Evoluția legislației muncii în România modernă (secolul al XIX‑lea – începutul secolului XX)

-

 În epoca modernă, reglementările privind relațiile de muncă au cunoscut transformări semnificative, pe fondul tensiunilor tot mai vizibile dintre muncitori și patroni. În deceniile 6, 7 și 8 ale secolului al XIX‑lea, când contradicțiile sociale se manifestau încă în forme incipiente, a început procesul de organizare a proletariatului român.

🤝 Primele forme de organizare: asociațiile de ajutor reciproc

Prima etapă a organizării muncitorilor a fost apariția asociațiilor de ajutor reciproc. Muncitorii tipografi au fost primii care s-au asociat, fiind expuși prin natura profesiei lor la ideile progresiste care circulau în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Ulterior, au apărut asociațiile profesionale, ca reacție la:

• zilele de muncă de 15–16 ore,

• condițiile insalubre,

• lipsa repausului săptămânal,

• absența oricărei forme de protecție sanitară.

🕊️ Repausul dominical și primele reglementări ale timpului de muncă

Prima reglementare a repausului săptămânal a fost Legea din 6 martie 1897, care stabilea:

• pentru lucrătorii și ucenicii din mediul urban: o jumătate de zi (de la ora 12 până seara),

• pentru cei din mediul rural: maximum 12 ore de repaus.

Tot în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea au apărut primele legi privind durata zilei de muncă, precum și reglementări referitoare la munca minorilor și a femeilor. În practică însă, aceste norme erau rareori respectate.

🩺 Legislația sanitară și protecția muncii: încercări timpurii

Pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, statul a adoptat:

• Legea pentru asigurarea serviciului sanitar (1874),

• Regulamentul pentru industria insalubră (1875).

Efectele lor au fost însă minime. De aceea, în 1885 a fost adoptată o nouă Lege sanitară, care includea prevederi privind munca minorilor, fără a produce schimbări substanțiale în realitate.

lucrătorul care constrângea un alt lucrător să participe la grevă sau împiedica munca celor care nu se alăturau grevei pierdea dreptul la pensie.


 

Sursa: Ion Negru, Istoria dreptului romanesc

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Căsătoria la romani

-
      În dreptul roman sunt cunoscute două forme de căsătorie: - cu manus; - fără manus.      Multă vreme, s-a practicat numai căsătoria cu manus, în virtutea căreia femeia măritată trecea sub puterea bărbatului. Spre sfârşitul Republicii, femeile au început să trăiască în uniuni nelegitime, pentru a nu trece sub puterea bărbatului, motiv pentru care a fost sancţionată căsătoria fără manus, prin care femeia rămânea sub puterea lui pater familias din familia de origine.      Căsătoria cu manus se realiza în trei forme: - confarreatio; - usus; - coemptio .     Confarreatio este o formă de căsătorie rezervată patricienilor, căci presupunea prezenţa lui pontifex maximus şi a preotului lui Jupiter.     Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi, iar dupăexpirarea termenului de un an, femeia trecea automat sub puterea bărbatului.   ...
Citiți mai multe

Epoca Fanariotă în Țările Române: Cauze, Context și Implicații Politice

-
Epoca fanariotă reprezintă o perioadă distinctă în istoria Moldovei și a Țării Românești, marcată de dominația indirectă a Imperiului Otoman prin numirea de domni greci, proveniți din familii influente din Istanbul. Începută în Moldova în 1711 și în Țara Românească în 1716, această epocă a fost determinată de o serie de cauze politice, economice și strategice, care au redefinit raporturile dintre Poartă și elitele locale. 📆 Debutul epocii fanariote • 1711: începutul epocii fanariote în Moldova • 1716: începutul epocii fanariote în Țara Românească • Domnii locali sunt înlocuiți cu greci din Istanbul, considerați mai loiali față de Poartă 🔍 Cauzele instaurării regimului fanariot 1. Neîncrederea în domnii locali • Boierimea românească manifesta tendințe anti-otomane • Răscoale și mișcări de eliberare amenințau suzeranitatea otomană 2. Ruinarea boierimii • Condiții economice precare → boierii nu mai puteau concura financiar pentru scaunul domnesc la Istanbul • Costuri...
Citiți mai multe

Blocada continentală instaurată de Napoleon

-
      Instaurată de decretele din Berlin (noiembrie 1806) şi de la Milano (noiembrie şi decembrie 1807), blocada continentală este în primul rînd o armă de luptă împotriva Angliei, stăpîna mărilor după bătălia de la Trafalgar ( 1805). Blocada interzice oricărei nave britanice s ă acosteze în porturile Imperiului sau ale aliaţilor săi, oricărui vas neutru să se oprească în vreun port britanic, căci, în acest caz, va fi considerat proprietate britanică şi declarat susceptibil de a fi capturat în porturi sau în larg. Formă de război, blocada are o eficacitate îndoielnică. Împăratul este obligat să-i mai îndulcească aplicarea pentru ca Franţa să nu fie lipsită total de produsele coloniale iar produsele agricole şi manufacturiere să nu fie lipsite de pieţe de desfacere. În plus, amploarea contrabandei şi imposibilitatea de a interzice total accesul pe litoralul european a făcut multe breşe în blocadă.       Consecinţele blocadei asupra o...
Citiți mai multe