Scurt istoric al turismului in Romania

 

Turismul s-a manifestat sporadic la începuturile sale pe teritoriul tãrilor românesti din cauza nesigurantei drumurilor, principala formã de activitate turisticã fiind pelerinajul religios, formã care în perioada socialist comunistã (1944-1989) nu va mai fi sustinutã de cãtre stat.

Documentele vremii aratã cã primele forme de turism erau de masã, etnofolclorice, organizate cu prilejul unor momente festive, traditionale: sãrbatori folclorice, serbãri câmpenesti, târguri sau hramuri. Treptat se delimiteazã turismul balnear, acesta fiind mentionat în localitãtile: Bãile Felix în sec. al XV-lea, Ivanda (Timis) si Lipova (Arad) în sec. al XVI-lea, Bazna în sec. al XVII-lea, Bãile Herculane în anul 1734, Olãnesti în 1760, Borsec în 1770, Vatra Dornei în 1788. Conform documentelor administrative în secolul al XIX-lea existau 23 de statiuni de interes general, 78 de interes local si 38 de localitãti cu izvoare minerale.

Primele asociatii cu activitãti turistice care apar în spatiul românesc sunt de mentionat: „Trinitatea vremelnicã" din 1869, având ca scop de a întreprinde excursiuni si „Asociatia Alpinã a Transilvaniei" din 1873 înfiintatã la Brasov, constituitã din 15 români si 43 de sasi, care avea ca scop cercetarea Carpatilor, îmbunãtãtirea comunicatiilor si organizarea de excursii.

Aceste asociatii si organizatii de turism care si-au desfãsurat activitatea înainte de primul rãzboi mondial si în perioada interbelicã s-au preocupat la început preponderent de zonele montane prin construirea de cabane si case de adãpost (refugii), amenajãri de drumuri, poteci, marcaje, precum si organizarea de cursuri de schi, publicarea de monografii turistice, almanahuri, ghiduri, hãrti, pliante etc.

O mãsurã importantã care a avut în vedere atragerea de turisti strãini s-a luat prin Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 836, publicat în Monitorul Oficial nr. 166, din 22 martie 1933, când s-a hotãrât scutirea si reducerea taxelor consulare pentru automobilistii si turistii strãini care vizitau România cel putin cinci zile, în scopuri turistice sau balneare.

Reglementarea Codului Muncii privind drepturile salariatilor a favorizat o rapidã dezvoltare în domeniul turismului. Concediul de odihnã a fost reglementat pentru prima datã în România prin Legea contractelor de muncã din 5 aprilie 1929, modificatã dupã 23 august 1944 prin Decretul nr. 314/1944, devenind un drept funadmental al salariatilor prin Constituþia din 13 aprilie 1948. Aceste modificãri care privesc Codul Muncii au atras dupã sine un interes crescut al statului pentru acest domeniu economic care a dus la dezvoltarea infrastructurii turismului românesc, a serviciilor de tratament balnear, a ridicãrii gradului de confort si de cazare sezonierã.

O altã mãsurã importantã a constat în constientizarea bogãtiilor naturale si în promovarea lor peste hotarele tãrii. Dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, odatã cu instaurarea regimului socialist, activitãtile de turism au devenit o prioritate, fiind vizati în principal toate categoriile de functionari publici, muncitori, tãrani cooperatisti si familiile acestora trimisi în excursii, concedii de odihnã si concedii medicale tratamente baleneoclimaterice.

Cresterea numãrului de turisti s-a datorat în mare parte dezvoltãrii si modernizãrii infrastructurii de transport, a retelelor de postã, a retelelor de telecomunicatii, a retelei comerciale, precum si modernizãrilor fãcute în mediului rural si a infrastructurii sociale.

A doua parte a anilor '60 mai este cunoscutã pentru relaxarea politicã a României fatã de Occident, ceea ce a dus la adoptarea unei politici mai lejere fatã de circulatia în afara granitelor. Astfel se observã o dezvoltare a turismului international care a reprezentat, la acea vreme, o realã sursã de fonduri valutare. Acest lucru a necesitat însã modernizarea si extinderea spatiilor de cazare, instruirea unui personal calificat specializat în domeniul turismului  precum si o campanie publicitarã mai percutantã pentru atragerea turistilor strãini în noile zone turistice apãrute (de exemplu zona litoralã).

În anul 1968 s-a înfiintat Biroul de Turism pentru Tineret, organ central specializat care avea ca obiect de activitate stimularea si facilitarea turismului în rândul tuturor categoriilor de tineri, în principal prin organizarea de excursii si tabere pentru copii, studenti si tineri salariati. Dezvoltarea capacitãtii de cazare si a infrastructurii de transport accentuate în anii 1970 au permis sporirea constantã a numãrului de turisti care îsi petreceau concediile de odihnã în România. Între anii 1976-1985 capacitãtile de cazare au crescut cu 32,7%. Cele mai mari cresteri s-au înregistrat la statiunile balneare, 54,5%, urmate de zona litoralã, cu 33,6%, si zona montanã cu 15,1% . Modernizarea bazei turistice a devenit un obiectiv de interes naþional si o actiune permanentã, realizatã cu materiale, echipamente, aparaturã, instalatii si dotãri existente în acea perioadã în tarã.

 

 

 Sursa: Florentina Viorica Gheorghe si altii, Romania un secol de istorie. Date statistice