Transformarea forței de muncă în România: de la agricultură dominantă la diversificare economică
🌾 Introducere: România post-Marea Unire – o economie în căutarea echilibrului
După Marea Unire din 1918, România s-a conturat ca o țară preponderent agrară, cu o populație majoritar ocupată în agricultură și creșterea animalelor. În lipsa unei infrastructuri industriale solide, a capitalului și a unei legislații economice moderne, dezvoltarea industriei a fost lentă și fragmentată. Evoluția forței de muncă românești reflectă fidel transformările economice, sociale și politice ale secolului XX, de la ucenicia copiilor în ateliere meșteșugărești până la industrializarea socialistă și provocările tranziției post-comuniste.
🛠️ Primele forme de industrie și calificare profesională
• Industria românească își are originile în secolul XIX, în producția de spirt, bere, bumbac și postav.
• Alte activități meșteșugărești includeau fabricarea de chibrituri, lumânări, sticlă și cărămizi.
• Gradul ridicat de analfabetism limita calificarea forței de muncă, iar educația superioară era accesibilă doar în marile orașe europene.
• Ucenicia era o formă de instruire practică, cu băieții dominând numeric și diversitatea meseriilor (croitori, lăcătuși, tâmplari, mecanici, fierari etc.), iar fetele activând preponderent în croitorie și coafură.
📮 Poșta Română – catalizator al alfabetizării și angajării
• Rețeaua extinsă de unități poștale atrăgea personal calificat, contribuind la alfabetizarea populației.
• Între 1905 și 1923, numărul funcționarilor poștali s-a triplat, reflectând extinderea serviciilor și creșterea cererii de comunicare.
🛢️ Petrolul – motorul industrializării timpurii
• România a fost prima țară din lume care a exportat benzină, începând cu anii 1900.
• La Câmpina s-a înființat prima școală de maiștri sondori și rafinori din lume, cu muncitori solicitați internațional.
• În 1936, personalul minier era distribuit astfel:
• 26,2% în explorări petrolifere
• 26,3% în mine de cărbuni
• 36% în cariere și explorări miniere
🌱 Agricultura – pilonul ocupării populației
• În 1941, 71,6% din populația României era agricolă (9,7 milioane persoane).
• Dintre aceștia, 6,5 milioane activi și 3,2 milioane „întreținuți”.
• Majoritatea munceau în gospodării proprii, dar creștea și numărul angajaților agricoli permanenți sau sezonieri.
🏭 Industrializarea socialistă și schimbările demografice
• Între 1950–1960, populația ocupată a crescut cu peste 1 milion de persoane.
• Industrializarea socialistă a atras forță de muncă din agricultură și a integrat femeile în relații de muncă salariată.
• Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu (interzicerea avorturilor în 1966) a dus la creșterea natalității și a cohortelor active în anii ’80.
• Ponderea salariaților în populația ocupată:
• 1950: 25,3%
• 1970: 51,7%
• 1989: 73,5%
• Femeile salariate reprezentau o treime din totalul salariaților la sfârșitul anilor ’50, cu o creștere constantă până în 1989.
🧭 Concluzie: Forța de muncă românească – între tradiție agrară și modernizare industrială
Evoluția forței de muncă în România reflectă o tranziție complexă de la o economie agrară la una industrială și apoi la o structură mixtă, influențată de reforme, politici demografice și schimbări sociale. De la ucenicia în ateliere meșteșugărești la specializarea în industria petrolului și până la migrația post-comunistă spre agricultură, fiecare etapă a contribuit la definirea profilului economic al țării. În prezent, provocarea constă în echilibrarea ocupării între mediul rural și urban, între sexe și între sectoare, pentru o economie sustenabilă și incluzivă.
Sursa: Silvia Pisica si altii, Romania un secol de istorie. Date statistice
Comentarii
Trimiteți un comentariu