Invatamantul de partid in Romania comunista

 

Un rol important, în cadrul procesului de pregătire politico-ideologică l-a avut învăţământul de partid. Acest sistem, de inspiraţie sovietică , a contribuit la formarea aparatului de comandă a Partidului Comunist, atât de necesar pentru controlarea instituţiilorcheie şi a sectoarelor strategice. În interiorul sistemului învăţământului de partid, şcolile de cadre au jucat un rol însemnat, fiind concepute ca instituţii de pregătire şi perfecţionare a activiştilor şi a membrilor de partid.

Sistemul de pregătire politico-ideologică a cursanţilor a contribuit la atestarea regimului comunist, la legitimarea şi nu în ultimul rând la reproducerea acestuia. Şansa pe care partidul o oferea anumitor membri ai săi, care parcurgeau diverse forme de îndoctrinare ideologică, a marcat trecerea de la etapa revoluţionară a luptei de clasă la violenţa simbolică, blândă, în gestionarea şi reproducerea elitelor comuniste. Şcolile de partid aveau să se transforme, treptat, din instituţii de alfabetizare politică şi ideologică a cursanţilor, aşa cum s-a întâmplat în primii ani postbelici, în entităţi de pregătire, perfecţionare şi promovare a noii elite, de formare a cunoscutei şi blamatei nomenclaturi.

Învăţământul de partid a fost un „conglomerat” care a cuprins mai multe forme de pregătire şi perfecţionare a cursanţilor. Clasificare aacestuia se poate face după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de nivelul de pregătire asigurat cursanţilor, putem distinge între forme ale învăţământului de partid elementar, mediu şi superior, în timp ce după modul de desfăşurare a actului didactic au existat doar două forme ale învăţământului de partid, permanente şi nepermanente.

La 15 mai 1948, în cadrul unei şedinţe a Biroului Direcţiunii Propagandei şi Agitaţiei din cadrul CC al PMR, Nicolae Goldberger a propus o diferenţiere a formelor învăţământului de partid, în trei domenii distincte de activitate: şcolile de partid permanente, şcolile serale de partid, studiul individual. La aceeaşi şedinţă, cei prezenţi au stabilit că rolul învăţământul de partid era de a-i înarma pe membrii partidului cu profunda cunoaştere a sarcinilor partidului şi ale statului nostru în perioada de trecere de la capitalism la socialism, cu cunoaşterea problemelor concrete ale economiei noastre naţionale, îndeosebi în ceea ce priveşte industrializarea socialistă şi transformarea socialist a agriculturii.

La sfârşitul anului 1989, în România exista o reţea de zece şcoli interjudeţene de partid care funcţionau în principalele oraşe ale ţării: Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Timişoara. Acestea erau moştenitoarele vechilor şcoli de pregătire a cursanţilor comunişti constituite în etapa pre-comunizării societăţii româneşti.

Implementarea sistemului învăţământului de partid s-a făcut, printre altele, prin intermediul aşa-ziselor şcoli de cadre. În viziunea conducerii partidului, aceste instituţii trebuiau să reprezinte adevărate focare de luminare şi de educare a membrilor de partid în spiritul ideilor marxist-leniniste.

Conferinţa PCR din regiunea Bucureşti, desfăşurată între 10 şi 12 august 1945, a hotărât creşterea numărului de şcoli de partid atât din Bucureşti, cât şi din judeţele Regionalei (Teleorman, Vlaşca, Olteniţa). Astfel, numărul acestora a crescut, în scurt timp, la 83, din care 74 funcţionau în Bucureşti, iar 9 în celelalte judeţe ale regionalei.

Comuniştii şi-au constituit instituţii similare şi în alte zone ale României. Astfel, în cursul anului 1945, regionala de partid Cluj a organizat 50 de şcoli de partid care au pregătit 1800 de elevi. În acelaşi an, în zona Olteniei, au fost organizate 24 de şcoli de cadre care au fost frecventate de 610 elevi, în timp ce regionala de partid Oradea a coordonat activitatea a 50 de şcoli de partid unde şi-au desăvârşit pregătirea politico-ideologică un număr de 600 de cursanţi.

