Agricultura romaneasca in perioada interbelica

 

Reforma agrarã a generat numeroase modificãri în structura proprietãtii si exploatãrii terenurilor agricole. Scopul social al reformei din anul 1921, prin care s-a dorit crearea proprietãtii mici, a fost acela de a forma o clasã tãrãneascã liberã si prosperã. A fost expropriatã, pânã în anul 1938, o suprafatã de 5.804.838 ha teren agricol, preluatã de la 18.262 proprietari, si au fost împroprietãriti 1.393.353 de tãrani. În urma aplicãrii reformei agrare, ponderea suprafetei exploatatiilor de dimensiuni reduse de pânã la 10 ha a crescut de la 43,9% la 73,7%, iar cea a exploatatiilor de dimensiuni mari, de peste 100 ha, a scãzut de la 40,2% la 10,5%.

Exploatatia de dimensiuni reduse, între 0 si 5 ha, era dominantã în agricultura interbelicã, detinând o pondere de aproximativ 75% în totalul exploatatiilor agricole si 28% din suprafata exploatatã. Totodatã, exploatatiile de mari dimensiuni, peste 500 ha, acopereau 17,6% din suprafata totalã aflatã în exploatare, ceea ce argumenteazã caracterul dual al agriculturii României, în care suprafata agricolã revine fie exploatatiilor de dimensiuni reduse, fie celor de dimensiuni mari. Exploatatiile mijlocii, cu dimensiuni cuprinse între 10 si 100 ha, detineau doar 24,2% din suprafata totalã, mai putin comparativ cu alte state europene cu suprafete agricole însemnate, precum Germania, Italia, Franta, în care exploatatiile mijlocii detineau peste 30% din teritoriul agricol.

Cu toate problemele legate de dimensiunea redusã a exploatatiilor agricole si de performanta scãzutã a acestora, agricultura, prin potentialul sãu, asigura hrana populatiei si formarea disponibilitãtilor de export. Comparativ cu alte state europene, România, cu 12.269.362 ha teren arabil si 4.318.957 ha pãsuni si fânete, se situa pe locul 6 în ceea ce priveste terenul arabil, dupã Franta, Germania, Polonia, Spania si Italia, si pe locul 8 în ceea ce priveste suprafetele ocupate cu pãsuni si fânete, dupã Anglia, Spania, Franta, Germania, Italia, Polonia si Iugoslavia.

În anul 1937, România dispunea de un fond funciar de 29.505.000 ha, din care 47,3% teren arabil (13.941.000 ha), 17,5% pãsuni si fânete, 2,2 % vii si livezi. Datele furnizate de Institutul Central de Statisticã pentru anul 1938 aratã cã suprafaþa arabilã a României era de 13.940.000 ha, în crestere fatã de perioada 1921 - 1925, când terenul arabil era de 11.224.000 ha.

Repartizarea terenului agricol pe provincii aratã cã, dintre acestea, Basarabia detine cele mai mari ponderi ale terenului dedicat semãnãturilor si sãdirilor în totalul suprafetei, 68%, conform datelor din Buletinul Statistic al României din anul 1925. Acest lucru este explicat de orografia solului si climatul de stepã din aceastã provincie, favorabile practicãrii agriculturii.

Suprafata arabilã era ocupatã, în principal, de cereale, care detineau peste 80% din suprafata arabilã, în medie, pe tarã. Ponderile suprafetelor ocupate cu cereale în totalul suprafeþelor cultivate variazã în diferite regiuni de la 88% în Vechiul Regat, la 64% în Bucovina.

Din categoria cerealelor, ponderile cele mai însemnate reveneau terenurilor însãmântate cu porumb si grâu, 44%, respectiv 31% din totalul suprafeþei cultivate cu cereale, produse ce contribuie la asigurarea securitãtii alimentare a populatiei, hrana animalelor si formarea disponibilitatilor de export. În perioada interbelicã, România exporta între 2 milioane si 3 milioane de tone de cereale, principalii parteneri comerciali fiind statele din Europa de Vest: Germania, Austria, Marea Britanie.

Luând în considerare suprafaþa cultivatã cu cereale, România, cu o suprafatã de 9.588.000 ha, se situa pe locul trei în Europa, dupã Franta si Germania. România se plasa pe primul loc în ceea ce priveste suprafata cultivata cu porumb, care ocupa 3.405.000 ha, 36% din suprafata cultivatã cu porumb în Europa. Grâul se cultiva pe 2.690.000 ha, ceea ce situa tara noastrã pe locul patru, dupã Franta, Italia si Spania.

Din categoria plantelor alimentare, cele mai mari suprafete erau cultivate cu cartofi, peste 200 mii hectare, dovlecei, pepeni, fasole, varzã, ceapã, mazãre, linte, bob si nãut. Leguminoasele si dovleceii se cultivau preponderant printre porumb si mai putin în culturã liberã. Bucovina, desi detinea o suprafatã agricolã de patru ori mai micã decât Basarabia, în anul 1924, a cultivat cu fasole printre porumb o suprafatã mai mare decât Basarabia,17.854 ha fatã de 13.923 ha.

