treptate a censului, în 1913 nu avea, totuşi, drept de vot direct decât 1,9% din populaţia ţării, 0,4% pentru Senat şi 1,5% pentru Camera. Se adaugă la aceste scăzute procente un număr de 1.139.301 alegatori cu drept de vot indirect (15,7% din populaţie). Adunând cele două categorii reiese că, în preajma Primului Război Mondial, putea vota într-un  fel sau altul 17,6% din populaţia Regatului. 

 

Sursa: Pantelimon Razvan Victor, Evolutia legislatiei electorale romanesti (1864-1938)