Universitati romanesti in perioada interbelica

 

Perioada de după 1918 s-a caracterizat prin formarea multor instituții de învățământ superior, respectiv prin apariția de noi facultăți în diferite zone ale țării, cu precădere în noile provincii: Basarabia, Transilvania și Bucovina.

Cele mai vechi instituții de învățământ superior din țară ar fi: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași în 1813, când s-a înființat o secție specială de inginerie civilă 4 , Universitatea Politehnica – anul 1818, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București în anul 1852 (prin facultatea de Medicină Veterinară). Apoi, în anul 1857 Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, ca să nu mai vorbim că în 1860–1864–1867 până în 1912 s-au înființat un număr foarte mare de facultăți. În 1913 s-a fondat Academia de Înalte Studii Industriale și Comerciale din București, actuala Academie de Studii Economice. În 1934 Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București etc.

Primele anuare statistice ale României prezentau faptul că în anul 1900 erau înregistrate zece facultăți în București și șase în Iași, iar în anul școlar 1937-1938 din 44 de instituții existente anterior, funcționau 39 de facultăți în șapte orașe, astfel: în București erau 15 facultăți, în Cluj, șapte facultăți, în Iași, șase facultăți, în Cernăuți, patru facultăți, în Timișoara două, în Chișinău două și în Oradea o facultate.

La 22 aprilie 1932 s-a adoptat Legea pentru organizarea învățământului universitar. Conform Art. 1 din cadrul respectivei legi, sistemul universitar era organizatîn patru universități, cele din București, Iași, Cluj și Cernăuți. Facultatea de Drept din Oradea era subordonată – pentru problemele de învățământ – Universității din București.

 

 Sursa: Iordan Petrescu,  Emilia Gogu, Constantin Anghelache, Madalina Anghel, Geneza si evolutia imvatamantului superior din Romania. Date statistice