Din categoria plantelor industriale, se remarcã suprafetele întinse cultivate cu floarea soarelui, 193.125 ha, soia, 94.691 ha si rapitã, 90.151 ha, urmate de cânepã, sfeclã de zahãr, in, tutun, mustar, bumbac.

În perioada 1923 - 1927, sfecla de zahãr ocupa, în medie, 64.427 ha, în principal în zona de est a tãrii, în provinciile Basarabia si Bucovina. Tutunul, cultivat pe suprafete variabile de la un an la altul, cuprinse între 10.000 ha si 36.000 ha, în perioada 1921 - 1938, ocupa teritorii întinse în regiunile Muntenia.

Pãsunile, în suprafatã totalã de 2.936.006 ha, în anul 1924, ocupau arii întinse în Basarabia si Transilvania. Asa cum se specificã în Buletinul Statistic al României din anul 1925, productia pãsunilor era mai mare în Transilvania, deoarece acestea se regãseau cu deosebire în zona montanã, unde climatul era favorabil, fiind mai umed. În Basarabia, însã, pãsunile se gãseau într-un climat de stepã, iar productia era mai redusã.

Fânetele ocupau 1.932.500 ha, din care 1.420.700 ha erau fânete naturale si 511.800 ha erau fânete cultivate. În anul 1924, 62% din suprafata fânetelor se regãsea în Transilvania. Luând în considerare, însã, ponderea fânetelor în suprafata totalã de teren, în Bucovina, fatã de celelalte teritorii, aceasta avea nivelul maxim, de 10%.

Vita de vie si pomii fructiferi ocupau suprafete de 500.000 ha, cele mai întinse plantatii regãsindu-se în Vechiul Regat si Basarabia, 201.583 ha, respectiv 159.122 ha, în anul 1924. De remarcat faptul cã, în comparatie cu suprafata totalã a teritoriului, în Basarabia vita de vie ocupã mai mult teren decât în Vechiul Regat.

Înzestrarea tehnicã a agriculturii interbelice era redusã. România si alte tãri care aveau potenþial agricol ridicat, precum Polonia, Bulgaria, Iugoslavia, dar care nu dispuneau de suficiente utilaje agricole, înregistrau productii mai reduse la hectar, comparativ cu state precum Germania, Anglia, Franta, în care se utilizau masini si utilaje pentru desfãsurarea lucrãrilor agricole.

În anul 1935, existau 4.685 tractoare, revenind câte un tractor la 2.343 ha de teren arabil, 8.984 alte generatoare de fortã motrice, 14.664 batoze, 2,2 milioane pluguri, 2 milioane grape, 6,8 milioane sape, 2,3 milioane care si cãrute, 72 mii semãnãtori, 86 mii secerãtori si masini de scos rãdãcini.

Alãturi de masini si utilaje, regãsite în evidentele statistice sub denumirea de inventar mort, se utilizau animalele de muncã, denumite inventar viu. Ministerul Agriculturii si Domeniilor raporta, pentru anul 1935, 36,9% dintre gospodãrii ca neavând animale de muncã, 10,9% dintre gospodãrii aveau doar un animal de muncã, 40,6% dispuneau de un atelaj complet, iar 11,6% dintre gospodãrii aveau peste trei animale de muncã. În medie, la nivelul României, se foloseau 13,2 cai si 7,9 boi la 100 ha de teren arabil.

Exportul de produse agricole se realiza, în principal, cu produse neprelucrate: cereale, seminte si plante, animale vii. În perioada 1929 - 1938, România exporta între 1 milion si 3 milioane tone de cereale, între 30 mii si 90 mii tone de animale vii, între 13 mii tone si 29 mii tone de produse animale si alimentare si între 60 mii si 165 mii tone de seminte si plante.

Ponderea produselor agricole în totalul exportului României se situa în intervalul 58,8% si 75%, arãtând importanta agriculturii în economia interbelicã. Principalele destinatii ale produselor agricole românesti erau Belgia, Grecia, Italia, Olanda, Anglia, Germania etc. pentru grâu, Austria pentru ovãz si secarã, Germania si Cehoslovacia pentru porumb, Austria, Cehoslovacia si Italia pentru animale vii, Germania si Austria pentru produse animale alimentare.

Având în vedere analiza situatiei sectorului agricol românesc în perioada interbelicã, putem afirma cã agricultura era o ramurã economicã importantã, atât ca ocupatie pentru populatie, cât si ca furnizor de produse pentru asigurarea securitãtii alimentare a familiei si formarea disponibilitãtilor de export. Agricultura se realiza în sistem extensiv, pe parcele fãrãmitate, utilizând preponderent energia umanã si animalã, ceea ce genera un grad redus de productivitate.

 Sursa: Nicolae Istudor si altii, Romania un secol de istorie - date statistice