Iniţial, ele au fost organizate şi au funcţionat sub stricta îndrumare a comitetele de plasă, sector, judeţene, raionale şi regionale de partid, ca pepiniere de cadre pentru acestea. Activitatea lor era coordonată de secţiile de Educaţie Politică constituite pe lângă aceste comitete de partid care se aflau sub directa subordonare a Secţiei Centrale de Educaţie Politică a CC al PCR.  

În cadrul şcolilor elementare care trebuiau să pregătească activiştii de teren ai partidului existau două forme de pregătire a cursanţilor, la zi şi la seral. Cursurile de pregătire se diferenţiau între ele prin modalitatea diferită de desfăşurare a actului didactic, prin durată şi prin comitetul de partid care le coordona activitatea.

Rezervate activiştilor care trebuiau să reprezinte osatura partidului, şcolile aveau să devină, cu timpul, pepinierele de cadre inferioare ale PCR. Iniţial aveau să fie cuprinşi în aceste forme de pregătire politico-ideologică secretarii de celule şi responsabilii de partid, adică acei membri de partid care, la momentul şcolarizării, ocupau funcţii în cadrul aparatului birocratic al partidului şi care se înscriseseră în partid după 23 august 1944.

Constituirea şcolilor de cadre superioare, organizate doar pe lângă structurile regionale de partid, a reprezentat un pas important în procesul de instituţionalizare a învăţământului de partid din teritoriu. Elevii care urmau aceste cursuri erau recrutaţi din rândul membrilor de partid care se evidenţiaseră în cadrul şcolilor inferioare de partid şi care aveau o anumită pregătire ideologică, care trebuia să le permit însuşirea învăţăturilor marxist-leniniste.

Finalizarea activităţii de pregătire la şcoala de cadre regională, forma cea mai înaltă a învăţământului de partid din teritoriu, presupunea un adevărat ritual. Într-o primă etapă, se constituia o comisie de evaluare care verifica în scris cunoştinţele elevilor pentru a stabili nivelul pe care aceştia l-au atins în urma parcurgerii materialului prezentat. Examinarea cursanţilor continua cu evaluarea orală a acestora. Din comisia care verifica nivelul de cunoştinţe ale elevilor făceau parte, pe lângă lectorii şcolii, instructori veniţi din partea comitetului regional de partid, secretarul Secţiei de Educaţie Politică şi responsabilul resortului de cadre din cadrul regiunii respective.

Şcolile de cadre din teritoriu au avut drept scop imediat asigurarea unui nivel minim de cunoştinţe marxist-leniniste membrilor de partid şi activiştilor cu funcţii mai puţin importante din cadrul activului de partid, precum: secretarii de celulă, membrii comitetelor orăşeneşti, de plasă, activiştii comitetelor judeţene de partid. Ele au pregătit acei activişti de care partidul a avut nevoie în bătălia pentru cucerirea puterii politice.

Aceste instituţii de pregătire şi perfecţionare a cadrelor de partid au fost înfiinţate şi menţinute pentru a asigura un capital cultural şi politic celor care le urmau, facilitându-le acestora ascensiunea socială într-o ţară în care politicul avea să primeze în detrimentul culturii. Corpul didactic şi cursanţii acestor şcoli speciale aveau să devină privilegiaţii unui sistem care avea să integreze aceste şcoli în sistemul naţional de educaţie.

Învăţământul de partid, incluzând aici şcolile de cadre din teritoriu, a reprezentat un substitut pentru învăţământul de stat, facilitând stabilirea unor echivalenţe între capitalul politic şi cel cultural.

 

Sursa: Coord. Sorin Radu,  Învăţământul de partid şi şcolile de cadre în România comunistă Context naţional şi regional