Reforma administrativă din 1929 și reorganizarea ministerelor în România interbelică

-

 În 1929, România a adoptat Legea pentru organizarea ministerelor, un act normativ esențial care a impus centralizarea aparatului administrativ și organizarea tuturor ministerelor într-un sistem unitar. În conformitate cu Constituția și cu această lege, regele și guvernul au devenit organele centrale ale administrației de stat, consolidând structura executivă a statului român modern.

👑 Rolul regelui și al Președintelui Consiliului de Miniștri

Constituția prevedea că Președintele Consiliului de Miniștri era desemnat de rege pentru a forma guvernul și pentru a conduce activitatea acestuia. Prim‑ministrul deținea, de regulă, și portofoliul unuia dintre ministerele importante, cel mai adesea Internele sau Externele, chiar dacă legea permitea existența miniștrilor fără portofoliu.

🏢 Extinderea și reorganizarea ministerelor (1920–1936)

Perioada interbelică a fost marcată de o serie de reorganizări instituționale menite să adapteze administrația la noile realități politice, economice și militare:

• 1920 – înființarea Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, creat pentru a gestiona problemele sociale, dar care, în practică, a servit în mare măsură interesele guvernanților.

• 1934 – înființarea Ministerului Armamentului, reflectând preocupările crescânde pentru industria de apărare.

• 1936 – înființarea Ministerului Aerului și Marinei, precum și reorganizarea unor ministere existente, în vederea consolidării capacității politice și militare a statului și a apărării integrității teritoriale.

Aceste transformări au urmărit modernizarea administrației și adaptarea ei la contextul geopolitic tensionat al anilor ’30.

🧭 Guvernul ca organ executiv colegial

Odată cu aplicarea legii din 1929, Guvernul – denumit oficial Consiliul de Miniștri – a devenit un organ executiv colegial, în cadrul căruia miniștrii se întruneau pentru a stabili direcțiile de acțiune ale statului și pentru a pune în aplicare politica guvernamentală.

Deși existau miniștri fără portofoliu, practica politică a epocii a consacrat rolul prim‑ministrului ca titular al unui minister strategic, ceea ce îi conferea o autoritate suplimentară în cadrul executivului.



Sursa: Ion Negru, Istoria dreptului romanesc

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Căsătoria la romani

-
      În dreptul roman sunt cunoscute două forme de căsătorie: - cu manus; - fără manus.      Multă vreme, s-a practicat numai căsătoria cu manus, în virtutea căreia femeia măritată trecea sub puterea bărbatului. Spre sfârşitul Republicii, femeile au început să trăiască în uniuni nelegitime, pentru a nu trece sub puterea bărbatului, motiv pentru care a fost sancţionată căsătoria fără manus, prin care femeia rămânea sub puterea lui pater familias din familia de origine.      Căsătoria cu manus se realiza în trei forme: - confarreatio; - usus; - coemptio .     Confarreatio este o formă de căsătorie rezervată patricienilor, căci presupunea prezenţa lui pontifex maximus şi a preotului lui Jupiter.     Usus consta din coabitarea vreme de un an a viitorilor soţi, iar dupăexpirarea termenului de un an, femeia trecea automat sub puterea bărbatului.   ...
Citiți mai multe

Epoca Fanariotă în Țările Române: Cauze, Context și Implicații Politice

-
Epoca fanariotă reprezintă o perioadă distinctă în istoria Moldovei și a Țării Românești, marcată de dominația indirectă a Imperiului Otoman prin numirea de domni greci, proveniți din familii influente din Istanbul. Începută în Moldova în 1711 și în Țara Românească în 1716, această epocă a fost determinată de o serie de cauze politice, economice și strategice, care au redefinit raporturile dintre Poartă și elitele locale. 📆 Debutul epocii fanariote • 1711: începutul epocii fanariote în Moldova • 1716: începutul epocii fanariote în Țara Românească • Domnii locali sunt înlocuiți cu greci din Istanbul, considerați mai loiali față de Poartă 🔍 Cauzele instaurării regimului fanariot 1. Neîncrederea în domnii locali • Boierimea românească manifesta tendințe anti-otomane • Răscoale și mișcări de eliberare amenințau suzeranitatea otomană 2. Ruinarea boierimii • Condiții economice precare → boierii nu mai puteau concura financiar pentru scaunul domnesc la Istanbul • Costuri...
Citiți mai multe

Blocada continentală instaurată de Napoleon

-
      Instaurată de decretele din Berlin (noiembrie 1806) şi de la Milano (noiembrie şi decembrie 1807), blocada continentală este în primul rînd o armă de luptă împotriva Angliei, stăpîna mărilor după bătălia de la Trafalgar ( 1805). Blocada interzice oricărei nave britanice s ă acosteze în porturile Imperiului sau ale aliaţilor săi, oricărui vas neutru să se oprească în vreun port britanic, căci, în acest caz, va fi considerat proprietate britanică şi declarat susceptibil de a fi capturat în porturi sau în larg. Formă de război, blocada are o eficacitate îndoielnică. Împăratul este obligat să-i mai îndulcească aplicarea pentru ca Franţa să nu fie lipsită total de produsele coloniale iar produsele agricole şi manufacturiere să nu fie lipsite de pieţe de desfacere. În plus, amploarea contrabandei şi imposibilitatea de a interzice total accesul pe litoralul european a făcut multe breşe în blocadă.       Consecinţele blocadei asupra o...
Citiți mai multe