Urbanizarea în România Interbelică: Extindere Demografică și Criza Infrastructurii

 

       În perioada interbelică, România a cunoscut o extindere semnificativă a mediului urban, impulsionată de dezvoltarea industriei, transportului și comunicațiilor. Totuși, acest proces nu a fost însoțit de o creștere proporțională a infrastructurii urbane, ceea ce a generat probleme sociale și economice majore. Acest articol analizează dinamica urbanizării în anii 1920–1940, condițiile de locuire și provocările infrastructurale ale epocii.

📈 Creșterea populației urbane

• 1910–1912: 17,8% populație urbană → 1930: 20,1% (3,651 milioane locuitori)

• Capitala: de la 639.000 locuitori (1930) → 993.000 (1941)

• Majoritatea orașelor: târguri agrar-negustorești, puține centre industriale

🚉 Factori care au impulsionat urbanizarea

• Promovarea industriei

• Transport urban: auto și tramvaie

• Electrificare și instalarea apei curente (doar 8–10% din populație beneficia în 1930)

• Migrație rural-urbană: populație sătească în căutare de muncă

🏠 Condițiile de locuire în mediul rural

• Străzi desfundate, iluminat public inexistent

• Lipsa igienei și salubrității

• Locuințe:

• Podele de lemn: 29%

• Pardoseli din pământ și bălegar

• Acoperișuri: 13% paie, 15% stuf, 29% șindrilă, 25% tablă, 19% țiglă

🏚️ Criza locuințelor în mediul urban

• Supraaglomerare:

• 6,5 locuitori/clădire în urban

• 10 locuitori/clădire în București

• Prețuri ridicate la chirii și locuințe

• 1918–1938: doar 16.400 locuințe construite în București (10,4% din total)

• Mahalale: construcții improvizate, fără canalizare, apă din fântâni publice

📊 Date din recensăminte și anchete sanitare

• 1938:

• 74 orașe fără apă curentă

• 123 orașe fără canalizare

• 436.000 gospodării abonate la electricitate (10,5% din total)

• În urban: 45% gospodării racordate la electricitate

• 1941 București:

• 105.000 corpuri de casă → 266.000 apartamente

• 24,2% construcții din paiantă

• 21,1% foloseau apă de fântână

• 53,4% aveau WC în curte

• 54% abonate la electricitate

• 89% foloseau lemne pentru încălzire

• 28% aveau aparate radio

⚠️ Deficitul de infrastructură urbană

• Din 175 orașe (1940):

• 104 fără alimentare cu apă

• 121 fără canalizare

• 21 fără uzine electrice

• Probleme:

• Iluminat stradal deficitar

• Lipsa serviciilor medicale, educaționale și culturale

• Construcții haotice, fără plan urbanistic

Urbanizarea României interbelice a fost un proces accelerat, dar fragmentat. Deși orașele s-au extins demografic și economic, infrastructura urbană nu a ținut pasul cu ritmul de creștere. Lipsa rețelelor de apă, canalizare, electricitate și servicii publice a generat o criză a locuințelor și a condițiilor de trai, mai ales în marile orașe.

Mahalalele, supraaglomerarea și improvizațiile arhitecturale reflectă o urbanizare fără planificare, în care modernizarea coexistă cu precaritatea. Lecția acestei perioade este clară: dezvoltarea urbană durabilă necesită investiții coordonate în infrastructură, locuire și servicii publice.

 

 Sursa: Coord. Catalin Zamfir, Istoria sociala a Romaniei