Evolutia fortei de munca in Romania dupa 1918

 

Dupã Marea Unire, România era o tarã preponderent agrarã, principala activitate a majoritãtii populatiei fiind agricultura, sau mai bine spus, întrebuintarea pãmântului si îngrijirea animalelor.

În ceea ce priveste industria, România avea nevoie de initiativã în spatiul economic, de capital, materie primã, fortã de muncã liberã si o nouã legislatie, insã nici unul dintre aceste atribute nu exista.

Pe teritoriul de astãzi al României, industria îsi are originea la mijlocul secolului al XIX-lea, în fabricarea bãuturilor alcoolice (spirt si bere), dar si a bumbacului si postavului. Alte forme de organizare industrialã, mai degrabã mestesugãresti, erau constituite pentru fabricarea de chibrituri, lumânãri, sticlã si cãrãmizi.

Corelat cu gradul mare de analfabetism al populatiei, forta de muncã era slab calificatã. Se fãceau eforturi pentru rãspândirea educatiei de bazã, iar calificãrile înalte se obtineau în scolile si universitãtile din marile orase europene.

Mai usor de instruit erau copiii, care intrau imediat în câmpul muncii ca ucenici. Ucenicii aveau vârste mai mari de 14 ani împliniti, numãrul bãietilor fiind de cinci ori mai mare decât al fetelor.

Majoritatea fetelor îsi fãceau ucenicia în atelierele de croitorie (61%), dar erau si coafeze (13%) sau lucrau în mode (5%). Bãietii erau, de asemenea, cei mai multi înscrisi ca ucenici-croitori (11%), lãcãtusi (10%), tâmplari (10%) sau lucrau în comert (7%). Profesiile pentru care se pregãteau bãietii ca ucenici erau mult mai diversificate: mecanici, fierari, frizeri, pantofari etc.

Posta Românã a constituit un motor important al alfabetizãrii populatiei. Reteaua de unitãti postale rãspândite pe toatã suprafata tãrii era un magnet de personal calificat (functionari superiori, inferiori, factori rurali si agenti postali). Numãrul functionarilor care lucrau în Posta Românã a crescut în anul 1923 de peste trei ori, comparativ cu anul 1905.

Una din activitãtile economice din perioada de început a industrializãrii României este extractia petrolului, tara noastrã fiind prima din lume care, începând cu anii 1900, exporta benzinã în toate colturile lumii.

În primul deceniu al secolului XX, la Câmpina se înfiinteazã prima scoalã de maistri sondori si rafinori din lume. Pregãtirea acestora era la un nivel atât de avansat, încât dupã putin timp muncitorii erau doriti în strãinãtate.

În anii ’30, personalul întrebuintat în industria extractivã lucra în explorãri petrolifere, în mine de cãrbuni, explorãri mine si cariere, dar si în uzine metalurgice. În anul 1936, de exemplu, 26,2% din personalul minier lucra în explorãri petrolifere, 26,3% în mine de cãrbuni si 36% explorãri miniere si cariere.

Totusi, cea mai mare parte a populatiei era ocupatã în agriculturã. Rezultatele recensãmântului agricol al României din anul 1941 aratã cã populatia agricolã era de 9,7 milioane persoane (71,6% în totalul populatiei tãrii). Între persoanele care fãceau parte din populatia agricolã, 6,5 milioane erau active în agriculturã, iar restul (3,2 milioane) erau asa-zisii „întretinuti în agriculturã”. Cea mai mare parte munceau în propria gospodãrie, dar a crescut si numãrul muncitorilor agricoli angajati permanent sau temporar.

În anii 1950 - 1989 populatia ocupatã a crescut semnificativ, în special în prima decadã (cu peste 1 milion de persoane, în perioada 1950 - 1960). Principalul motor de crestere a populatiei ocupate a fost industrializarea socialista a economiei nationale, dar, contributii semnificative au avut si atragerea unei pãrþi considerabile a populatiei feminine în relatii de muncã salariatã si cresterea demograficã generalã. Politica demograficã a regimului Ceausescu, concretizatã în interzicerea avorturilor în 1966 si cresterea natalitãtii începând cu 1967, a condus la sporirea cohortelor intrate în activitate economicã la mijlocul anilor 1980.

Forta de muncã din anii socialismului se remarcã prin cresterea continuã, aproape liniarã, a ponderii numãrului de salariati în totalul populatiei ocupate. Asadar, dacã în anul 1950 salariatii detineau doar 25,3% din populatia ocupatã, în 1970 ponderea acestora se dublase (51,7%), ajungând în anul 1989 la 73,5%. Salariatii erau, în principal, muncitori, dar si ingineri, tehnicieni si personal de specialitate. Femeile salariate reprezentau aproape o treime din totalul salariatilor la sfârsitul anilor ’50, ponderea acestora crescând permanent pânã la cãderea comunismului.

Evoluþia economiei în primul deceniu al perioadei post - comuniste (anii ’90) a fost marcatã de scãderea productiei naþionale pânã în 1999, inflatie si restrângerea severã a ocupãrii fortei de muncã. România a suferit importante schimbãri ale vietii economice, în special legate de procesele de privatizare, dar si de instituirea relatiilor de piatã si de crearea institutiilor necesare functionãrii pietei fortei de muncã.

Reformele economice aplicate dupã 1990 au condus la dislocãri masive de fortã de muncã din rândul salariatilor si au determinat fluxuri de migrare dinspre urban spre rural, precum si din sectorul industriilor si construcþiilor spre

cel agricol. Activitãtile agricole au ajuns sã antreneze circa douã cincimi (38,8%) din populatia ocupatã a tãrii în anul 1996, crescând an de an pânã la valoarea maximã atinsã în anul 2000 (43,9%).

Modelul de ocupare pe sectoare de activitate diferã pe sexe si mai ales pe medii de rezidentã. Astfel, în anul 2010, persoanele de gen masculin erau ocupate în proportie de 70,9% în activitãti neagricole (industrie, constructii si servicii), iar cele de gen feminin preponderent în sectorul serviciilor (48,5%) si în sectorul agricol (31,3%). Populatia din urban era ocupatã, în anul 2010, în proportie de 60,0%, în sectorul serviciilor si de 36,5% în industrie si constructii. Populaþia din mediul rural era ocupatã în proportie de 61,9% în sectorul agricol, ponderea ocupãrii în sectoarele neagricole fiind relativ scãzutã.

 

 Sursa: Silvia Pisica si altii, Romania un secol de istorie. Date statistice