De la olăcari la milioane de abonați: evoluția spectaculoasă a comunicațiilor în România

 

Istoria comunicațiilor în România este o poveste fascinantă despre adaptare, progres și conectivitate. Începând cu secolul al XIV-lea, când domnitorii Moldovei și ai Țării Românești se informau prin intermediul călărașilor și lipscanilor, până la apariția serviciilor poștale, telegrafice, telefonice și radio, România a parcurs un drum lung și spectaculos. De la caii de olac puși la dispoziție de săteni, la milioane de abonați la telefon și radio, fiecare etapă reflectă transformările sociale, politice și tehnologice ale epocii.

🐎 Primele forme de curierat și poștă oficială

• În 1399, Mircea cel Bătrân emite un hrisov ce atestă existența curierilor – olăcarii – în slujba domnitorilor.

• Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, administrația otomană organizează serviciul poștal, concesionat antreprenorilor privați.

• În 1797, existau deja 800 de surugii, rotari și dârvari implicați în transportul corespondenței.

• După Tratatul de la Adrianopol (1829), Moldova și Țara Românească înființează servicii proprii de transport poștal.

✉️ Cap de bour și explozia corespondenței

• Prima emisiune de mărci poștale românești – „Cap de bour” – apare la 15 iulie 1858, fiind o premieră în sud-estul Europei.

• În 1891–1892, se expediau aproape 15 milioane de scrisori ordinare și recomandate.

• În 1910–1911, volumul ajunge la 35 milioane, aproape dublu față de începutul secolului.

• În 1914–1915, corespondența internă și externă atinge 161 milioane de trimiteri.

• După război, în 1920–1921, volumul scade la 146,3 milioane, dar revine la 374 milioane în 1989, înainte de a începe un declin.

📡 Telegrafia – rețeaua care unea România

• În 1905–1906, România avea 7.300 km de linii telegrafice.

• În 1915–1916, lungimea rețelei crește cu 53,3%, depășind dublul valorii din 1913–1914.

• În 1938, rețeaua ajunge la 20.800 km.

• Anul 1942 marchează un record: 6,6 milioane telegrame expediate, cu peste 171 milioane cuvinte.

☎️ Telefonia – de la 10 stațiuni la milioane de abonați

• În 1896–1897 existau 10 stațiuni telefonice centrale și doar 20 cabine publice.

• În 1910–1911, numărul stațiunilor crește de 5,5 ori, iar cabinele publice ajung la aproape 3.000.

• Lungimea liniilor telefonice urbane crește de la 175 km la 1.432 km în doar 15 ani.

• Liniile interurbane explodează: de la 1.185 km în 1896–1897 la 38.023 km în 1910–1911.

• În 1938 existau 68.800 abonamente telefonice, iar în 1989 se ajunge la 2,3 milioane.

📻 Radio – un nou canal de comunicare în masă

• În 1927, doar 7.900 români aveau abonament la radio.

• În 1938, numărul crește la 274.300.

• În 1990, se înregistrează 2,4 milioane abonamente, iar în 2007 se ajunge la 5,1 milioane.

De la olăcarii medievali la rețelele moderne de telefonie și radio, România a construit un sistem de comunicații care a evoluat odată cu societatea. Fiecare etapă – poșta, telegraful, telefonul, radioul – a reflectat nevoia tot mai mare de conectivitate, informare și eficiență. Într-o lume digitală, aceste fundamente istorice rămân relevante, amintindu-ne cât de departe am ajuns și cât potențial mai avem de explorat.

 Sursa: Isaic Maniu Alexandru si altii, Romania un secol de istorie. Date statistice