Codul civil austriac aplicat in Transilvania

 

Codul civil austriac a avut aplicare pe anumite teritoriile din Transilvania, Banat şi Bucovina, unele instituţii rămânând în vigoare o lungă perioadă de timp după Marea unire.

Cu privire la persoane. Codul cuprinde dispoziţii referitoare la capacitatea de folosinţă şi la capacitatea de exerciţiu. Aceasta din urmă fiind determinată nu doar în raport de vârstă ci şi în raport de sex ori lipsa raţiunii folositoare omului. Dispoziţii similare au existat şi în legislaţia civilă maghiară.

Cu privire la vârstă, au fost stabilite în Codul civil austriac următoarele etape: copilăria cuprinde intervalul de la naştere până la vârsta de 7 ani a copilului, îi urmează impubertatea între vârsta de 7 şi 14 ani după care intervine minoratul de la 14 la 24 de ani, ultima etapă fiind majoratul pentru toţi cei care au împlinit vârsta de 24 de ani pe tot restul vieţii.

Reguli referitoare la căsătorie şi familie. Au existat în Codul civil austriac şi în legislaţia maghiară reguli cu privire la căsătorie şi la raporturile de familie.

Căsătoria era considerată ca un contract, o tranzacţie juridică încheiată de către soţi, adesori fiind precedată de logodnă fără ca lipsa logodnei să împieteze asupra încheierii căsătoriei.

Căsătoria, obligatoriu urma a fi încheiată în faţa ofiţerului stării civile, iar cu privire asupra raporturilor dintre soţi, codul menţine puterea maritală a soţului asupra soţiei şi incapacitatea femeii măritate. Au fost prevăzute şi impedimente la căsătorie, nerespectarea lor atrage nulitatea actului căsătoriei, după cum au fost stabilite reguli cu privire la divorţ. De asemenea, codul stipulează măsuri cu privire la ocrotirea minorilor, tutelă şi curatelă.

Reguli cu privire la proprietate. Un spaţiu important a fost rezervat dreptului de proprietate în Codul civil austriac. La rândul ei legislaţia civilă maghiară menţionează modurile prin care proprietatea poate fi dobândită făcându-se distincţia între proprietate deplină şi proprietate divizată. Se vorbeste despre proprietatea mineră, proprietatea apelor, despre proprietatea bunurilor obţinute prin vânat şi pescuit etc. Conceptul şi clasificarea servituţilor, naşterea şi încetarea lor precum şi a altor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate au fost reglementate în cod şi în legislaţia maghiară.

Un loc importat a fost acordat pentru reglementarea diferitelor categorii de bunuri, Codul civil austriac cuprinde dispoziţii cu privire asupra bunurilor proprietate privată dar şi cu privire la cele proprietate publică, averea statului şi bunurile proprietatea suveranului ţării.

Chiar dacă sunt inserate reguli cu privire la apărarea şi garantarea proprietăţii, în realitate, s-a urmărit ocrotirea şi garantarea proprietăţii formelor de stat burgheze. De altfel clasificarea proprietăţii în proprietate deplină şi nedeplină, a fost consecinţa existenţei unor rămăşiţe feudale în viaţa economică a ţării.

Spaţii însemnate au fost acordate de legiuitor posesiei şi consecinţelor pe care le implică. Găsim aici definiţia posesorului, bunurile care pot forma obiect al posesiunii şi formele posesiei (legitimă şi ilegitimă).

Obligaţii şi contracte. În materia obligaţiilor, codul conţine reguli asemănătoare cu cele din Codul civil român (1864). Cu toate acestea sunt deosebiri marcante pentru unele instituţii juridice, de pildă, izvoarele obligaţiilor au fost sistematizate diferit faţă de legislaţia românească; Codul civil austriac considera că drepturile personale referitoare la bunuri izvorăsc din lege, contracte sau pagube suferite. Noţiunea de pagube suferite, se referă la faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

Potrivit sistemului dreptului civil maghiar, izvoarele obligaţiilor erau diferite de cele din Codul austriac. Pe bază de doctrină şi cutumă, aici au fost stabilite următoarele izvoare ale obligaţiilor: acte juridice, fapte ilicite şi alte fapte sau împrejurări în care era inclusă şi legea. Imprecizia şi ambiguitatea legii, ca izvor al obligaţiilor, a dat prilejul lărgirii cadrului obligaţional, fiind incluse la un moment dat alături de obligaţii izvorâte din contract sau fapte juridice ilicite, diverse alte categorii de obligaţii cum ar fi cele născute din starea de vecinătate sau obligaţii bazate pe raporturile de familie.

Pentru perfectarea contractului nu era suficient acordul de voinţă al părţilor, codul impunând şi cerinţa predării lucrului. Au fost admise o serie de garanţii ale obligaţiilor şi contracte în favoarea terţilor.

Principalele cerinţe pentru încheierea contractului erau: capacitatea persoanelor, consimţământul părţilor contractante şi posibilitatea prestaţiei.

Moştenirea. A fost reglementată atât de către Codul civil austriac dar şi de legislaţia cutumiară maghiară. Ambele categorii de legislaţii au avut în vedere moştenirea legală şi testamentată, aceasta din urmă cu anumite particularităţi legate în special de formele şi modalităţile testamentare.

Testamentele erau: ordinare, publice şi private, acestea din urmă putând fi scrise şi redactate în prezenţa martorilor.

Legislaţia maghiară a cunoscut şi posibilitatea încheierii testamentului verbal. În acelasi timp codul reglementează şi instituţia codicilului, nu însă şi legislaţia maghiară.

Codicilul erau un act de ultimă vinţă prin care pot fi cuprinse diverse dispoziţii, fără ca în conţinutul său să existe numire de erezi.

Legislaţia austriacă a stipulat dreptul soţului supravieţuitor la moştenirea celuilalt soţ în raport de legătura de rudenie a celorlalţi moştenitori ai defunctului cu care venea în concurs; cu cât rudele defunctului cu care venea în concurs erau mai îndepărtate, cota de moştenire a soţului supraveţuitor era mai mare. 

Sursa: Ion Negru, Istoria dreptului romanesc